Andrei Astefanesei

Victor Ponta a intrat suspect la DNA și a ieșit inculpat. Procurorii i-au pus sechestru pe avere

UPDATE Premierul Victor Ponta a părăsit sediul procurorilor anticorupție după aproximativ 30 de minute. Ponta a ieșit așa cum a intrat, adică fără să răspundă întrebărilor puse de jurnaliștii prezenți în fața DNA. A declarat însă că va reveni la DNA în luna august, după ce va fi gata expertiza financiar-contabilă pentru stabilirea prejudiciului. Victor Ponta nu a făcut nicio declarație în fața procurorilor, uzând de dreptul la tăcere.

Procurorii au început procedura pentru instituirea sechestrului în vederea recuperării prejudiciului. Dacă în urma expertizei cerută de Victor Ponta va reieși o altă valoare a prejudiciului, atunci sechestrul va fi modificat. Deocamdată, procurorii acuză un prejudiciu adus statului de aproximativ 60.000 de euro.

Astfel, după această procedură de sechestrare a averii, procurorii au pus în mişcare acţiunea penală, iar Victor Ponta a devenit din suspect inculpat.

***

Citește și: Inculpat Ponta Victor, recunoști? Ai semnat sau nu asta? Noi ținem minte că DA

***

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au emis un comunicat prin care aduc detalii despre vizita de astăzi a lui Victor Ponta la DNA:

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul PONTA VICTOR-VIOREL, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, în prezent prim-ministru al României, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de:

– fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni),
– complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată,
– spălarea banilor.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o parte însemnată din sumele obținute de către SCA „Șova și Asociații” de la cele două complexe energetice (Turceni și Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Șova Dan-Coman și a persoanelor din sfera sa relațională.
La data 6 mai 2015, în contextul documentării, de către procurori, a aspectelor privind relațiile contractuale ale societății de avocatură SCA „Șova și Asociații, s-a dispus predarea, de către autoritatea fiscală competentă, a tuturor înscrisurilor existente privind actele de inspecție fiscală efectuate la Cabinetul de Avocat „Ponta Victor Viorel”.
În urma analizării înscrisurilor, în raport de probele ce fuseseră deja administrate în cauză, a rezultat următoarea stare de fapt:
La data de 30.08.2007, între SCA „Șova și Asociații” reprezentată de Șova Dan-Coman și Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea. Convenția s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenție s-a prevăzut că pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocați, iar avocatul Ponta Victor-Viorel să primească o sumă fixă de 2.000 euro, pentru care va emite o factură lunară.
Prin act adițional, începând cu luna aprilie 2008, s-a majorat la suma de 3.000 euro/lună onorariul avocatului Ponta Victor-Viorel.
Convenția de conlucrare s-a încheiat în luna decembrie 2008, moment în care Ponta Victor-Viorel a devenit ministru.
Pentru presupusele activități efectuate în conlucrare, avocatul Ponta Victor-Viorel a emis în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei.
Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societății de avocați SCA „Șova și Asociații” care a efectuat plata contravalorii lor după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, având în vedere că, în realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici un fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare. Șova Dan-Coman a fost singura persoană cu drept de dispoziție în privința oricăror acțiuni de orice natură care implicau societatea de avocați.
Ulterior, pe fondul unor controale fiscale, desfășurate în perioada mai-octombrie 2011, Ponta Victor-Viorel s-a înțeles cu Șova Dan-Coman ca acesta să întocmească în cadrul societății de avocați, rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenția.
Întrucât specializarea juridică lui Ponta Victor-Viorel este dreptul penal s-a stabilit ca activitățile să vizeze asistența juridică în dosare de natură penală în legătură cu clienții societății de avocați.
Astfel, în cursul lunii august 2011, s-au întocmit în fals, 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 – decembrie 2008.
Cele 16 înscrisuri falsificate de Ponta Victor-Viorel au fost tehnoredactate prin metoda „copy paste” după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfășurată de mai mulți avocați din cadrul SCA „Șova și Asociații”, avocați care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activitățile respective, nici măcar în parte.
Ponta Victor-Viorel a folosit o parte din sumele obținute de la SCA „Șova și Asociații” pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidențial situat în București.
În perioada 11.11.2008 – iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a mai beneficiat de foloase din partea societății de avocați, constând în transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocați a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) și alte obligații către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei.
În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societății de avocați. Autoturismul a fost achiziționat de societatea de avocați SCA „Șova și Asociații”, la solicitarea expresă a lui Ponta Victor-Viorel.

În cauză, procurorii au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatului Ponta Victor-Viorel.

Inculpatului Ponta Victor-Viorel i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală“, susțin procurorii în comunicatul de presă.

Știrea inițială:

Premierul Victor Ponta a ajuns luni dimineață la sediul DNA, acolo unde este anchetat alături de prietenul său Dan Șova. Ponta a venit sprijinindu-se în cârje. Acesta nu a răspuns la întrebările jurnaliștilor.

Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat, anunţă DNA.

În cursul zilei de ieri, Victor Ponta s-a gândit la imaginea partidului, afectată de dosarul său penal, și și-a anunțat suspendarea din funcțiile de conducere din PSD. Victor Ponta a rămas însă premier.

Ponta trebuia să ajungă de mai multă vreme la DNA, dar a preferat să plece din țară pentru operația la ligamentele piciorului stâng.

Premierul Victor Ponta anunţat pe 5 iunie că este considerat suspect de către DNA în dosarul Şova, pentru activitatea de avocat din 2007-2008 şi pentru faptul că este în conflict de interese deoarece l-a propus ministru pe acesta. “Sunt suspect în dosarul lui Şova, pentru activitatea de avocat în 2007-2008 şi, de asemenea, sunt în conflict de interese că l-am propus pe Şova ministru. Am venit la DNA ca orice om normal, nu am dat nicio declaraţie, o să ne cheme pentru declaraţii”, a spus atunci Ponta.

Conform procurorilor, una dintre acuzaţii se referă la faptul că Victor Ponta ar fi emis mai multe facturi, fără a avea o bază legală, în baza unui contract încheiat între firma sa de avocatură şi cea a lui Dan Şova. Anchetatorii susţin că, în realitate, premierul nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare cu Şova.

Mai mult, în perioada efectuării unor controale fiscale, Ponta s-a înţeles cu Şova ca acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi rapoarte de activitate juridică, “pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenţia”, mai spun procurorii anticorupţie.

Procurorii DNA susţin că, în realitate, Ponta nu a efectuat niciuna dintre activităţile înregistrate în contabilitate, folosind o parte din sumele obţinute de la SCA “Şova şi Asociaţii” pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidenţial situat în Bucureşti.

Conform sursei citate, firma lui Dan Şova i-ar fi dat premierului dreptul de folosinţă gratuită a unui autoturism Mitsubishi Lancer Evo 10, “la solicitarea expresă” a acestuia.

Potrivit ordonanţei procurorilor, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o parte însemnată din sumele obţinute de către SCA “Şova şi Asociaţii” de la cele două complexe energetice (Turceni şi Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Şova Dan-Coman şi a persoanelor din sfera sa relaţională.

“La data 6 mai 2015, în contextul documentării, de către procurori, a aspectelor privind relaţiile contractuale ale societăţii de avocatură SCA Şova şi Asociaţii, s-a dispus predarea, de către autoritatea fiscală competentă, a tuturor înscrisurilor existente privind actele de inspecţie fiscală efectuate la Cabinetul de Avocat Ponta Victor Viorel“, conform DNA.

Zeci de mii de euro, de la Șova pentru Ponta

Conform sursei citate, în 30 august 2007, între SCA “Şova şi Asociaţii” reprezentată de Şova Dan-Coman şi Cabinetul Individual de Avocat “Ponta Victor-Viorel”, reprezentat de Victor Ponta s-a încheiat o convenţie de conlucrare profesională, având ca obiect “conlucrarea celor două părţi în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum şi în alte cauze în care se va ivi necesitatea”.

“Convenţia s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenţie s-a prevăzut că pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocaţi, iar avocatul Ponta Victor-Viorel să primească o sumă fixă de 2.000 euro, pentru care va emite o factură lunară”, precizează procurorii în ordonanţă.

Printr-un act adiţional, începând cu luna aprilie 2008, s-a majorat la suma de 3.000 euro/lună onorariul lui Victor Ponta, care la acel moment era avocat.

Convenţia de conlucrare s-a încheiat în luna decembrie 2008, moment în care Ponta a devenit ministru, precizează procurorii anticorupţie

“Pentru presupusele activităţi efectuate în conlucrare, avocatul Ponta Victor-Viorel a emis în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei. Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societăţii de avocaţi SCA Şova şi Asociaţii care a efectuat plata contravalorii lor după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale, având în vedere că, în realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici un fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare. Şova Dan-Coman a fost singura persoană cu drept de dispoziţie în privinţa oricăror acţiuni de orice natură care implicau societatea de avocaţi”, subliniază DNA.

Falsuri produse prin metoda copy-paste

Ulterior, pe fondul unor controale fiscale, desfăşurate în perioada mai-octombrie 2011, Victor Ponta s-a înţeles cu Şova Dan-Coman ca acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi, rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenţia.

