Ministerul Educației a anunțat că examenul național pentru directori va avea loc în 27 iulie, iar nota minimă de trecere la proba orală va fi 7,00. Subiectele vor avea un grad ridicat de exigență, urmând a fi testate abilitățile cognitive și manageriale. Este important să reținem că în 5 august 2021 vor expira mandatele tuturor directorilor de școală din România: timpul nu mai are răbdare. Avem nevoie de directori pregătiți, selectați riguros și transparent, carnetul de partid fiind criteriul înlocuit de excelență academică. Inițiativa Ministerului Educației este lăudabilă – probabil singura măsură concretă pentru operaționalizarea proiectului România Educată din acest mandat.
Totuși, o dată cu anunțarea datei privind organizarea concursurilor de directori, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat o șopârlă la orizont, care poate fi ușor încadrată în imaginarul băiețelii cu fondurile europene. Să ne aducem aminte de tot ce nu s-a făcut prin POSDRU. PNRR nu își permite să aibă soarta POSDRU, când acest plan este grefat pe nevoile unui sistem educațional unde peste 40% dintre elevi nu înțeleg ce citesc. Sorin Cîmpeanu a anunțat înființarea unui nou post de ,,director administrativ” care să pună în aplicare proiectele finanțate prin PNRR. Întrebarea care ar trebui să frământe este simplă: facem concurs ca să selectăm cei mai buni directori din România, iar apoi le luăm pâinea și cuțitul, lăsându-le doar firimiturile? Iar când măsura este anunțată de ministrul aparținând partidului care are Congres tocmai în acest an, cu filiale care abia așteaptă să se aboneze la banul public, interogația devine chiar și mai pertinentă.
Ministrul Educației este dator să ne răspundă la următoarele întrebări:
- Care este rațiunea de a fi (raison d’être) a acestui nou post de director administrativ? În fața cui va răspunde acest director administrativ pentru implementarea proiectelor care vor fi operaționalizate prin PNRR?
- Având în vedere că, prin forma actuală a PNRR, se conturează sinergii între școli, licee și autorități publice locale (de exemplu, primăriile sunt cele care dețin clădirile școlilor, așadar ele vor avea un grad ridicat de răspundere în implementarea proiectelor de înverzire a școlilor, creșterea gradului de siguranță în școli prin garantarea documentațiilor privind obținerea autorizației pentru securitate la incendiu etc.), care va fi relația între directorul administrativ și primarul comunității?
- Care este procedura detaliată de alegere a acestui nou director și care va fi relația între directorul ales prin concurs și directorul administrativ?
- Cum se va asigura implicarea tuturor părților interesate în procesul de contractare și implementare pentru operaționalizarea proiectelor cu finanțare externă? Dar transparentizarea contractelor?
- Care va fi relația dintre directorul administrativ și consiliul de administrație al școlii?
- Care sunt măsurile legislative și de proces pe care Ministerul dumneavoastră le are în vedere pentru a crea sinergii între PNRR și celelalte programe operaționale (POEO) în domeniul educației la nivel local? Ce se întâmplă cu școlile care nu au capacitate administrativă pentru a implementa aceste proiecte cu finanțare nerambursabilă?
Ne trebuie măsuri serioase și ferme pentru a îi ține pe băieții și fetele deștepți departe de PNRR, dar și de celelalte programe operaționale, care întârzie să apară, asigurându-ne, totodată, că există suficient discernământ și capacitate administrativă în vederea maximizării rezultatelor acestor procese. Astăzi, începând cu ora 14:00, vă invit să participați la conferința ,,Vin banii europeni. Ce e de făcut pentru educație?“, unde vom discuta inclusiv despre aceste subiecte sensibile, alături de invitații:













Al dracu’ Catu, cica ” nu sunt bani pen tru pensionari” insa infiinteaza la greu posturi (de preferat, de conducere) de bugetari, pentru asistatii lui social care nu se pricep la nimic! M-am convins, cu ocazia asta, ca nu urmarea altceva decat sa omoare cat mai multe persoane in varsta! >:
Oricum: infiintarea unui post separat fatza de cel de director, “dedicat PNRR” = reteta SIGURA pentru ca lucrurile sa se complice si banii sa se piarda!