Istoricul Marius Oprea
vorbeste pentru Romaniacurata.ro despre ofiterul sub acoperire Dan Voiculescu inca
nedovedit si despre sesizarea penala pentru fals in declaratii ce ar trebui
depusa de CNSAS impotriva politicianului. Oprea crede ca o lege a lustratiei nu
mai este posibila in Romania
de astazi, insa sugereaza introducerea in noua lege electorala a interdictiei
de a candida pentru fostii colaboratori si lucratori ai Securitatii.
Reporter: Senatorul
Dan Voiculescu a fost declarat de judecatori, definitv, colaborator al
Securitatii. Unii politicieni si analisti politici au incercat sa minimalizeze
importanta deciziei judecatoresti, sustinand ca este tardiva si fara efecte
practice. Dumneavostra ce credeti?
M. Oprea: Tardivitatea
se datoreaza incercarilor lui Dan Voiculescu de a-si repara imaginea in
justitie. Nu a reusit. La asemenea argumente eu raspund foarte clar si simplu:
nu este niciodata prea tarziu pentru adevar. Adevarul in legatura cu Dan
Voiculescu s-a aflat. Este drept, nu tot adevarul. S-a aflat doar ca a fost
informator, dar el a fost mult mai mult decat atat. A fost seful Crescent,
firma care lucra pentru Securitate in cadrul IC Dunarea si a participat in mod
activ, sa zicem asa, la devalizarea economiei romanesti. Nu pot sa uit ceea ce
facea firma Crescent si cum si-a realizat Dan Voiculescu acest imperiu
financiar. Domnul Voiculescu a fost, probabil, informator in tinerete. Dar dupa
aceea, fara indoiala, domnul Voiculescu a devenit ofiter sub acoperire. Insa
aceste dosare sunt secrete de stat pentru ca s-ar crea un precedent daca ar fi
devoalat dosarul dansului. Atunci ar trebui sa se devoaleze si dosarul lui
Teodor Stolojan care era contabilul conturilor AVS, aport valutar special, la
care lucrau, pe de o parte si Stolojan si domnul presedinte Basescu si asa mai
departe. Sunt prea multi. Ceea ce traim noi acum ilustreaza ceea ce numeam prin
2004 “privatizarea comunismului”. Ei au realizat-o. Acum, asta-i vina cea mai
mica a lui Voiculescu. Bineinteles, se poate pune intrebarea de ce Dan
Voiculescu este asa pornit impotriva acestei decizii a judecatorilor. Este,
daca vreti, un reflex crestin. Iuda este mult mai damnat decat Pilat din Pont.
Pe acest reflex functioneaza, din pacate, si CNSAS. Eu m-as fi asteptat sa “scoata”
mult mai multi ofiteri de securitate decat informatori, ca au de unde.
Reporter: Ati fi
dispus sa faceti plangere penala privind falsul in declaratii impotriva lui senatorului
Dan Voiculescu si impotriva deputatului PDL Sorin Gheorghe Buta, dovedit
deasemenea colaborator al Securitatii?
M. Oprea: Nu trebuie
sa o fac eu. Normal ar trebui ca Parchetul sa se autosesizeze ca in cazul Monei
Musca si sa-i cerceteze pentru fals si uz de fals. Nu vreau sa se acrediteze
ideea ca exista un razboi personal intre mine si Voiculescu. Nici nu-l cunosc.
O sesizare de acest gen ar trebui sa fie facuta de serviciul juridic al CNSAS.
Reporter: In alta
ordine de idei, ce sanse mai exista pentru adoptarea Legii lustratiei in Romania?
M. Oprea: Nu sunt
sanse. Insa ceea ce s-ar putea schimba ar fi legea electorala, in care s-ar
putea promova masuri cu caracter de lustratie. In acest moment avem o asemenea
masura de lustratie in legea functionarilor publici, in care se spune ca nu pot
fi functionari publici cei care au colaborat cu Securitatea. Este adevarat, nu
stiu in ce masura se aplica si cine verifica acest lucru. Prevederea exista si
nu este socotita neconstitutionala. Se pot stabili masuri similare si in legea
electorala, care este in curs de modificare. O lege a lustratiei nu cred ca mai
are sanse de reusita.
Reporter: Ce ar trebui
facut pentru a rezolva problema despagubirilor pentru fostii detinuti politici
si urmasii acestora?
M. Oprea: Cu Legea
221/2009 sunt foarte mari probleme. Sunt initiatorul acestei legi si am avut o
dezbatere recenta cu avocatii din baroul Timis pe acesta tema. Esenta legii s-a
pastrat: toate condamnarile au fost si sunt considerate prin lege, abuzive si
ilegitime. Insa, judecatorii nu aplica o practica unitara. De pilda, la Oradea sunt admise
plangerile, nu insa si la Timis. Acesta este responsabilitatea Ministerului
Justitiei. Legea ar fi trebuit insotita imediat de niste norme de aplicare. La
inceputul anului 2009, cand legea a fost in dezbatere la Camera Deputatilor, in
comisia juridica, datorita majoritatii si a propunerilor celor din PDL, s-a
introdus procuror in sedinta. Ce sa caute procurorul intr-o sedinta de judecata
intr-un proces civil? Procurorul, ca reprezentat al statului apara punctul de
vedere exprimat de Ministerul Finantelor si ne trezim in situatia in care
Justitia a devenit un apendice al Minsiterului de Finante, nu mai este putere
in stat.
Reporter: In acelasi
timp, cunoasteti faptul ca un articol din aceasta lege a fost declarat
neconstitutional in toamna anului trecut. Pe acest motiv, fostii detinuti
politici nu obtin in prezent niciun leu despagubire. Legea nu a fost
modificata. De ce acest lucru?
M. Oprea: Nu existat
vointa politica pentru asta. Articolul declarat neconstitutional ar fi trebuit
reformulat de catre Guvern, de catre domnul Boc, prin ordonanta de urgenta,
exact cum am facut pe cand eram consilier al prim ministrului Tariceanu cu
legea de functionare a CNSAS. Pentru ca atunci am reusit sa salvez intr-un timp
record CNSAS, altfel nu-l mai aveam.
Reporter: Care este imaginea
ce va vine in minte cand va amintiti ca vicepresedintele Senatului a fost dovedit
colaborator al Securitatii?
M. Oprea: Este , daca
vreti, o fotografie a Romaniei de astazi, in care Partidul si Securitatea ne conduc
in continuare.
Interviu realizat de Virgil Burlă











perfect: cine vrea sa fie mare politician sa aduca certificat de buna purtare de la CNSAS, afara ca ar trebuie sa corespunda la niste alte cerinte (CV, Ex.Psiho, etc).
dar ar mai fi o sansa: lupta pentru locuri in parlament sa fie pe un numar fix, egal cu cate 3 alesi de fiecare judet (unul de la cel mai bun partid, unul de la patronate si unul de la sinidcate).. deci lupta electorala sa se dea, local, acolo alesii sunt cunoscuti si nu mai pot fi ca Agamitza Dandanache…. iar la Buc. palamentarii sa beneficieze de ajutorul adecvat a unor specialisti, angajati care sa formuleze legi coherente si eficiente – fiind astfel excluse comisioanele, pilele si interventiile
D-le.profesor MO,cred ca nu sunte-ti dezamagit,obosit,dar sa nu fiti nici pesimist,cu speranta sa mergem mai departe,pentru a demola pe cat este posibil musuroiul lichelelor,care ca o caracatita cu tentaculele ei,sugruma si sufoca aceasta tarisoara.Musuroiul lichelelor este pretutindeni:la PSD,la mascariciul de PNL,la PDL,la parlament,la guvern,ect.si in randul acestui popor.Am sugerat D-nei.AMP.ideia editarii unor foi volante,care sa dezvaluie toate relele care franeaza bunul mers al economiei(cat mai este)si sa fie distribuite in toata tara in asa fel ca sa ajunga pana la cel mai izolat catun,in scopul ca si cetatenul de rand sa stie caror lichele a dat votul,sua il vor da.Cat il priveste pe voiculescu(cu v mic),se bucura de murdaria care este la opozitie,dar nici de PDL nu-mi este rusine.Ce fel de clasa politica avem?O clasa politica care nu tine cont de vointa electoratului,formata din grupuri de interese,care nu stie decat sa creieze someri,coruptie si Doua ROMANII:una a nemuncii 80%si o barcuta 20%care pluteste pe o apa tulbure.Cred ca este timpul ca ROMANIA CURATA sa consemneze oameni competenti pentru presidentie,guvern si celelate structuri ale statului.Doamne ajuta.
Ce facea, d-le Oprea, firma Crescent? De ce nu scrii acilea negru pe alb? Nu ai probe? Pai daca nu ai probe, d-le Oprea, ce respect poti avea pentru meseria de istoric pe care ai pretentia ca o practici in mod onest?
D-le Oprea, bineinteles ca Partidul si Securitatea ne conduc si astazi. Sper ca nu ati fi vrut sa aveti democratie dupa o revolutie facuta la televizor.
Ce spuneti despre actualii colaboratori ai securitatii?