Teodor Tita

De ce e bine sa castige Vasile Blaga?

Faptul ca PD-L e pe drumul fara intoarcere, nu prea mai e un secret pentru nimeni. Recentele alegeri de la Baia Mare ne-au aratat cam care este opinia electoratului urban despre partidul a carui conducere si-o disputa zilele astea domnii Boc, Blaga si Paleologu.

Intr-o confruntare majora, influentata doar marginal de vesnicele pomeni electorale, partidul a iesit abia pe un trist loc trei. Asta desi diversi purtatori de imagine ai liberal-democratilor au facut eforturi majore sa prezinte victoriile electorale de prin cine stie ce catune uitate de lume drept semn al unei tendinte ca PD-L revine. Ei bine, nu. Nu revine.

PD-L e propria-i fantoma si numai frica de Zeus si banii de la buget ii mai tin aproape unii de altii pe alesii si nealesii sai.

In conditiile astea competitia interna pentru structurile de conducere are un aer amuzant si funebru in acelasi timp. Cel care va prelua partidul va fi obligat sa faca administrare de criza. Sa salveze ce se poate salva sperand pe de o parte USL este intr-adevar atat de subred pe cat arata iar in viitoarele configuratii politice se va gasi loc si pentru un fost partid de guvernamant care a invatat intre timp umilinta.
De aceea, pentru PD-L e probabil cel mai bine ca Vasile Blaga sa castige. Spun asta din mai multe motive:

– Maestru al combinatiilor politice, Vasile Blaga reprezinta la randu-i un fel de combinatie de Viorel Hrebenciuc si Gabriel Oprea. Oameni politici cu vocatie de supravietuitori discreti si eficienti. Fara vreun talent de orator, fostul nostru ministru de interne, asemenea celor doi amintiti mai sus, stie bine si stapaneste o parte din “activul de partid” si traseele financiare care ii fac pe oamenii aia fericiti. Pedelistul mediu va fi multumit

– Cu Vasile Blaga in frunte, PD-L s-ar bucura de aceeasi bizara liniste mediatica de care se bucura si actualul candidat la presedintia partidului. Daca lasam la o parte “neplacuta” intamplare scoasa la lumina de Kamikaze si Hotnews aici, o sa descoperim ca domnul Blaga este unul dintre cei mai bine protejati oameni politici de prim rang de azi. Mogulii, si aia buni si aia, rai se feresc ca dracu’ de tamaie sa supere omul care o data a avut pe mana arhiva fostei doi s-un sfert si e inconjurat in privat de suficient de multi oameni de afaceri cat sa aduni de un PIB de tara africana mica. Nu vreau sa ma intelegeti gresit. Razboi in presa va fi cata vreme va fi razboi politic. Dar tintele se mai aleg si oblic.

– Vasile Blaga are avantajul unor ambitii bine strunite. Nu mici, ci controlate atent. Nu pare sa se doreasca presedinte si nici sa “reformeze statul”. Vasile Blaga e mai interesat de guvern. Asta il face mai maleabil, mai putin dornic sa asume riscuri. Va amintiti de strategia lui Traian Basescu in 2004? E putin probabil ca asa ceva sa se repete. Blaga nu vrea gherila ci guvernare. Locala, centrala, orice fel, acces la resurse si informatii sa fie. In pretul platit pentru victoria impotriva lui Nastase se inscriu si multe cariere politice ale fostului PD oprite sau deturnate pentru lipsa de loialitate neconditionata fata de domnul Basescu. Domnul Blaga e mai, cum sa spunem, intelegator si mai dispus sa negocieze.

– Judecand dupa ceea ce s-a intamplat pana acum, Vasile Blaga e un adversar slab pentru reprezentantii USL. Nu am indoieli ca dinspre PNL si PSD vor veni incurajari mai mult sau mai putin discrete (de felul asteia) urmate, in cazul unei victorii si de actiuni concrete. Pentru unii pedelisti asta ar insemna salvare.

– In fine, poate cel mai important lucru este ca o victorie a lui Vasile Blaga in PD-L va forta destul de multi oameni din zona de influenta a partidului sa faca o alegere ferma si sa se indeparteze de PD-L. O alegere care nu mai sacrifica lupta pentru integritate si decenta in numele unui proiect politic care de aici inainte se lupta strict pentru supravietuire si prea putin pentru binele public.

Asadar, o alegere a carei amanare risca sa invalideze potentialul unor idei pe care PD-L le-a lasat in urma, orfane de sustinere politica si numai bune de adoptat de catre orice individ cu un pic de minte sau ceva doza de cabotinism.

PS. Nu vreau sa se inteleaga din cele de mai sus ca Emil Boc este solutia pentru PD-L. Vorbim si despre seful guvernului intr-un text viitor.

Citeste si despre: Vasile BLaga, PDL, Emil Boc, guvern, cabinet Boc.


Articole cu aceeasi tema:
Ministrul Vasile Blaga apara tara de hoti cu firmele ginerelui
Oamenii lui Vanghelie din “Doi si un sfert”, sub ancheta
ANI va cere urmarirea penala a unui ministru din Guvernul Boc


Articole recente

Recomandări

10 thoughts on “De ce e bine sa castige Vasile Blaga?”

  1. alex rauta

    o idee interesanta: dorim sa fie ales Blaga pentru ca cei inca prinsi in mirajul unui PDL aparator al unor valori de integritate si decenta sa aiba ocazia sa se distanteze.

    Desi e frumos formulata ideea, pesimismul ei denota aproape un abandon al democratiei. Cum adica, dorim sa detasam oamenii care-si doresc integritate in viata publica de un anume partid. Din contra, dorim si acei oameni care nu sunt inca in orbita unui partid anume dar isi doresc integritate si decenta sa se apropie de partidele respective. Putem noi sa criticam stanga cool, dar ar fi nevoie de oamenii aia sa preseze social-democratia romaneasca. Putem sa-i criticam pe nostalgicii CDR-ului care-l sustineau la un moment dat pe Crin Antonescu, dar e nevoie de oamenii aia sa dea respectabilitate unei eventuale aripi moraliste (sau macar mai consecvente) in PNL.

    Reply ↓
  2. Teodor Tita

    @alex; nu e vorba despre o regula aici. si nici pesimist nu sunt. dar trebuie facut pe undeva un calcul. cat de mult incerci pana decizi ca e prea mult? nu cumva scufundatul impreuna cu corabie e nu numai romantic si si inutil? intreb si eu :)

    Reply ↓
  3. Theophyle

    Teo,
    la Baia Mare nu s-a intamplat NIMIC, vezi si de ce:

    Rezultate cumulate USL-UDMR-Mircea Dolha:

    2008: 76,77%
    2011: 75%

    Rezultate cumulate PDL-Vasile Vlasin:

    2008: 17,72%
    2011: 17,75%

    Invingator:

    2008: Cristian Anghel (PNL) din oprimul tur – 50,5%
    2011: Catalin Chereches (independent sprijinit de USL si UDMR) – 51,66%

    Cu restul sunt de acord!

    Reply ↓
  4. alex rauta

    dle Tita,

    Va inteleg rationamentul si nu pot sa nu-i recunosc legitimitatea. In acelasi timp, ma gandesc ca premisa de la care pleaca, noi cu ai nostri, politicienii cu ai lor, are un defect structural. Sunt de acord ca nu poti sustine un partid la nesfarsit, dar ar fi frumos sa avem disponibilitatea de a-l astepta la nesfarsit. In fond, toate cele trei partide, desi dezamagitoare per total, au membri reformisti. Eu unul nu vreau sa castige un Blaga doar ca sa am pretext sa-i las balta pe Monica Macovei si Cristi Preda.

