Mihai Goțiu

Încă o factură de aproape 18 milioane de lei pentru dezastrul de la Praid. Dar directorul Salrom rezistă cu nesimțire în funcție

Intervenție de urgență la Praid. Foto: Facebook/pagina Radu Miruță

Guvernul a pompat deja sute de milioane de lei pentru intervenții de urgență și compensarea pierderilor cauzate oamenilor din zonă. Sumele finale vor fi, însă, mult mai mari, fără să existe o compensare reală nici pentru oameni, nici pentru mediu. Iar de vină pentru toate acestea nu sunt castorii care, din păcate, au ajuns să plătească cu viața incompetența și impostura promovate de elita politică a ultimilor ani

17,8 milioane de lei a fost suma pe care Guvernul României a alocat-o, luni, din fondul de rezervă, pentru achiziționarea de echipamente de desalinizare a apei pentru localitățile din județul Mureș afectate de inundarea Salinei Praid. Aceasta este doar o partea facturii pe care o plătim cu toții pentru dezastrul cauzat atât de dezastrul de la Praid, cât și cel care a urmat, ulterior pe Târnava Mică și Mureș, după ce, în primele zile, Guvernul a alocat 300 de milioane de lei pentru firmele din zonă afectate.

În acest timp, directorul general al Salrom, Constantin Dan Dobrea, continuă să ”reziste” cu nesimțire în funcție, refuzând să-și demisia înaintea finalizării procedurilor inițiate de noul ministru al Economiei, Radu Miruță. Acoperit de un alt membru al Executivului, fostul ministru al Economiei, acum ministru al Energiei, Bogdan Ivan, directorul Salrom trage de timp, să mai încaseze niște salarii de șef de companie de stat și, eventual, să mai organizeze un bairam, ca ce din plină criză, pentru care Salrom a primit o factură de 12.500 de euro, din care aproape 900 de euro a fost doar bacșișul.

După inundarea salinei, Bogdan Ivan a dat vina pe castori și activiști de mediu, pentru a-l proteja pe șeful Salrom, promovat la ”superlativ” pe linie de PSD și fin primar la Galați, în doar doi ani, din inspector la Lehliu Gară  în ditamai directorul unei companii strategice a României. Menținerea lui în funcție a dus la decizii care au provocat un al doilea dezastru, pe Târnava Mică, care a ucis populația de pești a râului și castorii, și a lăsat fără apă potabilă, menajeră și pentru irigații localitățile de pe malurile lui.

La decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență a fost demarat procesul de desalinizare a râului Târnava Mică. Ministerul Mediului a identificat o soluție tehnologică rapidă pentru ca stațiile de tratare din cele trei localități afectate să primească din nou apă curată. Ulterior, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a evaluat costurile necesare, iar Ministerul Dezvoltării a elaborat o hotărâre de guvern pentru alocarea sumei de 17,8 milioane de lei din fondul de rezervă.

Pe termen lung, autoritățile vor căuta soluții alternative de alimentare cu apă, astfel încât localitățile din județul Mureș să nu mai depindă de râul Corund. Altfel spus, aceste 17,8 milioane de lei sunt doar pentru o soluție temporară, alte sume fiind necesare pentru o soluție permanentă. Pe lângă sumele deja alocate. Dar directorul rezistă în funcție și mai și se dă în bărci pe la televiziuni, explicându-ne nouă, ”extremiștilor de mediu”, și cetățenilor, în general, cât de oportun a fost bairamul ăla de 12.500 de euro, în plină criză la Praid.

Citește pe România Curată:

Parcul Mănăstirii Sinaia, făcut praf și așchii. Pedeapsă de la Dumnezeu sau de la Nordis și primarul șpăgar?

Apel către toți demnitarii: faceți ca Nicușor Dan și publicați-vă declarația de avere din 2025

Altă sinecură, aceeași rețetă a nesimțirii:

E pe lista celor mai nerușinate sinecuri guvernamentale, dar i s-a aprobat reducerea cheltuielilor în procesul în care ne-a dat în judecată și l-a pierdut


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *