Daniel Befu

Asocieri mai mult și mai puțin secrete. Cine a protejat firmele lui Ghiță și Vlădescu în afacerile lor cu softurile pentru spitale? (II)

În episodul precedent, România Curată v-a prezentat modul în care firmele înființate de Sebastian Ghiță și de Sebastian Vlădescu, Teamnet, respectiv Romanian Soft Company (RSC) au câștigat patru licitații pentru informatizarea a patru spitale din România din fonduri europene. Investigațiile de specialitate acuză faptul că licitațiile au fost organizate ”cu dedicație” și că sumele contractului (14,4 milioane de lei) sunt umflate de câteva ori! Contractele în discuție se numără printre cele din cauza cărora, CE a decis la sfârșitul anului trecut suspendarea plăților din fonduri europene pe axa destinată dezvoltărilor IT. Posibilele fraude din aceste contracte (care datează din 2010) le-au fost sesizate și procurorilor, deocamdată fără a exista însă un dosar finalizat. O posibilă explicație pentru această încetineală (sau protecție?) vă oferim astăzi.

Mai multe detalii despre contractele și licitațiile în discuție aici.

***

Atât Sebastian Ghiță, fondatorul Teamnet International SA, cât și Sebastian Vlădescu fondatorul RSC SRL, au în comun faptul că sunt prieteni intimi ai unor premieri, Ghiță al lui victor Ponta și Vlădescu al lui Călin Popescu Tăriceanu. Însă și unul și celălalt sunt cunoscuți și prin punțile spre PDL, Sebastian Vlădescu fiind agreat de Traian Băsescu la șefia Finanțelor în Guvernul Boc 2, iar Sebastian Ghiță fiind unul din apropiații Elenei Udrea, pupila lui Traian Băsescu. Relațiile lor cu mediul de afaceri și lumea politică sunt însă mult mai complexe și au fost relatate de presă. România Curată vrea doar să puncteze niște elemente comune din istoricele celor două firme, Teamnet și RSC, care și-au adjudecat contractele de informatizare a spitalelor.

Asociat cu un general SRI

Firma Teamnet International SA, al cărei fondator e Sebastian Ghiță, s-a asociat în 2013 în două societăți (Logical Integrated Sustems SRL și Penta Group Tsm SRL) cu firma Security Global Consulting SRL a fostului director adjunct al SRI, generalul Dumitru Zamfir. Asta se întâmpla la o lună după ce generalul Dumitru Zamfir a cumpărat 90% din SRL-ul Security Global Consulting de la Viorel Soare (unul din asociații din Electro DCS ai lui Codruț Sereș, ai ex-consilierului din MEC Mădălin Borș și ai ex-vicepreședintelui ANRP Cătălin Dumitru, prins cu șpaga de 1 milion de euro). Dumitru Zamfir e secretar general al Asociației Naționale pentru Securitatea Sistemelor Informatice (vezi aici), participând în ciuda condamnării cu suspendare pentru corupție, la organizarea de evenimente unde pe lista de invitați s-au găsit guvernatorul Mugur Isărescu și generalul Michael Hayden, un fost șef al CIA-ului și al NSA-ului (aici). Printre sponsorii evenimentului s-a numărat Teamnet International SA, dar și Niro Investment Group SA, firma fanion a lui Nicolae Dumitru, personaj important din Dosarul Microsoft, apropiat la rându-i de serviciile secrete și alte instituții din securitatea națională, din rândurile cărora și-a recrutat un staff consistent (aici și aici).

Asocierea Teamnet cu generalul SRI Dumitru Zamfir nu reprezintă unica apropiere a companiei de serviciile secrete. În mai 2014 în acționariatul firmei Teamnet Internațional SA a intrat cu 2%  Total Pax SRL, unde asociați sunt Adrian Bârzan, președintele filialei Giurgiu a micro-Partidului România Unită și fiul său Mihai Vladimir Bârzan, cel care a cumpărat în 2013 de la Teodor Meleșcanu, pe când ocupa funcția de director al Serviciului de Informații externe, un Aro 244.

O apropiere de instituții din securitatea națională o găsim și în cazul firmei Romanian Soft Company SRL, care încă de la început de drum a avut ușile larg deschise atât la MAI cât și la SRI. Ca o companie proaspătă, fără experiență să poată intra cu șanse crescute de succes pe piața achizițiilor publice din domeniul softului spitalicesc, avea nevoie să-și construiască un portofoliu. Așa se face că în 2002-2003, Romanian Soft Company SRL a donat software-ul de management integrat către două spitale care au acceptat să primească darul lui Sebastian Vlădescu. E vorba de Spitalul de Urgență al MAI, Prof. Dr. Dumitru Gerota și de spitalul Spitalul Militar Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu, cunoscut publicului ca “Spitalul SRI” (UM 0521). Și alte firme în care apare familia Vlădescu au derulat contracte cu alte instituții de securitate: SPP și STS.

Viitorul ambasador al României la Washington știa de practicile corupte ale Teamnet-ului?

Guccifer, cunoscutul hacker arădean care a spart mailurile câtorva VIP-uri autohtone și nu doar, a intrat și în corespondența electornică a directorului SRI, George Maior, descoperind în căsuța acestuia mesaje prin care era avertizat de posibile practici corupte ale firmei Teamnet, a cărei influență s-ar fi întins până la Bruxelles. Dacă acele mailuri pomenite de presa quality chiar au existat, atunci George Maior a avut parte de un mic moment de cumpănă, dat fiind că el e nașul de cununie al lui Victor Ponta, iar Sebastian Ghiță a fost și e unul dintre cei mai intimi prieteni ai liderului PSD (aici, aici și aici). Astfel, George Maior era înștiințat în 2010 de un personaj aflat la Bruxelles, de practicile corupte ale Teamnet cu câteva luni înainte de semnarea celor patru contracte la prețuri umflate cu spitalele Călărași, Buzău, Pitești și Brad: “Au pus la punct un sistem diabolic de lucru in Romania si mai nou in Moldova (…) Cert este ca cei de la Teamnet doresc să aplice acelasi sistem bazat pe spăgi din România și la Comisia Europeană”.

Mai mult, în unul din mailuri se prezenta asocierea Ghiță-Vlădescu și influența exercitată de ministrul Sebastian Vlădescu, care îl sprijinea pe Sebastian Ghiță, făcându-se referiri și la implicarea în acționariatul firmelor lui Ghiță a unui general din servicii. Mai mult, vedem încă din acea perioadă interesul lui Sebastian Ghiță pentru Republica Moldova, interes care l-a adus azi în fața DNA. Prezentăm mai jos un extras din emailul respectiv, făcut public de jurnalistul Lucian Davidescu, care a acoperit acest aspect pe site-ul Riscograma:

Wednesday, March 10, 2010 11:18 PM

X-Apparently-To:  *@yahoo.com [George Maior]

Return-Path:  <*@yahoo.com> [Nelu Neacşu]

Bună seara,

după cum deja v-am informat RSC și Asesoft, ambele din Romania au lansat la Bruxelles un birou care este condus de Mircea Cotoros. Mircea a lucrat până de curând la Reprezentanța Regiunii Veneto din Italia la Bruxelles și mai nou se ocupă de biroul de la Bruxelles; Sediul se află în fostul birou al Electrica din cadrul Centrului de Presă de lângă sediul central al Comisiei Europene.

Toate bune și frumoase, până când au depus spre finanțare două proiecte:

unul în valoare de 1.200.000 de euro pentru Consiliul raional Ștefan Vodă din Moldova, depus în data de 22 februarie 2010 la DG Aidco cu nr L.41 03/154 și unul în valoare de 4.000.000 euro depus de consorțiul Teamnet International Bucharest pentru servicii de IT externalizate la Comisia Europeană, depus în data de 1 martie 2010 cu nr bu.5 00/122 la DG Enviroment.

Lui Mircea i-a fost promis un comision de reușită, astfel pentru orice proiect pe care va reuși să facă “lobby” și va fi aprobat spre finanțare va primi o anumită sumă. Cum suma primită crește direct proporțional cu valoarea proiectului încerca în mod disperat să intervină la oficialii de la Comisie.

În acest sens, va redau un schimb de e-mailuri mai jos.

Mentionez ca in schema creata la Bruxelles este implicat si Dan Luca de la Euroactiv.

Ieri am avut o intalnire interesanta cu Mircea si am aflat care este sistemul de lucru. Astfel; va încerca să-l “atragă” de partea sa pe Bent Hauschildt, subalternul lui De Vrient și dacă va fi cazul îl va motiva suplimentar financiar. Când l-am întrebat cum se procedează mi-a zis că are mâna liberă de până la maxim 5000 de euro iar dacă suma cerută depășește acest barem se va deplasa la Bruxelles Bogdan Badiu; directorul general al Teamnet România și va rezolva problema.

Cert este că cei de la Teamnet doresc să aplice același sistem bazat pe șpăgi din Romania și la Comisia Europeană. Pericolul mare este că se poate ca această disperare și modul de lucru se poate întoarce ca un bumerang împotriva României și consider că ar trebui urmărite aceste activități mai atent.

În curând îi va contacta și pe cei de la Reprezentanța României să îi convingă să-i ajute în demersurile lor și pe parlamentarii europeni români, va începe cu Stolojan și Monica Macovei.

Macovei este interesantă pentru că este președinta grupului pe Moldova și sub interesul național al României doresc să fie sprijiniți în sustinerea unor proiecte viitoare ce vor fi depuse de diverse entități moldovene spre finanțare la Bruxelles.

Au pus la punct un sistem diabolic de lucru în Romania și mai nou în Moldova care constă în faptul că consiliile județene sau primăriile nu își mai folosesc departamentele specializate pe fonduri europene și externalizează serviciile către firmele lor.

Aceștia le scriu contractele și primesc avansuri de 20% din suma totală a proiectului, dar mai câștigă și din consorțiile făcute cu alte firme unde își aduc tot firmele lor. De asemenea, folosindu- se de sprijinul “discret” al lui Vlădescu au intrat pe piața din Moldova, au avut intâlniri la nivel de miniștri și chiar de prim ministru.

La RSC este acționar ministrul Vladescu iar în spatele lui Asesoft printre alții este și fostul general Gioni Popescu.

Sper ca info transmise să vă fie utile.

Cu considerație, Nelu Neacsu

Ulterior publicării mailurilor de către hackerul român, Nelu Neacșu a negat conținutul schimbului său de emailuri cu George Maior, conform jurnalistului Lucian Davidescu.

Carmen Vlădescu și Sebi Ghiță erau acționari în RSC, respectiv Teamnet în 2010

În 2010 Sebastian Ghiță era acționarul majoritar al Teamnet International SA. În ce-l privește pe Sebastian Vlădescu, acesta a ieșit din acționariatul RCS SRL din 2005, însă fosta sa soție a rămas în societate, la momentul derulării contractelor Carmen Vlădescu având 26% din părțile sociale, restul fiind împărțit între Ionel Manole, Gheorghe Gabriel Oprea și Crăciun Elisei.

Deși Sebastian Vlădescu și Cramen Vlădescu au divorțat în 2004, ei au rămas parteneri de afaceri și fostul ei consort a mai încercat să o readucă în patul conjugal. De altfel, Vlădescu este și acum partener de afaceri în alte firme cu toți foștii săi asociații din Romanian Soft Company SRL, sau cu rudele lor (SC Mărul de Aur SRL, Ecologic All Pro SRL).

Administratorul RSC SRL, Bidaru Gheorghe Marian, apare la RECOM ca fiind asociat în firma GEOMATICA SRL cu deputatul PSD Bogdan Ionuț Săvoiu (ex-director adjunct la ANCPI).

Început dubios

În primii ani de existență, firma Romanian Soft Company SRL a fost acuzată public de Dragoș Rișcanu, patronul unei alte companii IT , Omnis SRL, că a furat o parte din codul sursă al programului informatic “Isis.net”, pe care l-ar fi folosit pentru dezvoltarea cu fonduri PHARE a softurilor de informatizare a spitalelor  (aici și aici).

Ca un amănunt haios, la începuturi, Romanian Software Company i-a avut fondatori pe Manole Ionel (30%), Sebastian Vlădescu (30%) și Alexandrescu Alin Alexandru (40%),  personaj care a stat în RSC SRL până în 2002, peste ani, în 2011, fiind arestat în dosarul șantajului conducerii Medlife (cu unul dintre patroni a și fost de altfel asociat în firma SWOT PROIECT SRL). Alexandrescu, în timp ce se ocupa cu administrarea sistemelor IT ale lanțului de clinici Medlife, a furat bazele de date cu clienții și a cerut bani ca să nu le facă publice.

Viitorul fără Vlădescu, dar poleit cu politicieni anonimi din eșalonul II 

În 2015 firma Genius IT SRL a preluat părțile sociale deținute de Carmen Vlădescu și de Ionel Manole la Romanian Soft Company SRL, adică 52% din capitalul social. Firma Genius  IT SRL, fondată de Ana Maria Antoaneta (aici și aici), fosta iubită a deputatului Radu Popa, ex-consilier al lui Victor Ponta  (aici și aici), de Mădălina Ghiță, și Adelina Lupu Popescu (care a lucrat directoare de marketing la Teletrans, o filială a Transelectrica. O perioadă a deținut părți sociale în firmă și Cârstea Liviu Alexandru, candidat ARD de Dâmbovița pentru un loc de deputat în 2012 (aici).

Actualul manager al Romanian Soft Company este Berdilă Raoul Ovidiu, a cărui soție e afacerist și totodată expert parlamentar la AEP (aici). Tot pentru RSC lucrează și fratele șefului companiei Horațiu Berdilă (aici), al cărui nume a fost pomenit într-o rețea de evaziune fiscală (aici).


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Asocieri mai mult și mai puțin secrete. Cine a protejat firmele lui Ghiță și Vlădescu în afacerile lor cu softurile pentru spitale? (II)

  1. movileanu victoria, 20.01.2015

    Doamne,ce caracatita! Cand va scapa Romania de ei si mai ales cum? Este infricosator pe mana cui a ajuns aceasta tara.

    Reply
    • miau

      Sa nu mai vorbim de maruntisurile care se fac si se invart……ca tot suntem la capitolul mafie,ai sa vorbim si de Neidoni Bogdan Gabriel director Teletrans si relatiile lui mai ales generalul din securitate……….adjunctul de fapt si de abuzurile care se fac in sistemul de stat……

      Reply
  2. vasilica

    Poate aflati cum dl Sebastian Vladescu prietenul lui Tariceanu care a fost prieten cu Vonica au adus la Sibiu un aparat de radioterapie care nu avea ce cauta in buncarul spitalului judetean si acum mulge lesne bani din fonduri publice de la Casa judeteana de sanatate Sibiu, ca doar hotii trebuie sa isi scoata banii! Grozavenia a mers si mai departe si tot in contextul transpartinic Banicioiu da un ordin care incalca vehement legea sanatatii 95/2006 care sa ajutePolisano sa ia smantana iar spitalul public sa ramana cu praful de pe toba sau chiar in pierdere ca na ii de la stat! Si caracatita merge la cinstitul Cindrea presedinte de CJ Sibiu care are oamenii lui la conducerea spitalului care concomitent erau si a lui Vonica si nu este deloc strain de varu Cioloboc de la Casa jud asig sanatate Sibiu. Si toti acesti oameni de bine au o singura lozinca in “interesul bolnavului”. Da interesul bolnavului cu cancer care moare pe drumul de acasa si pana la spital, ca na fiind bolnav de cancer nu are nici macar posibilitatea unuia cu dermatita sa se interneze, sau a celui cu artroza din fizioterapie sau etc. Opriti aceasta mascarada care vrea sa se intinda si in alte centre pana nu e prea tarziu! Ca prea cinstitul si a tot priceputul Remus Borza este pus pe fapte mari! ca doar banii n-au miros!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *