„M-am saturat de mizeriile omului tau din port. El, seful ANAF Constanta si cel cu feribotul sunt toti intelesi… cretinii dracului!.“ Citatul asta din Anca Boagiu se gaseste in dosarul UCM Resita si face parte dintr-o conversatie pe care ministrul transporturilor a purtat-o cu senatorul PD-L Mircea Banias.
„Omul tau” adica al nostru, pare sa spuna doamna Boagiu, aparent enervata si, poate un pic speriata. Nu stiu daca doamna ministru era sincer ingrijorata de eventualele pagube produse statului de reteaua „cretinilor” sau mai degraba avertiza ca s-a depasit o limita dincolo de care lucrurile devin riscante. Riscante pentru cei care comit „mizerii”, pentru sustinatorii lor politici si pentru intreaga structura politico-economica sustinatoare a acestor retele. Inclin sa cred ca e vorba de a doua varianta.
Ceea ce mi se pare mai grav e ca nu prea se vede o iesire din aceasta situatie. „Oamenii lor” ocupa acum functiile care dreneaza bani de la bugetele publice si din companiile de stat. Oamenii lor sunt peste tot si in spatele discursurilor sforaitoare despre management competent se ascund zeci si sute de „mizerii” despre care aflam doar cateodata.
Nu va grabiti sa injurati PD-L. Actualul partid de guvernamant nu face decat sa respecte regula nescrisa a jocului. Aceea care stabileste un calcul politic profund viciat dar eficient pentru actorii sai: vrem puterea pentru ca vrem acces la resurse pe care sa le administram in folosul nostru. Pe parcurs mai facem si altele: o reforma neclara a invatamantului, o mincinoasa reformare a aparatului de stat etc. Genul ala de eforturi niciodata terminate dar care dau materie prima discursurilor sobre despre solutii pentru viitor.
O ecuatie relativ banala a sistemului politic romanesc arata asa: finantatorii dau bani la partid > partidul castiga puterea > finantatorii preiau controlul resurselor, recupereaza investitia si fac profit > partidul plateste pretul politic. Cand presiunea publica e prea mare vin alti oameni, ai opozitiei. Intreg ciclul se reia.
Asta ma face sa cred ca oricat ar vorbi presedintele tarii despre management privat si eliminarea mafiilor transpartinice din companii de stat si regii, lucrul asta nu se va intampla sau, in orice caz, nu va avea efectele scontate. Uitati-va mai atent la cazul UCM Resita. E vorba despre o returnare mincinoasa de TVA de 60 (saizeci!) de milioane de euro. O suma uriasa. Daca nu interveneau procurorii reteaua „cretinilor” baga banii in buzunar cu largul concurs al ANAF. Or, cred ca numai in visele libertariene ale lui Dinu Patriciu putem vorbi de administrare privata la ANAF.
Problema e in alta parte si nu are neaparat legatura cu onoarea, bunul simt sau decenta de care trebuie sa dea dovada un politician sau altul. Toate astea depind pana la urma de un echilibru intre riscuri si recompense. Cata vreme partidul are nevoie de bani, se vor gasi unii care sa ii aduca. Dar vor cere ceva la schimb.
Ceea ce se poate face insa este o reformare drastica a legii finantarii partidelor politice. In primul rand, este nevoie evaluarea corecta a cheltuielilor facute in campaniile electorale. Cati bani cheltuie un, sa spunem, candidat la deputatie? E asta un calcul chiar asa de greu de facut? (Daca a putut sa il faca un ONG, sunt convins ca o poate face si statul.)
Personal, cred ca partidele si candidatii lor ar trebui sa cheltuiasca exact atat cat isi permit. Oricat adica. Insa doar daca sursa banilor e clara. E chiar atat de greu de urmarit si pedepsit un candidat care nu isi declara cheltuiele? Cat de dificil poate sa fie sa elimini din cursa un mincinos? Am vazut in ultimii ani ca se poate sa trimiti parlamentari si ministri in judecata. DNA a arata ca nu e greu daca vrei. De ce nu am putea sa investim Autoritatea Electorala (sau orice alta institutie) cu puteri suficiente pentru a scoate din cursa candidatii care se folosesc de bani negri? De ce nu am putea invalida un mandat de deputat daca descoperim ca detinatorul ca nu a declarat toate galetile si afisele pe care le-a folosit in campanie? Cate anchete privind mita electorala au avut vreun final?
Trebuie sa iesim din ipocrizie si sa acceptam ca o campanie electorala este scumpa. Si atunci de ce sa nu acceptam lucrul asta si sa pornim de la premiza ca banii aceia se vor cheltui, fie ca vrem fie ca nu vrem. De ce e nevoie sa impunem limita pentru donatii? Ajuta la ceva? Vedem bine ca nu. There is no such thing as a free lunch, zice americanul Toate cheltuielile nedeclarate ascund in spate tot felul de afaceri despre care aflam, cum spuneam, prea tarziu. Daca aflam vreodata.
Avem nevoie de un DNA al campaniilor electorale. Altminteri, „omul lor” din port o sa continue sa faca „mizerii” pentru partidul care nu numai ca ii permite dar il trimite acolo exact pentru lucrul asta. Restul e ipocrizie.
Citeste si despre: Mircea Banias, Mircea Basescu, PDL, DNA, ANAF.
Articole cu aceeasi tema:
Zeci de perchezitii intr-un dosar privind returnari de TVA de 60 de milioane de euro. Un senator PD-L si secretarul general al MAI chemati la audieri. Vezi declaratiile de avere ale vedetelor investigatiei
Fratele senatorului PDL Nicolae Dobra, acuzat de procurori ca a protejat un evazionist italian
Senatorul PDL Mircea Banias ar fi favorizat evaziunea fiscala la UCM Resita
