După ce s-au prefăcut trei ședințe că ascultă vocea societății civile, membrii Comisiei pentru modificarea legilor electorale s-au întrunit marți din nou pentru a vota, înainte ca măcar modificările pachetului de legi electorale să fie puse pe hârtie, într-o goană nejustificată, așa numitele ”principii”. Asta înainte ca măcar partidele să discute despre ele. Și să fie agreate de forurile de conducere și experți.
Întregul scenariu s-a desfășurat pe fondul lipsei de transparență. Deși s-a promis livestream de la fiecare ședință, ca prin minune astăzi sistemul s-a defectat, vizionarea nefiind funcțională. Iar ordinea de zi s-a postat pe site cu doar puțin timp înainte de începerea ședinței.
Valeriu Zgonea, președintele comisiei, a supus rapid la vot ”principii” pentru alegerile locale și pentru cele parlamentare. Unele contrazic flagrant amendamente depuse la comisie care ar fi necesitat rând pe rând o analiză amănunțită. În acest ritm, amendamentele care nu se aliniază așa numitelor principii de sorginte pesedistă au toate șansele să ajungă la coș, respinse din start fiindcă nu s-ar încadra în limitele deja convenite prin vot, cu o viteză nejustificată, și fără analiză temeinică, de Zgonea și PSD. Această modalitate de lucru este o premieră pentru activitatea Legislativului.
Primarii, într-un singur tur
Comisia de Cod electoral, condusă de Valeriu Zgonea, a decis în primul rând să ignore una dintre cele mai importante solicitări ale societății civile legată de modificarea legii alegerilor locale. În ședința de marți, membrii comisiei au decis, cu majoritate, că primarii urmează să fie aleși prin vot direct, într-un singur tur de scrutin.
Reprezentanții societăți civile susțin revenirea la două tururi de scrutin în condițiile în care, în primul tur, niciunul dintre candidați nu întrunește obține majoritatea voturilor (jumătate + 1) din numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale permanente. Alegerea primarilor într-un singur tur îi avantajează, în mod evident, pe primarii în funcție. În același timp, acest principiu ridică probleme de legitimitate (datorită reprezentativității scăzute – alegerile pot fi câștigate cu 20-30 de procente dintr-o prezență la vot de 40-50%), dar și de raportare la voința civică în timpul exercitării mandatului (un primar care știe că este avantajat la alegeri poate ignora multe solicitări civice în timpul mandatului, cu riscuri minime de sancțiune). Nu în ultimul rând, alegerea primarilor (dar și a președinților de consilii județene) într-un singur tur de scrutin favorizează fenomenul de baronizare.
Consilierii locali și județeni vor fi aleși prin vot pe liste, Comisia de Cod electoral neajungând însă la o soluție pentru alegerea președinților de consilii județene.
Principiul potrivit căruia consilierii locali şi judeţeni vor fi aleşi prin vot proporţional, pe listă, a întrunit unanimitatea opţiunilor, respectiv 15 voturi. Principiul potrivit căruia primarii vor fi aleși prin vot direct într-un singur tur a întrunit majoritatea voturilor, respectiv 10 voturi „pentru” – această variantă fiind agreată de coaliţia de guvernare. Varianta susţinută de PNL, potrivit căreia primarii ar trebui să fie aleşi în două tururi, a întrunit doar 5 voturi „pentru”.
În ceea ce priveşte alegerea preşedinţilor de CJ nu s-a agreat o propunere, în condiţiile în care coaliţia de guvernare a susţinut varianta alegerii într-un singur tur, iar PNL varianta alegerii în două tururi, în timp ce UDMR s-a abţinut. „În ceea ce priveşte alegerea preşedinţilor de CJ propun să facem un dialog pentru a strânge 10 voturi până săptămâna viitoare pentru a găsi o soluţie”, a precizat preşedintele Comisiei, Valeriu Zgonea propunerea acestuia fiind agreată de Mihai Voicu (PNL), informează Mediafax.
Zgonea a precizat că actuala coaliţie de guvernare susţine menţinerea actualului sistem de vot în privinţa aleşilor locali, respectiv un singur tur pentru primari şi preşedinţi de CJ şi vot proporţional pe liste pentru consilierii locali şi judeţeni. Deputatul PNL Mihai Voicu a precizat că PNL agreează alegerea primarilor şi a preşedinţilor de CJ în două tururi şi vot proporţional pe liste pentru consilierii locali şi judeţeni.
Se menține sistemul restrictiv pentru consilierii independenți
Membrii Comisiei au votat cu 14 voturi “pentru” şi o abţinere menţinerea pragului de 5% la alegerile locale pentru alegerea consilierilor locali şi judeţeni. De asemenea, în unanimitate, Comisia a decis ca, în cazul candidaţilor independenţi la o funcţie de consilier local sau judeţean, atribuirea mandatului să se realizeze doar dacă aceştia obţin un număr de voturi cel puţin egal cu coeficientul electoral calculat pentru un mandat de consilier.
Preşedintele Comisiei de Cod electoral, Valeriu Zgonea, a declarat că va cere mandat din partea plenului Parlamentului pentru ca această comisie să discute, pe lângă legile electorale, şi modificarea legilor partidelor politice şi finanţării partidelor.
Comisia parlamentară de elaborare a legilor electorale a decis, marţi, să adopte principiul potrvit căruia numărul parlamentarilor care vor fi aleşi în viitoarea legislatură să fie unul fix, dar mai mic decât cel din actuala legislatură. Totodată, membrii comisiei au mai stabilit ca sistemul electoral să fie acelaşi pentru alegerile celor două Camere. Membrii Comisiei au mai căzut de acord şi asupra duratei campaniei electorale, care va fi de 30 de zile, dar şi asupra pragului electoral, care se va menţine la 5%.
Despre sistemul de vot alternativ, pentru românii din afara graniţelor ţării, membrii comisiei au stabilit în unanimitate să se elaboreze un proiect de lege separat, în care să fie cuprinse votul prin corespondenţă şi votul electronic, dacă va fi cazul.
***
Calendarul lui Zgonea
Potrivit lui Zgonea, până pe 1 martie cele trei subcomisii au termen să elaboreze proiectele de modificare a legilor amintite, între 7 şi 15 martie acestea vor fi dezbătute şi votate în comisie, iar până la finalul lunii martie proiectele să plece la Senat pentru dezbatere şi vot. El a spus că membrii comisiei de Cod electoral vor fi convocaţi săptămâna viitoare, marţi, de la ora 16.00, şi miercuri, de la ora 12.00.
***
”Server not found”
Președintele Comisiei de Cod electoral, Valeriu Zgonea a promis, în urmă cu două săptămâni, că ședințele vor fi transmise în direct online. ”Minunea” a durat două ședințe. Marți, pe site-ul Camerei Deputaților a apărut anunțul transmisiunii în direct. Doar că răspunsul primit în momentul în care se încerca vizualizarea a fost ”server not found”.
singurul mod in care Romania o sa se schimbe radical este REVOLTA in strada, restul sunt vise puerile pe baza de vizionari la tembelizor a caftului intre mafioti
Totul depinde de “ce va zice societatea civila”, de “unde va zice”, dar mai ales de “cat de tare” ii va fi glasul!
De Ce?
De ce pentru Parlament poate candida, si in consecinta poate fi ales, orice hot, orice persoana lipsita de educatie sau pregatire profesionala ? Doar pentru ca au niste cunostinte printre oamenii politici si isi permit sa isi cumpere acele locuri intr-un fel sau altul? Sunt totusi persoane care ne conduc si fac legi, teoretic, pentru noi, pentru popor. Cum ar fi ca fiecare candidat in Parlament, ianinte de a fi trecut pe buletinele de vot, sa dea un mic test in fata unei “comisii” reprezentata de societatea civila, SRI, etc? Cand tinzi spre anumite profesii se practica acele teste eliminatorii (de exemplu la arhitectura, in Politie, etc). De ce Parlamentul trebuie confundat cu cea mai privilegiata puscarie, cu un club al oamenilor de afaceri sau cu adevarata pleava a societatii?
Politrucii damboviteni sunt incorigibili. Cum au considerat ei ca valul popular din noiembrie 2014 care ameninta sa-i mature din functii s-a diminuat cum au revenit la vechile manarii. Adica au inceput sa produca ce “nu trebuie”, nu “ceea ce trebuie”, vorba unui editorialist de pe aici. Sau mai curand ce le trebuie lor, nu si tarii. Este momentul sa le li se arate ca s-au inselat. Societatea civila si populatia trebuie sa reactioneze ferm. Pentru ca gangsterii de prin Guvern si de prin Parlament au dovedit ca nu stiu de vorba buna, asa cum a incercat Johannis sa-i convinga, ci doar de frica.
Oare cat va mai trebui sa induram escrocheriile acestor mari borfasi,in frunte cu Ponta,
Dragnea,Tariceanu,Zgonea s.a.? Numai o revolta generala ii poate sanctiona exemplar !