Un uriaș fake news a fost confecționat și propagat în ultimele zile astfel încât președintele Klaus Iohannis să vină să ne salveze, vezi-Doamne, de planurile malefice ale doctorului Streinu-Cercel. Care, ce să vezi, nu erau nici malefice, ba dimpotrivă, sunt exact măsurile pe care le vedem implementate astăzi, în România, pentru combaterea răspândirii noului coronavirus.
În fapt, “planul lui Streinu Cercel” este un program de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19, intitulat “Vacanța Mare”, redactat la nivelul Institului Național de Boli Infecțioase Matei Balș în luna februarie. Repetăm, în februarie, luna în care Klaus Iohannis a făcut absolut tot ce i-a stat în putință să provoace alegerile anticipate, propunând un premier de carton.
În timpul acela, Streinu Cercel propunea măsuri concrete la nivel instituțional, precum: spațierea orarului de lucru pe grupele de vârstă de mai sus, igienizarea căilor de acces spre și dinspre locul de muncă, igienizarea mijloacelor de transport spre și dinspre locul de muncă în timp ce oamenii sunt la lucru, izolarea la domiciliu în restul timpului.
În timpul acela, același Streinu Cercel propunea inclusiv măsuri pentru persoanele de peste 65 de ani. Le aveți mai jos:
-
Izolare la domiciliu pentru următoarele 12 săptămâni – indiferent cum se cheamă domiciliu (casă proprie, relocareîntr-o casă liberă sau relocare instituționalizată)
-
Susținerea acestor persoane, respectând cu strictețe măsurile de distanțare socială, pe toată această durată.
-
Susținerea va fi efectuată fie de rudele directe, indirecte fie de autorități și cu ajutorul ONG-urilor.
-
Monitorizarea acestor persoane se face de poliția locală și autoritățile locale.
Și continuă, explicitând în pagina 5 a programului:
Pentru cei de peste 65 de ani – ținuți SINGURI/CU PERSOANE DE ACEEAȘI VÂRSTĂ, IZOLATE LA FEL în aceeași casă – indiferent cum se cheamă conceptul ”casă” – propria locuință, locuință de vară, apartament închiriat etc., respectiv dacă nu au unde – instituționalizați prin rechiziționare de hoteluri etc.
Între timp, virusul se răspândise la nivel comunitar. Totuși, pe 11 martie, însuși președintele României afirma următoarele: Asta ca să demitizăm un pic boala, fiindcă am citit câteva articole ieri, unde se vorbea despre un virus ucigaș, într-o manieră foarte apocaliptică. Deci, la noi, până acum, avem noroc și cei găsiți cu coronavirus au o stare generală de multe ori mai bună decât poate s-ar fi așteptat unii. Am preluat mot a mot de pe presidency.ro.
Ulterior, președintele declară stare de urgență, apar ordonanțele militare și încep să fie implementate, una câte una, măsurile prevăzute din draftul Vacanța mare al institutului condus, ce să vezi, chiar de diabolicul Streinu-Cercel, normate în forme mult mai severe și “totalitare” (ca să îl cităm pe dl. președinte).
Mai târziu, pe 24 martie, Klaus Iohannis este primul care lansează la nivel oficial vestea închiderii în casă a bătrânilor. Cităm din declarația acestuia:
Un punct foarte special, țin neapărat să-l mai menționez – persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale. Și, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă.
Pe 11 aprilie, Streinu-Cercel vorbește despre programul Vacanța Mare la televizor, unde greu mai este zilele acestea să faci slalom printre programele și invitații sponsorizați de Big Pharma. Și spune foarte clar că măsura carantinării persoanelor de peste 65 de ani la hotel este o idee pentru vârstnicii fără aparținători. Un detaliu semnificativ, desigur.
Aprindem un foc, după care tot noi venim și facem pe pompierii salvatori
Pe 16 aprilie, lăudatul ministru Nelu Tătaru vine în fața cetățenilor și spune foarte clar, în prime-time, că se gândește la carantinarea persoanelor vârstnice dacă nu se respectă regulile și dacă starea de urgență „persistă mai mult decât ne așteptam”:
Ne-am gandit efectiv si la niste metode sa ii ducem intr-un hotel, sa-i ducem într-o camera cu tot confortul in care sa vina cineva si sa aiba grijă de ei. Dar rămâne în funcție de evoluție
De atunci și până astăzi, Nelu Tătaru s-a răzgândit și întregul aparat de promovare de care se bucură zilele acestea l-a încălțat pe Streinu-Cercel cu această declarație, cel care se gândea cum oprim noul coronavirus când Klaus Iohannis, Orban și liberalii se jucau de-a anticipatele, de-a guvernele și de-a premierii de tip fentă. Deci dacă vor să îl demită pe Streinu-Cercel pentru acest fake news, ar trebui să o facă în grup.
Pus la colț și scos pe tușă a fost și Raed Arafat, alt tehnocrat care a fost dat pe mâna procuraturii pentru că a avut curajul să impuna una dintre măsurile cheie pentru combaterea răspândirii Covid-19: închiderea școlilor, ajutat fiind de societatea civilă pe 9-10 martie (elevi și părinți). Era clar pe cine și ce planuri deranja această propunere scăpată pe surse în mass-media astfel încât să-i pună pe Orban și Anisie în fața faptului împlinit. Era 10-11 martie, iar pentru Klaus Iohannis informațiile despre coronavirus erau doar niște articole apocaliptice. Anticipatele erau prioritatea… totuși, Streinu-Cercel și Arafat își făcuseră treaba.
Iar ne mintim unii pe altii, Inregistrarile TV arata cum Iohannis compara infectia de COVID-19 cu o gripa normala iar medicul Streinu-Cercel spunea ca e de 10 ori mai usoara decat o gripa banala. Ambii credeau ca panica e mult exagerata si nejustificata.
Acea afirmație hazardată îl va urmări toată viața pe Streinu Cercel. Dacă pe cea cu spirtul eu am înțeles-o și vorbea, în context, de folosirea lui pe mâini….. pe asta cu noul coronavirus de 10 ori mai slab decât gripa când tot ce trebuia să facă era să urmărească disperarea chinezilor la TV, atât cât se vedea…..
Singura posibilă explicație pe care pot să o aduc este că la nivelul comunității medicale europene, au existat niște tabere….. se întâmplă peste tot. Tabăra negaționiștilor, cei care spuneau că este doar o gripă. Și tabăra, probabil mult mai mică, a celor alarmiști. Și, în această comunitate medicală europeană, tabăra negaționiștilor a tot avut câștig de cauză, poate și prin vot, …. că doar nu ne imaginăm că România declanșa singură alerta de pandemie înainte ca OMS să o declare. Să nu ne imaginăm că România putea să controleze la graniță în interiorul UE, fără să fi avut motive medicale acceptate de comunitatea medicală europeană.
Deci, tabăra negaționiștilor a tot dominat ….. a tot influențat politicieni, Iohannis care a demitizat, politicieni italieni care lansau programe “hug a Chinese” (nu este nicio glumă) la întoarcerea lor din vacanța de An Nou chinezesc….. până când a început să cadă cerul pe Italieni și au făcut carantină locală pe 21 feb 2020.
Mințea Cercel în privința virusului că este de 10 ori mai slab? Știm foarte bine că OMS a mai mințit în privința măștilor. Statul român și medicii au mințit în privința măștilor. Și au recunoscut apoi de ce au făcut-o. Nu erau suficiente și erau mai importante pentru medici.
Nu știu dacă va avea vreodată curajul să ne spună de ce pe 21 feb italienii își puneau în carantină primele localități iar Streinu Cernel ne spunea că este un virus ușor însă ne spunea cum să ne apărăm de el prin spălare și igienă.
Părerea mea este că medicina este prea politizată. Forurile acestea internaționale, când trebuie să analizeze ceva, se bazează pe prea multă politică. Dincolo de dezbaterea “a fost OMS prea tolerant cu China” (care are doar parțial motive), eu mă refer la politica economică. Medicilor europeni le-a fost frică să alerteze, le-a fost frică să nu tragă un semnal fals, să sperie lumea. Și au pierdut trenul. De ce? Și-ar fi pierdut scaunele. Vă aduceți aminte de oftalmologul chinez care a sesizat primul că este ceva în neregulă cu transmiterea om-om a virusului? Colegii lui erau timorați de presiunea politică asupra scaunelor lor. El nu. La fel și în Europa. Medicii europeni din forurile cu putere de decizie, de frica scaunelor lor, declarau că este o joacă. Dacă ar fi alertat degeaba și greșeau….. își pierdeau funcțiile. Păi asta mai este medicină?
Iohannis e politician și are ceea ce are oricine se lățește în șezlongul celui de-al doilea mandat: complexul lui Jupiter. Deci, pentru el, Arafat sau Streinu-Cercel sau femeia de serviciu, cam tot pe-acolo. În plus, cei doi au păcatul că nu sunt din guwerenerul (apud. Piperea) lui nici din partidul lui.
Arrafat își plătește rămânerea în post cu numeroase apariții publice de acoperire a găurilor peneliste. Streinu-Cercel ar face bine să nu fie atât de apropiat, dacă e (așa zice presa), de PSD și Firea.
Așa că, au scăldat-o și-au dat-o la întors și unii și alții.
M-am uitat aproape în fiecare zi la interviurile profesorului Didier Raoult, cel care a promovat tratamentul cu hidroxiclorochină și azitromicină, și n-am detectat vreo propoziție cu iz politic. Nici vreo răutate împotriva colegilor lui din consiliul științific de pe lângă Jupiter (Macron). Și nici profeții sau ziceri șugubețe care prind la bobor. Cum nu l-am văzut nici între vreun Gâdea și-un Ciuvică francezi luînd la tir cu aluzii transparente sau direct, cu flegme, dujmanii care comit, e clar, fapte “revoltătoare”.
Poate se uită și Streinu-Cercel acum, nu după ce va ieși la pensie. Dacă n-are timp, se poate uita la ceea ce spune Molnar Geza, de la Universitatea Daciei Superioare. Și poate învață că nu se face să dai laboratorul sau catedra ori clinica pe bătaia în stradă cu borfașii politicii. E o mare greșeală.
https://youtu.be/EYTb2bEq380