    Reply ↓
  5. Teodor Tita

    Theophyle

    Ai dreptate acolo. Gandul meu era ca avand toate resursele la dispozitie PD-L putea sa lupte in campania asta mult mai dur (de la o selectie mai buna a candidatului si pana la artificii specifice si bine finantate). Nu stiu daca a facut-o dar strict dupa rezultate nu arata bine deloc pentru ei. Altminteri, repet, comparatia ta e revelatoare

    Reply ↓
  6. cornel

    NU, NU este bine bine sa castige blaga, fiinca acesta pdl, va continua sa reprezinte ceva pe scena publica din ro., alaturi de usl, udmr si probabil dan diaconescu + unpr. Astazi, toate partidele parlamentare au structura in coruptie, incompetenta, samd. Cu cat sfarsesc mai dramatic,dar si mai repede, exzista posibilitatea ca din urgenta necesitatii sa se cristalizeze centre, grupuri de autentica competenta, probitate morala, care trebuie/pot sa preia conducerea acestei tarii. Desigur prin mecanismele democratice, este clar ca majoritatea electoratului + restul populatiei este SCARBITA de actuala clasa politica, dovada directa, absenteismul la vot, indirect, votul negativ dat puterii, la momentul respectiv, 1996 – 2000 – 2004. 2008 avand cateva particularitatii conjuncturale, care nu il elimina din serie dar se individualizeaza.

    Reply ↓
  7. LEVITCHI MIHAIL

    Dle.Teo,nu e bine sa castige Blaga,presupun ca se v-a alege praful si pulberea de toate reformele prezente si viitoare.Emil Boc,ca presedinte PD-L si premier trebuie sa duca la bun sfarsit tot ce s-a intreprins.O alta cale pentru prosperitate,anticoruptie,antihoti,nu vad.
    Opozitia USL.,cu toate scursurile lor,cu lingaii lor de la antena 3 si realitatea TV,cu un CRIN jegos si un PONTA ingamfat si prostanac,vrei sa scoatem tara din rahat si romanul sa constiintizeze ca trebuie sa munceasca?Vai de soarta noastra.Si totusi nu trebuie sa disperam.Trebuie sa alegem o clasa politica noua,um partid majoritar,care sa nu mai depinda de pitigoi,vulpoi,cocalari si cate si mai cate zdrente.Iar in planul unu,o OPOZITIE curata,cinstita,transparenta,cu dragoste de tara,care sa fie cu adevarat garantul democratiei,libertatii si prosperitatii.Numai asa vom fi altfel.

    Reply ↓
  8. Teodor Tita

    @cornel & @mihail: nici eu nu cred ca victoria domnului Blaga e buna pentru societate in ansamblu. Cititi pana la capat inainte sa trageti concluziile :)

    Reply ↓
  9. mircea

    incerc a fi rational: dece sa nu ramana dl. Boc ? dece sa vina dl. Blaga ?
    pe mana Boc – se poate ca PDL sa piarda dar poate sa si castige – Boc are in spate o lupta neterminata inca si ca in orice intrecere are si sansa de a castiga alegerile parlamentare. Blaga – nu are nici o reusita certa si unanim recunoscuta, prezenta lui la sefia PDl nu ofere acestuia nici o sansa in plus fata de varianta cealalta. Blaga, in timpul scurt ramas nu va reusi, omeneste, sa schimbe vizibil imaginea PDL. daca e ca PDL sa piarda alegerile parlamentare mai bine sa le piarda pe mana lui Boc, dar daca…..

    Reply ↓
  10. Sile

    Cam aiurea. Bine ca acum apele s-au cam ales. Dupa umila mea parere, integritatea nu tine de stinga sau dreapta ci de respectarea legii. Asa imperfecta cum e deocamdata.Insist sa afirm ca avem si noi nevoie de o legislatie teagara .Care, nici ea nu e suficienta, dar e absolut necesara. O zi buna !

    Reply ↓

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *