În vara anului trecut am reușit să întoarcem de la președinte legea anti-râuri a deputatei Șarapatin.
Cererea de reexaminare a președintelui este superbă, amintește de convenții pe care România a uitat că le-a semnat, dar pare că președintele a greșit parlamentul. Parlamentul României este ”din alt film”, din alt ev. Și majoritatea din el, PSD+ALDE, pare că vrea să extermine neapărat râurile. Să declare toate proiectele de hidrocentrale, indiferent unde sunt plasate și cât distrug, ca fiind de ”interes public major”. Adică să-și aranjeze un fel de derogare de la Directiva Habitate.
Evident că se ignoră jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene din care rezultă clar ceea ce este de bun simț absolut: faptul că nu poți să declari o anumită categorie de proiecte, în bloc, ca fiind de interes public major. Că interesul public major, după cum și sună, are caracter de excepție. Nici măcar categorii de proiecte benefice, să zicem școlile sau spitalele, nu pot fi declarate în bloc ca fiind de interes public major. Ce să mai vorbim de proiecte controversate, care prin definiție presupun distrugerea ireversibilă a naturii, precum proiectele hidroenergetice!
Nici recenta completă secare a Dâmboviței, în zonă cu cvadruplu regim de protecție, nu i-a impresionat pe acești parlamentari.
Ce să mai vorbim de secarea Jiețului (prezentată de Deutsche Welle), râu de care nici măcar nu au auzit.
După cererea de reexaminare, Senatul n-a mai dat nici măcar un vot proiectului de lege PL-x nr. 244/2019. Apoi a mers în Camera Deputaților, unde, deși miza legii este de mediu, nu a fost trimisă în Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic. A fost trimisă doar în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, unde Halici a facut o manevră și a trecut-o, ”neobservată”, cu raport favorabil.
În plen a trebuit ca domnul Ion Stelian să ceară de trei ori reîntorcerea la comisie, pentru a lua o formă care să nu mai contravină legislației UE. A treia oară chiar și PSD-iștii au fost de acord. A fost, desigur, o manevră strategică, la fel ca la Senat. Căci iată că în 19 mai legea ajunge pe ascuns în comisie (ședința comisiei nu apărea în 18 pe site-ul Camerei Deputaților) și se reîntoarce în plen în aceeași formă criminală. Aceasta în timp ce 12 mii de cetățeni semnaseră deja petiția care le cere deputaților să respingă această lege nocivă!
PSD-iștii se fac că nu știu că până și Guvernul Dăncilă a emis un punct de vedere nefavorabil pentru acest proiect de lege. Dar să ajungem și la cauza de bază, cum de își permit ei să-și bată joc în ultimul hal de natură, de generațiile viitoare, de legislația comunitară?
Pentru că România are deschis un infringement pe hidrocentrale de 5 ani! Iar în acești 5 ani, deși situația nu doar că nu s-a rezolvat, ci este de largă notorietate publică faptul că s-a agravat masiv, Comisia Europeană nu s-a obosit să treacă la faza litigioasă.
Încălcarea cu nr. 20154036 zace de 5 ani. De 5 ani Comisia Europeană nu a dus această cauză, de o gravitate extremă, la Curtea de Justiție a UE. Ce încurajare mai mare pentru politrucii noștri, pentru ca să extermine și ultimele rămășițe de râuri carpatine care ne-au mai rămas, se poate?
Dar lucrurile sunt și mai grave. Politrucii noștri nu au înțeles nimic din această pandemie. Încă înainte de pandemie ONU recunoștea oficial că distrugerea naturii reprezintă pentru specia umană o amenințare cel puțin la fel de mare precum schimbările climatice. Acum cercetătorii tot repetă răspicat că dacă nu încetăm să distrugem natura (ca demenții) ne vor lovi pandemii față de care aceasta de acum va părea un mizilic.
Și cu ce vine, în acest context dramatic, majoritatea noastră parlamentară? Cu un proiect de lege care promovează distrugerea naturii în una dintre cele mai brutale forme ale sale, construirea de hidrocentrale în ariile naturale protejate.
Am aflat recent că europarlamentarii încep vag să se trezească și să ia la întrebări Comisia Europeană. Mă tem că este prea puțin și prea târziu.
Trebuie noi, românii, să ne trezim, să luăm măcar de la bosniaci exemplu. Ei au ieșit, chiar pe pandemie, și i-au fugărit pe ”muncitorii” care încercau să le distrugă valea.
Si noi o sa-i luam la fuga pe „consilierii” care urmaresc interesele unor puteri staraine.