Călin Dejeu

Caricaturi despre mafia microhidrocentralelor

Avem la sud-vest o țară vecină cu societate civilă de mediu și mediu artistic care chiar ”vibrează” (nu ca în România). În 9 mai, când noi ne făceam că serbăm ziua Europei, au organizat la Kraljevo o expoziție de carcaturi despre ceea ce noi în România numim mafia microhidrocentralelor. Expoziția de numește: ”Mini Hidroenergie – Maxi Distrugere”.

La ei manipularea e cu ”mini”, la noi cu ”micro”, dar chiar și în Bulgaria, unde se numesc corect centrale hidroelectrice mici (Малка водноелектрическа централа), aceeași distrugere o produc.

Doar că Bulgaria are o societate civilă de mediu foarte puternică, și nu se mai pune problema ca vreun funcționar de la mediu să mai semneze pentru așa ceva. Ceea ce n-aș zice la noi. Dacă nu era interesul MHC-ist, ”fiica vitregă a lui Vela” își găsea o sinecură din care să ne facă mai puțin rău, chiar și prin simpla inactivitate, decât la ANANP.

Deci Râurile Bistra Mărului, Șucu și Olteana sunt în continuare în pericol, în ciuda efortului ”istoric” depus de WWF și Federația Coaliția Natura 2000.

În pericol este și restul de Someșul Rece pe care îl mai avem, unde tupeul unor afaceriști fără scrupule a reușit să scoată ”în vale” (mai degrabă decât ”în stradă”) sute de clujeni (și nu numai) revoltați.

Acum MHC-iștilor anti-Someșul Rece nu le convine avizul de gospodărirea apelor și au dat în judecată ”toată floarea institițiilor”, vechii lor complici: Administraţia Naţională Apele Române, Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, chiar și Guvernul României.

Gașca de bătăuși de pe/ajunși pe Râul Alb, cu toate minciunile halucinante pe care pe debitează, nu cred că mai reprezintă un pericol pentru superbul râu, prin proiectul MHC blocat de Curtea de Apel Alba Iulia.

Dar ar fi normal să fi venit vremea în care să ne concentrăm pe a scăpa de MHC-urile existente, a elibera râurile, nu a bloca noi proiecte. Însă nici măcar microhidrocentrala de pe Taia, despre care Curtea de Apel Alba a constatat că a fost construită ilegal, și care pe deasupra este și pe infringement (singura pe infringement din grupa centrală a Carpaților Meridionali!), nu a fost demolată.

Revenind la caricaturi, înainte de această expoziție, la începutul anului, a avut loc concursul internațional de caricaturi pe această temă, la care au participat peste 100 de artiști din 40 de țări. N-am găsit lista completă a participanților, dar mă îndoiesc că a fost cineva din România.

Am găsit în schimb care au fost lucrările premiate, și vă rog mult să le vedeți, chiar sunt sugestive.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Caricaturi despre mafia microhidrocentralelor

  1. G

    Vi se pare că Vela, Orban, Cîțu, Ciolacu & comp. înțeleg caricaturile? Eu cred că, cel mult, pot avea, într-un moment de sinceritate absolută, invidie pe ele pentru că-s mai reușite.

    Reply
  2. para

    Multe din alea sarbesti sunt faine… da duhoarea de ayatolahi a site-ului a stricat tot efectul
    … eufemistic vorbind, e ireal sa te impiedici de propaganda pro-razboi nuclear pornind de la propaganda ecologista. Holistic vorbind, propaganda e aceeasi de oriunde ar veni, ca lui A…mah care-i doar unu nu-i trebuie demonstratii
    Poate ca lipsa de umor omoara spiritul civic, da cateodata chiar ea produce cele mai comice efecte.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *