Mihai Goțiu

Castorii și ministrul Energiei. De la cine aveți așteptări mai mari să oprească explozia prețului benzinei și motorinei?

”Ne-am asigurat că nu se folosește acest context internațional pentru o eventuală speculă din partea unor actori economici pentru că o creștere mai mare de 3-5 bani la pompă nu este justificată în momentul de față, iar acele speculații care au apărut în spațiul public cu motorina sau benzina 10 lei sunt niște minciuni sfruntate“. Asta ne spunea, cu o siguranță superioară și revoltată la adresa ”speculatorilor”, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, pe 2 martie.

După mai bine de trei săptămâni, Guvernul Bolojan n-a luat, încă, o decizie – bună, proastă, cum o fi – legată de controlul prețului carburanților. Iar ”minciunile sfruntate” invocate de Ivan au devenit realitate, cei 3-5 bani au devenit 2-3 lei, iar motorina dă semne clare că va zburda dincolo de 10 lei litru vreme de săptămâni, poate chiar luni, de acum încolo.

Singurul lucru de mirare nu e incompetența sfidătoare a domnului ministru, ci doar că de data asta nu a dat vina pe castori ori pe moluște, cum s-a întâmplat, anul trecut, după dezastrul de la Praid, când sarcina lui (la ministerul Economiei, la acea dată) era să salveze o specie autohtonă endemică, neamenințată vreun moment cu dispariția – politrucul românesc. În speță, Dan Dobrea, directorul Salrom (în subordinea căreia se afla și Salina Praid), nașul lui Ionuț Pucheanu, primarul Galațiului, ajuns, între timp, la fel ca Bogdan Ivan, și prim-vicepreședinte în PSD.

De fapt, Bogdan Ivan, incompetentul bun la toate, ieri ministru al Economiei, azi al Energiei, n-a fost propulsat în Guvern și la șefia PSD pentru a găsi soluții la situații de criză. El e reprezentantul puternicului baron de Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan. Un fief dominat de afacerile celor mai mari firme de exploatare a lemnului din România, care au trecut de la tăierea pădurilor (legal și mai puțin legal) și livrarea lor către fabricile Schweighofer (HS Timber), la marile contracte de infrastructură (drumuri, săli de sport, școli, centuri ocolitoare pentru mari municipii etc.).

Că nu pentru găsirea unor soluții în momente de criză (cum a fost dezastrul de la Praid, care a generat un al doilea, otrăvirea râului Târnava Mică și lăsarea a 40.000 de oameni fără apă, ori cum e, acum, situația prețului carburanților la pompă). Oameni ca Ivan sunt buni să dea vina pe castori, moluște și activiști, pentru a acoperi afacerile pe bani publici, scaunele și rentele ”nașilor” și ”finilor” din partide ori pe cele ale rețelelor clientelare.

Eu unul îmi pun mai mari speranțe în castori că vor rezolva probleme din țara asta, decât un astfel de ministru. Și alții asemenea lui. Tu?

PS: Despre cum se încearcă folosirea războiului din Iran ca pretext pentru alte distrugeri de mediu și umflarea conturilor unor firme clientelare, mai pe larg, vineri, în newsletter-ul investigațiilor de mediu Verde Curat. Dacă nu ești deja abonat, o poți face gratuit, acum, aici:

Citește pe România Curată:

ALERTĂ: Avocata Schweighofer a cerut reluarea, de la zero (!), a procesului în care ne-a dat în judecată (și a pierdut). Cum încearcă să ne blocheze investigațiile despre Mafia Lemnului

 

 


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *