Nu mai puțin de 60 de candidați cu probleme penale se regăsesc pe listele pe care partidele ni le propun la alegerile parlamentare de pe 1 decembrie. Mai bine de jumătate dintre aceștia sunt condamnați, restul fiind fie trimiși în judecată, fie urmăriți penal sau suspecți, unii chiar urmăriți internațional. În acest articol am menționat și candidații care au scăpat de dosare prin prescripție, respectiv parlamentarii care nu au putut fi trași la răspundere din cauza scutului care s-a făcut în jurul lor în Parlament.
Această listă a candidaților cu diverse probleme penale este rezultatul a sute de ore de muncă depusă de editorii și voluntarii noștri, implicați în cadrul proiectului (You)th elect pe care l-am desfășurat la România Curată în ultimele săptămâni.
Așa cum am detaliat deja în radiografia generală a monitorizării acestor alegeri parlamentare, au fost analizați 2031 de candidați de la 54 de partide și toți independenții din toate cele 43 de circumscripții. Dintre aceștia, am găsit 60 de candidați cu diverse probleme sau situații de ordin penal.
Pe liste regăsim 30 de condamnați definitiv, 6 condamnați în primă instanță sau găsiți vinovați cu amânarea pedepsei, 5 trimiși în judecată, un urmărit internațional, 8 suspecți în dosare penale, 8 candidați care au scăpat de dosare prin prescripție, dar și două cazuri “norocoase” în care parlamentarii nu au încuviințat urmărirea penală, păstrând intact zidul imunității.
Clasamentul partidelor care au pus pe liste condamnați definitivi sau în primă instanță:
- PSDI: 8 candidați
- PSD: 4 candidați (în ciuda declarațiilor lui Marcel Ciolacu din ultimele săptămâni care arătau contrariul)
- AUR: 3 candidați
- PNL. SOS, ADN câte doi candidați;
- USR, ANC, PLAN, PPR, PNCR: un candidat condamnat fiecare;
- Trei de la minorități;
- Patru independenți.
Pe județe, cei mai mulți candidați cu probleme penale vin din București (7), urmat de Suceava (5), apoi Bacăul, Brăila, Gorj, Harghita, Iași cu 3 cazuri fiecare.
Condamnați definitiv:
- Cazacu Marinică (independent), Ialomița – Condamnat definitiv pentru abuz în serviciu în formă calificată și continuată. (INFO)
- Cîțu Florin-Vasile (PNL), Galați – 2 zile de inchisoare in 2000 in SUA, după ce a fost prins băut la volan. Acesta a făcut acord de recunoaștere a vinovăției. (SURSA) Urmărit penal de DNA pentru complicitate la abuz in serviciu în în dosarul achiziției de vaccinuri anti-COVID. DNA susține că acesta ar fi aprobat două memorandumuri în baza cărora s-ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin deși ar fi știut că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare era de 10,7 milioane. (LINK)
- Cucoș Tudor-Ovidiu (PER), Iași – Condamnat cu acord de recunoaștere a vinovăției pentru infractiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice în dosarul 741/P/2022. (SURSA)
- Dămureanu Ringo (independent), Dolj – Condamnat definitiv cu amendă penală pentru lovire. (SURSA)
- Fediuc Ilie-Cătălin (PSD), Suceava – Condamnat definitiv pentru infracțiuni rutiere. (SURSA)
- Feodor Silviu (Rușii Lipoveni), minorități – Are o condamnare de 6 luni cu suspendare, pronunţată de Judecătoria Măcin, judeţul Tulcea, în aprilie 2010, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. (SURSA)
- Giugula Mihai-Doru (PLAN), București – Condamnat definitiv cu amendă penală pentru fals în declarații în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată. (SURSA)
- Hotico Dan (PSDI), Maramures – Condamnat definitiv pentru ultraj și conducerea pe drumurile publice a unui autoturism deşi nu avea dreptul de a conduce autovehicule. (SURSA)
- Iusein Laura-Mirela (independent), Brăila – A fost condamnată definitiv pentru evaziune fiscală de către Curtea de Apel Galați. (SURSA)
- Jurghiu Ionel-Marian (ADN), Suceava – Condamnat definitiv pentru fals in înscrisuri. (SURSA)
- Lasca Mihai-Ioan (PPR), București – A fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Oradea la 2 ani de închisoare cu suspendare și 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității pentru loviri și alte violențe. (SURSA)
- Longher Ghervazen (Uniunea Polonezilor), minorități – Condamnat definitiv de Curtea Supremă la trei luni de închisoare cu suspendare în dosarul în care a fost acuzat de conflict de interese deschis după ce acesta şi-a angajat sora şi fratele la Camera Deputaţilor. (SURSA)
- Magherescu Alexandru-Cristian-Mircea (PSDI), Buzău – A fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. (SURSA)
- Mărincuș Călin Gheorghe (SOS), Cluj – Condamnat definitiv pentru ultraj după ce l-a amenințat cu moartea pe Raed Arafat. (SURSA)
- Merka Adrian-Miroslav (Uniunea Slovacilor și Cehilor), minorități – Condamnat definitiv la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat că şi-a angajat părinţii la biroul parlamentar. (SURSA)
- Mihuțescu Cioabă-Ion (PSDI), Mureș – Condamnat cu suspendare ca urmare a recunoașterii vinovăției pentru dare de mită. (SURSA)
- Muntean Valentin Teodor (ADN), Bihor – Condamnat definitiv pentru dare de mită în formă continuată. (SURSA)
- Nagy Vasile (SOS), Arad – Condamnat definitiv la o pedeapsă de 4 ani și 8 luni închisoare pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. (SURSA)
- Neacșu Marian (PSD), București – Condamnat definitiv pentru că și-a angajat fiica la cabinetul parlamentare. (SURSA)
- Olaru Florin-Costică (PSD), Suceava – Condamnat definitiv pentru complicitate la abuz in serviciu. (SURSA)
- Pănescu Constantin (ANC), Gorj – Condamnat cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu. (SURSA)
- Popescu Marian (România Socialistă), Olt – A fost condamnat definitiv la închisoare in urma unui scandal de coruptie. Acesta a cerut 117 șpăgi de la fermieri, afaceriști și localnici, sub pretextul organizării unui bâlci comunal. (SURSA)
- Pușcașu Lucian-florin (AUR), Suceava – Condamnat definitiv pentru tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene. (SURSA)
- Ruse Mihai (PSDI), Bacău – Dublu condamnat definitiv pentru conflict de interese şi fals intelectual, respectiv pentru că a fost prins băut la volan și pentru că a fugit de poliție. (SURSA)
- Șoșoacă Dumitru-Silvestru (PSDI), Iași – Condamnat definitiv în dosarul în care e acuzat că a lovit un polițist. De asemenea, este plasat sub control judiciar în dosarul falsificării semnăturilor depuse pentru candidatura la europarlamentare. (SURSA)
- Spiridon Silvian Andrei (independent), Vaslui – Condamnat definitiv pentru sechestrare și viol. (SURSA)
- Țiplea Dumitru (PNL), Bihor – A fost condamnat la 6 luni de închisoare de către Tribunalul Arad, fiind acuzat de folosire de instrumente oficiale false, fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, și complicitate la înșelăciune în convenții. Acesta falsifica legitimații de student pentru ca aceia în posesia cărora ajungeau documentele false să plătească bilete de tren la preț redus. (SURSA)
- Tomașeschi Sava-Dragomir (PSDI), Iași – Condamnat pentru mărturie mincinoasă, însă la apel a fost aplicată amânarea pedepsei. (SURSA)
- Toniță Marian (AUR), Galați – Condamnat penal după ce, în 2016, polițiștii l-au oprit în trafic și au constatat că urcase beat la volan.
Condamnați la fond sau găsiți vinovați, dar cu amânarea pedepsei:
- Armand Clotidle-Marie-Brigitte (USR), București – Declarată incompatibilă de Curtea de Apel la fond. De asemenea, pentru aceleași fapte este cercetată penal că s-ar fi folosit de funcție pentru a obține venituri printr-un proiect european. (SURSA)
- Budacă Vasile (PSD), Bacău – Condamnat definitiv la închisoare cu amânarea executării pedepsei în 2016 într-un dosar DNA. (SURSA)
- Cătrinoiu Matei (PNCR), Gorj – Condamnat pe fond la 4 ani și 11 luni de închisoare cu executare pentru opt infracțiuni de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale și sustragerea sau distrugerea de înscrisuri. (SURSA)
- Fătu Gabriel-Dumitru (PSDI, Tulcea) – I s-a deschis dosar penal pentru că a condus băut. Instanța l-a găsit vinovat, dar a decis să renunțe la aplicarea pedepsei. (INFO)
- Geamănu Ștefan (AUR), Diaspora – Condamnat pe fond pentru evaziune fiscală, trimis în judecată în alte două dosare. (SURSA)
- Vanghelie Marian-Daniel (PSDI), București – Condamnat în primă instanță la 11 ani și 8 luni. (INFO)
Trimiși în judecată și urmăriți internațional:
- Borboly Csaba (UDMR), Harghita – Trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupție într-un dosar în care prejudiciul estimat este de 1,1 milioane euro. (SURSA)
- Emil Bertalan (ADN), Harghita – Trimis în judecată în dosarul Loteria. (INFO)
- Filip Robert-Dorin (PNL), Gorj – A fost trimis în judecată într-un dosar EPPO, pentru o presupusă fraudă de 3 milioane de euro din bugetul UE, sub măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune. (SURSA)
- Negoescu Mihai-Bogdan (AUR), Timiș – A avut interdicţie prin sentinţă judecătorească să se apropie de fiica sa minoră, ca urmare a violenței domestice. (SURSA)
- Telegan Constantin (ADN), Brăila – Este dat în urmărire pentru trafic de fiinţe umane în Republica Moldova. (SURSA)
- Udriște Iuliu-Alin (PNL), Mehedinți – Trimis în judecată pentru conducerea unui autoturism fără permis. (SURSA)
Suspecți sau urmăriți penal:
- Baciu Romică-Andrei (PNL), Bucuresti – Urmărit penal pentru abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor (SURSA)
- Coliban Allen (USR), Brașov – DNA a decis să redeschidă un dosar penal care are legătură cu primarul Allen Coliban. Ancheta cercetează posibile abuzuri în serviciu legat de emiterea autorizațiilor pentru consolidarea unui imobil ce aparține primarului. (SURSA)
- Constantin Daniel (PNL), Teleorman – Este anchetat de ANAF pentru evaziune fiscală. (SURSA)
- Enescu Bogdan (ADN), Ilfov – Curtea de Apel Militară a admis reluarea urmăririi penale în dosarul ore suplimentare ilegal din timpul pandemiei. (INFO)
- Ion Ștefan (FD), Vrancea – Corpul de Control al MAI a sesizat parchetul după ce Ștefan a cerut socoteală șefilor de poliție din Vrancea pentru că i-au oprit fiul în trafic. (INFO)
- Mocanu Adrian (PNL), Buzău – A fost implicat într-un accident rutier în Buzău după ce a lovit o tânără pe trecerea de pietoni. Acesta a părăsit locul accidentului prezentându-se ulterior la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice. (INFO)
- Mutu Gabriel (PSD), București – Cercetat pentru folosirea cu rea-credință a bunurilor societății și fals în înscrisuri sub semnătură privată (INFO) De asemenea, ANAF cere ÎCCJ să redeschidă dosarul său de evaziune fiscală (SURSA).
- Șimon Gheorghe (PSD), Maramureș – Dosar penal deschis după ce a provocat un accident rutier grav, în urma căruia două femei au ajuns la spital. (INFO)
Au scăpat de dosarele în care erau inculpați sau condamnați, după caz, prin prescripție:
- Andruș Dănuț (PNCR), Botoșani – A fost cercetat penal pentru șase infracțiuni și a scăpat de dosar după ce a fost obligat de instanță să returneze peste 130.000 lei, intervenind prescripția faptelor penale. (SURSA)
- Băișanu Ștefan-Alexandru (SOS), Suceava – Trimis in judecata pentru santaj, a scăpat de acuzații după prescipția procesului. (SURSA)
- Blejan Ciprian Mircea (AUR), Bihor – Firma Termopro Edil SRL, în care s-a asociat cu încă un partener, a fost inculpată într-un dosar de evaziune fiscală, fiind dispusă încetarea procesului penal ca urmare a prescripției. (INFO)
- Bojin Titu (PSD), Timiș – Condamnat în primă instanță la un an şi o lună de închisoare cu suspendare pentru două infracţiuni de conflict de interese, fapte prescrise până la soluționarea apelului. (SURSA)
- Cîrligea Florin-Eugen (AUR), Brăila – A fost inculpat într-un dosar de constituire de grup infracțional organizat, trafic și cumpărare de influență, dar procesul a fost închis ca urmare a prescrierii faptelor. (SURSA)
- David Eugen Eduard (independent), Prahova – A fost condamnat pentru 9 capete de conflict de interese în primă instanță, dar faptele s-au prescris până la judecarea apelului, scăpând doar cu un avertisment. (INFO)
- Tanczos Barna (UDMR), Harghita – A fost urmărit penal de DNA, însă dosarul a fost clasat din cauza prescripției. (SURSA)
- Veștea Mihail (PNL), Brașov – A fost anchetat în mai multe dosare privind retrocedări ilegale în Predeal, dar a scăpat de răspundere penală graţie prescrierii. (SURSA)
Parlamentarii nu au încuviințat urmărirea penală a acestora:
- Titus Corlățean (PSD), Dâmbovița – DNA a cerut ridicarea imunităţii fostului ministru de Externe Titus Corlăţean în dosarul Diaspora, însă Parlamentul nu a aprobat solicitarea. (INFO)
- Viorel Ilie (PNL), Bacău – Senatorii au votat împotriva urmăririi penale în dosarul angajărilor ilegale, soldat ulterior cu mai multe condamnări. (INFO)
Dacă ne-a scăpat vreunul, vă rugăm să ne dați de știre. Știți unde ne găsiți!
Pe același subiect:
Tradiționala familie parlamentară. Uite cine sunt urmașii Brătienilor