Întrucât specializarea juridică a premierului este dreptul penal s-a stabilit ca activităţile să vizeze asistenţa juridică în dosare de natură penală în legătură cu clienţii societăţii de avocaţi.

Astfel, în cursul lunii august 2011, au fost falsificate 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 – decembrie 2008.

“Cele 16 înscrisuri falsificate de Ponta Victor-Viorel au fost tehnoredactate prin metoda „copy paste” după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfăşurată de mai mulţi avocaţi din cadrul SCA „Şova şi Asociaţii”, avocaţi care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activităţile respective, nici măcar în parte. Ponta Victor-Viorel a folosit o parte din sumele obţinute de la SCA „Şova şi Asociaţii” pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidenţial situat în Bucureşti”, precizează DNA.

În perioada 11 noiembrie 2008 – iunie 2009, premierul a mai beneficiat de foloase din partea societăţii de avocaţi. El a primit dreptul de utilizare în mod gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocaţi a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aproximativ 6.000 lei/lună) şi alte obligaţii către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societăţii de avocaţi.

Autoturismul a fost achiziţionat de societatea de avocaţi SCA „Şova şi Asociaţii”, la solicitarea expresă a lui Ponta, mai spun anchetatorii.

Șova, anchetat de DNA, scăpat de arestare cu ajutorul prietenului său, Victor Ponta

În dosarul Turceni Rovinari, senatorul PSD Dan Şova este urmărit penal din august 2014, pentru trei fapte de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma “Şova şi Asociaţii” a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexurile Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada ianuarie – 13 februarie 2008, Dan Şova, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre Complexul Energetic Turceni (CET) şi ICM – SC pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă Dumitru Cristea, la data faptelor director general şi ordonator de credite al CET, să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu.

În acest fel, Şova ar fi contribuit la decizia lui Cristea de a încheia nelegal, la 13 februarie 2008, contractul de asistenţă juridică între CET şi SCA “Şova şi Asociaţii”. De asemenea, ar fi conceput termenii şi condiţiile contractului şi l-a semnat din partea SCA “Şova şi Asociaţii”, obţinând un folos necuvenit pentru societate de 1.242.018 lei (inclusiv onorariul de succes), susţin procurorii anticorupţie.

Într-un alt caz, în perioada 2 octombrie – 1 noiembrie 2007, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre CET şi Electrica, Dan Şova ar fi insistat pe lângă Cristea să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, “contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal un act adiţional la contractul de asistenţă juridică”. Şi în acest caz, Şova ar fi conceput termenii şi condiţiile actului adiţional, l-a semnat din partea SCA “Şova şi Asociaţii”, obţinând un folos necuvenit pentru societate de 1.142.400 lei (inclusiv onorariul de succes), au mai arătat procurorii.

Totodată, în perioada ianuarie – 14 februarie 2008, Dan Şova, cu ştiinţă, în contextul unui alt litigiu, dintre Complexul Energetic Rovinari (CER) şi ICM – SC pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, ar fi insistat pe lângă directorul general al CER, să încheie un contract de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu.

Astfel, Şova ar fi contribuit la decizia directorului de a încheia nelegal contractul de asistenţă juridică, la 14 februarie 2008, între Complexul Energetic Rovinari şi SCA “Şova şi Asociaţii”, ar fi conceput termenii şi contractului, semnându-l din partea societăţii pe care o reprezenta. În urma acestui contract, societatea de avocaţi a obţinut suma de 1.071.336,80 lei (inclusiv onorariul de succes), au mai arătat procurorii.

Potrivit DNA, suma totală reprezentând folos necuvenit în favoarea SCA “Şova şi Asociaţii”, ca urmare a contractelor de asistenţă juridică încheiate cu complexurile energetice Turceni şi Rovinari este estimată la valoarea de 3.455.754 de lei.

***

Citește și: Inculpat Ponta Victor, recunoști? Ai semnat sau nu asta? Noi ținem minte că DA


Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Victor Ponta a intrat suspect la DNA și a ieșit inculpat. Procurorii i-au pus sechestru pe avere

  1. Gionica

    Am votat iohanis cu incredere anul trecut. Dar n am votat PDL.
    Daca asa continua treaba la anul votez PSD fara discutie.

    Reply
  2. Daniela

    @Gianica, ce anume nu-ti place?
    Mai demult un tip din media le-a dus procurorilor dna pizza.
    Face cineva cheta? daca il baga la inchisoare chiar merita premiu.
    Ce propuneti?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *