Două victorii esențiale, pentru Jiu și pentru Bâsca Mare, într-un moment nefast pentru râurile noastre

Miercuri și joi am avut parte de două succese superbe, pentru râuri.

Miercuri Înalta Curte a admis recursul intentat de Bankwatch și Agent Green pentru cauza salvării Parcului Național Defileul Jiului. Pentru Defileul Jiului există deja o decizie judecătorescă definitivă, dar încălcarea ei sistematică de către autorități aduce cauza aceasta esențială din nou în instanță. Mai multe amănunte aici.

Să-i mulțumim Cătălinei Rădulescu, avocatul care ne-a adus această bucurie. Înalta Curte din România pășește pe urmele omoloagei sale din Spania, intervenind pentru salvarea celor mai prețioase râuri.

Iar joi, după o adevărată epopee prin instanțe a Asociației Declic, a fost în sfârșit anulată (în primă instanță) autorizația de construire pentru barajul de captare a Bâscei Mari, grație avocatelor  Roxana Mândruțiu și Diana-Andreea Gal de la Revnic, Cristian & Asociații.

De remarcat că, în paralel, funcționarii certați cu legea de la Consiliul Județean Covasna refuză să comunice imformație publică de mediu. Au fost întrebați dacă s-au făcut demersuri pentru emiterea unei noi autorizații de construire, în contextul în care autorizația ilegală emisă în 2015 își pierde valabilitatea în 3 aprilie (dacă se poate spune că o autorizație ilegală are vreo perioadă de valabilitate). Și au evitat să răspundă.

Sigur, ne bucurăm enorm pentru aceste victorii, care îndepărtează perspectivele secării râurilor de munte vizate, râuri esențiale pentru integritatea cadrului natural al Românie (ce a mai rămas din ea). Dar este totuși un sentiment mixt. Nu putem să uităm de sutele de râuri de munte care au fost deja distruse de amenajările ceaușiste. Este ca și cum am fi salvat doar câțiva oameni dintr-un genocid. Păcat că Institutul Național de Statistică nu poate să calculeze cu cât a sărăcit în materie de patrimoniu natural această țară. Este foarte greu să ne amintim/închipuim ce tărâm fabulos era arcul carpatic când toate râurile de munte curgeau libere.

Aceste victorii în instanță nu ar trebui să vină cu emoții. Suntem în secolul 21, legislația este clar de partea protecției naturii (infima natură care ne-a mai rămas), ar fi de-a dreptul sinucigaș să nu fie așa. Problema este că legislația nu se respectă. Este siderant faptul că avem în continuare o instituție întreagă, Apele Române, care are ca activitate de bază încălcarea legii.

Sunt mii de crime de mediu pe care nici nu încearcă nimeni să le oprească, din lipsă de timp. Eu am documentate amănunțit zeci de crime de mediu pe care nu am apucat nici să le mediatizez, ce să vorbim de a se încerca oprirea lor prin procese.

În toate miile de crime de mediu la care mă refer legislația este de partea naturii, dar nu are cine să deschidă atâtea procese. În acest context, evident că puținele cazuri care ajung în instanță sunt și cazurile cele mai grave și cazuri în care ONG-urile au o cât se poate de fermă bază legală pentru solicitările lor. Implicit, ridică grave semne de întrebarea privind statul de drept pierderea vreunuia dintre aceste procese. Nu ar trebui să existe nicio emoție în aceste procese. Un singur element de nelegalitate este suficient ca să fie anulat un act administrativ, iar la procesele pentru ultimele râuri care curg libere se pot scrie romane cu elementele de nelegalitate.

Ar fi și culmea ca, dintre atâtea agresiuni asupra naturii (implicit și asupra oamenilor, să nu uităm), ONG-urile să aleagă să meargă în instață cu un caz în care nu au fără echivoc legea de partea lor.

Cazul Bâscei Mari este mai puțin cunoscut decât al Jiului, dar acum a fost postat pe YouTube filmulețul de la Balkan Rivers Tour 4, și se poate distribui, pentru popularizare.

De ce un moment nefast? Pentru că o grămadă de parlamentari care își disprețuiesc profund electoratul (altfel nu ar apela la o manipulare atât de ieftină și absurdă), au depus un nou proiect de lege anti-râuri.

Cum ar putea infimul și sporadicul aport de energie electrică din distrugerea ultimelor râuri să scadă chiar și cu un ban vreo factură la energie electrică, când până și președintele Consiliului Concurenței (care nu are nicio treabă cu protecția naturii) recunoaște că o producție internă de energie electrică mai mare nu are cum să scadă prețurile?

Nici măcar o creștere substanțială a producției nu ar scădea prețurile, ce să mai vorbim de aportul de practic 0% pe care l-ar aduce secarea râurilor vizate de legea anti-râuri II.

Săptămâna aceasta un nou proces, dus de această dată de Eco-Civica (la Tribunalul București), ne dă emoții. Este cel pentru stoparea ecocidului de la Răstolița.

Acolo miza este, într-un fel, și mai mare. Acolo se pune la cale exterminarea sigurei populații românești viabile de lostriță.

Pentru ce vor să ne exermine lostrițele? Pentru o capacitate instalată de 0,19% din puterea instalată în capacitățile de producție a energiei electrice din țară. Vedeți aici ce spectacol al naturii pierdem, ”peștisorul” care susține Daniel Zamfir că ”n-a trecut niciodată pe acolo”.