Romania Curată

Vrei să aduci schimbarea în școala din comunitatea ta? Dacă da, te așteptăm la Școala de vară pentru buna guvernare și transparența școlilor!

Ești elev în învățământul preuniversitar sau părintele unui copil aflat la școală? Ești o persoană implicată activ în comunitatea școlară? Consideri că unitățile de învățământ trebuie să fie mai transparente și mai bine guvernate? Îți dorești o școală mai bună pentru tine sau copilul tău și vrei să fii parte a schimbării? Dacă răspunsurile sunt da, înseamnă că în perioada 2-5 septembrie locul tău este la Școala de vară pentru buna guvernare și transparența școlilor, organizată de Societatea Academică din România, în parteneriat cu Centrul pentru Resurse Civice (CRC) în orașul Bușteni.

Timp de patru zile, elevi și părinți dornici să fie cei care fac schimbarea la firul ierbii se vor reuni la munte, unde vor avea parte de ateliere și dezbateri pe teme precum finanțarea unităților de învățământ, implicarea autorităților locale în comunitatea școlară, formularea și evaluarea politicilor publice în educație, transparența decizională și accesu la informații de interes public sau unelte de activism civic. Alături de ei vor fi reprezentanți ai elevilor la nivel județean și național, experți în educație, jurnaliști, precum și reprezentanți ai societății civile.

Până pe 24 august, ora 23:59, așteptăm aplicația ta la următoarea adresă: https://bit.ly/2w8khtn.

Societatea Academică din România, în cadrul proiectului Școli curate, va asigura cazarea, masa, materialele necesare, precum și decontarea transportului participanților de la localitatea de reședință și până la locul de derulare a evenimentului, în conformitate cu regulile care vor fi comunicate ulterior. Participanții vor avea obligația de a fi prezenți pe toată durata evenimentului, cu sosire în data de 2 septembrie înainte de cină și plecare în data de 5 după-amiază.

Pentru alte întrebări sau neclarități așteptăm mesajul tău la adresa contact@romaniacurata.ro sau la numărul de telefon 0732 094 664 – Alexandru Manda, expert în politici educaționale.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Vrei să aduci schimbarea în școala din comunitatea ta? Dacă da, te așteptăm la Școala de vară pentru buna guvernare și transparența școlilor!

  1. marius

    simplificarea programei scolare la generala si liceu ca e jale, copiii nu fac fata si ajungem cu rata abandonului la cote de neimaginat din cauza programei scolare ultra complicate.
    mafia editurilor de la ministerul invatamintului sa-si ia labele de pe programa scolara pe care o maresc in fiecare an ca sa tipareasca alte si alte manuale si caiete ajutatoare…

    desfiintarea facultatilor particulare, au distrus tot invatamintul si ne-a bagat in evul mediu aceasta mafie nenorocita ce coordoneaza toata activitatea politica din ministerul invatamintului

    Reply
  2. Diana Lucia Zotescu

    Daca ii analizam pe actualii politicieni, vom vedea ca foarte multi dintre ei s-au capatuit cu diplome luate de la facultati privatei ale caror conduceri / rectori (evident, nu toate / toti) nu au niimic in comun cu exigenta academica. Eu insami am predat nu doar la Univ. Bucuresi ci si la cateva universitati private. Pe langa profesorii cu buna pregatire erau si dintre cei care nu aveau ce cauta in spatiul universitar. Am plecat aunci cand prof. Drimer mi-a cerut sa pun note ‘din burta’ unor studenti care nu venisera niciodata nici la cursuri, si nici macar la examen. Iar sistemul pre-universitgar este total la pamant.

    Reply
  3. DUMITRU VLADIMIR

    Bună ziua!
    Sunt profesor de gimnaziu și liceu în localitatea Măcin, jud. Tulcea și consilier local în aceeași localitate.
    Am citit despre proiectul “Școli curate” și sunt interesat să știu dacă pot aplica! Am observat la aplicație că la rubrica “în calitate de…”este adresat elevilor și părinților!
    Consider că este un proiect binevenit și foarte necesar într-un sistem administrativ și educațional încă aproape inerte, mai ales în localitățile mai mici…
    Mulțumesc anticipat pentru răspuns!
    Cu stimă,
    Prof. Dumitru Vladimir
    Precizez că acesta este mesajul transmis la numarul indicat și la adresa de mail dar nu am primit inca nici un răspuns…
    Solicit lămuriri în acest sens…

    Reply
    • Cristian Ghingheș

      Bună ziua!
      Nu am primit niciun mesaj de la dumneavoastră pe e-mail, acum am vrificat.
      Trainingul este adresat elevilor și părinților, dar dacă dumneavoastră considerați că vă puteți implica și puteți fi un monitor al bunei guvernări în școlile din județul dvs., vă așteptăm aplicația!

      În cazul în care nu veți fi selectat, vă așteptăm în echipa de voluntari!

      Reply
      • Vladimir Dumitru

        Bună seara!
        Nu pot aplica din păcate pentru că acolo câmpul “în ce calitate” e obligatoriu și nu pot finaliza aplicația, deoarece nu este și calitatea de “profesor” sau “ales local”.
        Încerc să trimit din nou mailul…

        Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *