Romania Curată

Taxă pe un drept al cetățenilor. Plângere împotriva Primăriei Bacău, care taxează cu 5 lei pagina eliberarea documentelor de interes public

Joi, 20 august 2015, Cristian Ghingheș, în numele grupului de inițiativă locală Bacăul Civic, a depus la registratura Primăriei Municipiului Bacău o plângere prealabilă prin care solicită Consiliului Local Bacău revocarea taxei de 5 lei/pagină pe care municipalitatea o percepe cetățenilor pentru eliberarea de copii ale documentelor sau informațiilor de interes public.

Petiția demonstrează faptul că taxa de 5 lei/pagină este chiar și de 25 de ori mai mare decât prețul pieței, această prevedere fiind descurajantă pentru cetățenii care doresc să aibă acces la documentele și informațiile de interes public ce privesc activitatea Primăriei Bacău și scoate în evidență nelegalitatea instituirii acestor două taxe.
Prin Hotărârea nr. 294 din 29.12.2014, care instituie taxa de 5 lei/pagină atât pentru pentru eliberarea de copii conforme cu originalul de pe înscrisurile din cadrul instituției, altele decât cele din arhivă, sau copii simple după documentele aflate în cadrul compartimentelor (conform Anexei 2 a Hotărârii), cât și pentru eliberarea de copii conforme cu originalul de pe înscrisurile din arhiva instituției (conform Anexei 5 a Hotărârii), Consiliul Local Bacău a încălcat atât primul articol al Legii nr. 544/2001, care consacră accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public drept unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României, cât și articolul 9 al aceleiași legi. Acesta din urmă prevede suportarea costurilor pentru serviciile de copiere și nicidecum achitarea unei taxe pentru eliberarea de copii după documentele sau înscrisurile instituției drept cost al copierii, care este de până la 25 de ori mai mare decât costul aceluiași serviciu prestat de către societăți comerciale ce îl oferă în vecinătatea sediului Primăriei Municipiului Bacău, așa cum se poate observa în Anexa 1 a plângerii prealabile.

„Obișnuiesc ca pentru articolele sau demersurile mele să depun solicitări de informații conform Legii 544/2001 și nu de puține ori mi s-a întâmplat ca răspunsurile Primăriei Bacău să fie însoțite de această condiție aberantă de 5 lei pe pagină. E clar că aceste două taxe sunt abuzive, scopul existenței lor fiind îngrădirea accesului cetățenilor băcăuani la informațiile și documentele publice. Băcăuanul de rând care interacționează cu autoritatea publică locală, în cazul de față Consiliul Local Bacău și Primăria Bacău, este cel mai afectat de această practică care îngreunează accesul la informații publice și descurajează implicarea și participarea publică. Legea spune clar că accesul la informațiile de interes public este gratuit, iar Consiliul Local și Primăria Bacău nu trebuie să fie mai presus de lege!“, declară Cristian Ghingheș, autorul plângerii prealabile.

Conform unui studiu al APADOR-CH (Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki) privind tarifele percepute de autorităţile locale pentru eliberarea de fotocopii ale documentelor solicitate în temeiul Legii nr. 544/2001, realizat în 2014, Consiliul Local Bacău se situează pe locul 2 în topul celor mai scumpe tarife practicate de către instituțiile publice din țară, urmat de Consiliul Județean Tulcea și Consiliul Județean Cluj, ambele cu 4 lei/pagină. Cel mai scump xerox dintr-o instituție publică din România se găsește la Drobeta Turnu-Severin, unde Consiliul Local a stabilit o taxă de 18 lei pe pagină. La polul opus se află nouă instituții care nu percep niciun fel de tarif: consiliile județene Bihor, Maramureș, Satu Mare și Vaslui și consiliile locale Botoșani, Brăila, Cluj-Napoca și Satu Mare, arată același studiu.

În finalul demersului, după ce am cerut revocarea prevederilor nelegale din anexele 2 și 5 ale Hotărârii Consiliului Local Bacău nr. 294 din 29.12.2014, am solicitat municipalității să ia în calcul renunțarea la perceperea de tarife pentru fotocopierea documentelor publice solicitate, cel puțin pentru un număr rezonabil de pagini, și încurajarea comunicării din oficiu, dar și a furnizării de informații prin mijloace electronice, conform indicațiilor APADOR-CH (Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki), Alianța pentru o Românie Curată, ActiveWatch etc. – a continuat Cristian Ghingheș, blogger și activist pentru drepturile omului.

Află cât de transparente (nu) sunt Consiliile Județene. Și cât costă transparența


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Taxă pe un drept al cetățenilor. Plângere împotriva Primăriei Bacău, care taxează cu 5 lei pagina eliberarea documentelor de interes public

  1. Adrian

    Spre comparare, ANCPI taxează și consultarea documentelor. Te uiți, plătești. Practic, baza de date construită pe banii celor ce realizau operațiunile în CF s-a „privatizat” pe la mijlocul anilor 1990 către angajații ancpi (sau ocota, cim se chema). MEBO, pe scurt. Nici comuniștii nu au perceput asemenea taxe și au lăsat neatinsă prevederea din legile de CF potrivit căreia ORICINE are dreptul să consulte documentațiile, în mod gratuit. Că doar e vorba despre un sistem de PUBLICITATE. După 1990 s-au inventat tot soiul de noțiuni pseudo-juridice pt a restrânge dreptul la informare: de pildă, aberația „persoană interesată”. Cred că în asemenea acțiuni juridice trebuie pusă și problema ineficienței acestor gogomănii, instanța constatând, să zicem, fie că astfel de texte se consideră nescrise, fie că ORICINE este „persoană interesată” ab initio. Sintagma asta apare și în actele normative de protecție a mediului, dar, atenție, în cele de rang inferior. Adică au fost băieții dăștepți mai pe urmă. La documentele de mediu cred că scrie pe situl ministerului că aceste copii nu pot fi mai scumpe decât materialul din care sunt realizate. Nu în ultimul rând, dacă taxa de 5 lei nu e înregistrată cum trebuie, e și evaziune fiscalăen-gros pe acolo. În fine, scuze pt Off-topic.

    Reply
  2. pt adrian

    faci confuzii grave. ce s-a privatizat este activitatea de masuratori adica oficiul de cadastru nu are dreptul sa execute astfel de lucrari ci numai smecherii privati. de ex. se construite o autostrada de catre STAT in Romania vine o firma particulra care face documentatia respectiva pt expropieri plus o firma de avocati care taxeaza aberant astfel de lucrari etc. dessi documentele se afla la cadastru si primarii

    Reply
    • Adrian

      Eu am plătit 10 lei pt 15 min de consultare a unei documentații. La un Bcpi. Tarifele apar şi în acte normative (aberante aceste acte normative, desigur). Şi ceea ce scrieți cu privatizarea studiilor e real, şi dacă s-ar efectua toate studiile pe bune, prefezab, fezab, consultarea documentațiilor contra cost, plata extraselor de CF, plata proprietarilor pt balastul extras de sub terenul lor, plata proprietarilor pt timpul pierdut in discutiile cu reprez expropriatorului-eventual la nivelul tarifului orar al avocatilor reprez ai expropriatorului, etcetcetc, s-ar ajunge, poate, la pretul nerusinat cerut pt un km de autostrada sau dn. Ceea ce se intampla in realitate sunt decontari fictive prin suveica de firme. De la extragerea balastului până la montarea finală a semnelor de circulație. Ceea ce se vede şi din satelit. La propriu, dacă ar interesa pe cineva, din dna (n-am găsit altă rimă). Din nou, scuze pt off-topic.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *