Mihai Goțiu

Momente incredibile la dezbaterea publică pentru alegerea directorului Romsilva. Organizatorii și reprezentanții societății civile, amenințați cu pușcăria!

Dezbatere public la Ministerul Mediului, pentru alegerea directorului Romsilva. Cu Diana Buzoianu și Mihai Goțiu

Dezbatere publică la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu prezență fizică și online, pentru alegerea directorului Romsilva, luni, 25 august 2025

Am participat la dezbaterea publică, de ieri (luni), organizată la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, legată de desemnarea noului director general. Și am asistat la momente incredibile. Cum a fost cel cu amenințarea cu un denunț penal pentru… abuz în serviciu pe motiv că s-a organizat o dezbatere publică la care au fost invitați și reprezentanți ai societății civile să-și spună punctul de vedere. Asta a venit de la liderul sindicatelor.

Alți participanți (angajați/ sindicaliști din sistemul Romsilva) s-au arătat revoltați că cetățenii – adică cei care suntem, de fapt și de drept, proprietarii pădurilor publice administrate de Romsilva – n-am avea dreptul să ne pronunțăm cu privire la profilul celui căruia i se va încredința conducerea Regiei!

În mintea lor și în ceea ce au susținut în dezbatere consideră că exprimarea unor puncte de vedere pe acest subiect ar fi, la rândul lor o faptă penală – trafic de influență, mai exact! Ce și-ar dori e să se decidă totul ca până acum, în spatele ușilor închise, doar cu influența lobby-știlor și a unor lideri politici, iar cine își permite să organizeze o competiție transparentă ori să-și exprime opinia public, să fie trimis la închisoare.

Cine a concurat pentru funcția de director general

Să recapitulăm cine a concurat pentru șefia Romsilva. Unul e trimis în judecată de DNA pentru că ar fi încasat șpagă ca să angajeze un paznic. Altul a încercat să minimalizeze scandalul primelor și a bonusurilor de pensionare nesimțite, când era director general al Romsilva.

Altul a fost șef peste investițiile Romsilva în perioada în care s-a aprobat construirea de cabane de vânătoare ori a unui sediu central ultra-luxos, dar nu s-au găsit găsit bani pentru instalarea de camere de luat vederi pe drumurile forestiere ori achiziționarea de noi păduri de la privați.

S-a mai înscris la un concurs și un vânător și membru în două din sindicatele care încearcă blocarea reformei Romsilva, dar și unul care se distra cu skyjetul prin arii naturale protejate ori altul care a avut vreme să-și facă și firmă de cadastrare (transferată ulterior soției) pentru a rade niște contracte publice directe cu niște primării de prin zona lui.

Da, s-au înscris la concursul pentru funcția de director general interimar al Romsilva și candidați cu un profil profesional meritoriu, iar unul dintre ei inclusiv cu ”antecedente” de reformă și confruntare a sistemului corupt și politizat din conducerea silviculturii românești.

Pe cine a ales CA

Până la urmă, Consiliul de Administrație al Romsilva nu s-a lăsat ”influențat” de societatea civilă. A ”rezistat” și a pus în fruntea Regiei pe cel care a fost, ani la rând, șef peste investițiile Romsilva. Cel care a răspuns de fondul de accesibilizare, dar și de perdelele forestiere. Despre toate acestea se face referire, deloc laudativ, în Raportul de audit al Curții de Conturi pentru Romsilva, transmis Parchetului General. Și uite așa, noul director Romsilva va avea de dat explicații procurorilor. Detalii aici:

Noul director general al Romsilva trebuie să dea explicații procurorilor! Ce funcții a mai avut în RNP și ce scrie în Raportul Curții de Conturi

Numirea făcută de CA arată că mai avem mult de luptă pentru salvat pădurile României. Pe mine, după mai bine de zece ani de când sunt implicat în lupta asta, nu mă sperie amenințări aberante precum cele de ieri, cum nu m-au speriat nici cele cu moartea, primite în pădure, nici procesul pe care mi l-a deschis avocata Schweighofer. Vă mulțumesc, tuturor celor care v-ați implicat și ați sprijinit această luptă! Și celor care ați donat pentru a o putea duce la capăt. Pentru a o câștiga, puteți dona, o sumă mai mare, ori mai mică, recurentă lunar ori o singură dată, aici.

Vă mulțumesc! Și vă mulțumesc pădurile și copiii și nepoții noștri care vor avea nevoie de ele și se vor putea bucura de ele!

SUSȚINE ȘI TU LUPTA PENTRU APE ȘI PĂDURI! DONEAZĂ, ACUM, AICI (CLIC)!

 

UPDATE: Romsilva ne-a solicitat drept la replică. L-am publicat integral. Dar și punctul nostru de vedere legat de numitul drept la replică:

Romsilva ne atacă public. Dar gafează și recunoaște că noul director general i-a acoperit pe cei care au prejudiciat Regia Națională a Pădurilor!

Ce avere a strâns Jean Vișan în slujba Romsilva:

Câte case și câte sute de mii de lei are în conturi noul director general al Romsilva


Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Momente incredibile la dezbaterea publică pentru alegerea directorului Romsilva. Organizatorii și reprezentanții societății civile, amenințați cu pușcăria!

  1. Vladimir Dumitru

    Pun pariu (și îl câștig!) că individul este din (sau apropiat) PNL sau PSD…. Rog o confirmare, din partea cititorilor care cunosc, căci îmi trebuie tare mult!

    Reply
  2. Amira

    Nu este posibil ca tot un HOȚ sa fie director,mai ales ca lipsesc foarte mulți bani care ,corect era sa fi dat explicații pentru care motiv nu a realizat acel proiect cu bani nerambursabili,si multe altele ce erau pentru realizat dar el direct implicat NU a facut nimic .

    Reply
  3. Nelu Stiuca

    SISTEMUL POLITIC existent s-a dovedit a fi categoric lipsit de capacitatea de a oferi societatii romanesti postdecembriste caile necesare pentru PROGRES, iar caracterizarea sa se regaseste in remarca marelui dramaturg Ion Luca Caragiale valabila si astazi “Partide politice in sensul european al cuvintului, formate de traditii sau de interese de clasa noi sau mai recente si in care programele sa se bazeze pe principii sau idei progresiste, nu exista in Romania”. Renumitul Octavian Goga scria despre România în 1916 cu aprecieri care se potrivesc si astazi “Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei…
    Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii, improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti…
    Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală”.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *