Societatea Ornitologică Română și Federaţia Coaliția Natura 2000 România salută modificarea Legii vânătorii de către Camera Deputaților, ca urmare a campaniei „Oprește barbaria, Salvează ciocârlia!”.
Mesajul societății civile din România, întărit de un spot video de excepție, a dus la modificări esențiale ale unui act legislativ care amenința să încalce dreptul la proprietate și legislația privind protecția mediului. Forma care a trecut astăzi de Camera Deputaților conține o bună parte din modificările propuse de către societatea civilă.
„A dispărut precizarea privind dreptul la servitute din articolul 4. Vânătorii au nevoie de acordul proprietarilor de teren pentru a-și face instalațiile temporare pe terenul acestora, așa cum ar fi și de bun simț. S-au modificat în bine perioadele de vânătoare pentru 11 specii de păsări sălbatice, iar acest lucru s-a întâmplat după ce, la solicitarea noastră, pe adresa Ministerului Mediului a sosit o scrisoare din partea Comisiei Europene”, a precizat Luminița Tănăsie, directorul Coaliției Natura 2000.
„Un aspect extrem de important pentru noi este scoaterea gâștei de semănătură (Anser fabalis) de pe lista de specii care se vânează. În România în timpul iernii pot fi văzute aproximativ 20 de exemplare din această specie, cu rare excepții, și cu mult noroc maxim 100 de exemplare, iar cota de recoltă aprobată era de peste 25.000 de exemplare în 2014”, a spus Marina Drugă, expert în legislație de mediu din cadrul Societății Ornitologice Române.
Ministerul Mediului a redus cota de vânătoare la ciocârlie
De altfel, tot ca urmare a campaniei „Oprește barbaria, salvează ciocârlia” Ministerul Mediului a redus cota de vânătoare la ciocârlie în noul sezon de vânătoare 2015 – 2016 printr-un nou Ordin de Ministru. Astfel a fost redus numărul de indivizi care pot fi vânați într-o singură zi, de la 100 la 50, iar cota totală de recoltă a scăzut la 363.000 de la cele peste 600.000 de exemplare care puteau fi doborâte anual. „În continuare, credem că această specie nu are ce să caute pe lista păsărilor care se vânează, dar este un prim pas pe drumul cel bun. Societatea Ornitologică Română își va continua eforturile pentru a opri vânătoarea de păsări cântătoare”, a concluzionat Marina Drugă, expert în legislație de mediu din cadrul Societății Ornitologice Române.
Inițial, Camera Deputaților a aprobat legea vânătorii, cu prevederi care încalcau dreptul la proprietate și prevederi care modificau nevaforabil perioadele de vânătoare la mai multe specii de păsări. Însă scrisoarea deschisă a ONG-urilor de mediu către președintele Johannis, l-a făcut pe șeful statului să retrimită legea în parlament și a refuză să o promulge.
În luna aprilie 2015 a început campania „Oprește barbaria, Salvează ciocârlia!”, campanie derulată de Societatea Ornitologică Română, Coaliția Natura 2000, agenția de publicitate Jazz Communication și agenția de PR Rogalski Damaschin. Efectul a fost că mare parte din observațiile făcute de ONG-urile de mediu au fost preluate și de comisiile de Agricultură și de Mediu, iar legea a fost trimisă spre aprobare în plenul Camerei Deputaților.
Petiția online a adunat aproximativ 9.000 de semnături, iar videoclipul campaniei a înregistrat peste 24.000 de accesări.
Despre campania Oprește barbaria, Salvează Ciocârlia!
Campania Oprește barbaria, Salvează Ciocârlia! a fost inițiată de Societatea Ornitologică Română și Federația Coaliția Natura 2000 România (membră a Alianței pentru o Românie Curată) cu sprijinul Jazz Communication, Rogalski Damaschin Public Relations, Factor și Pukka.












Am studiat vanatoarea la Fac. de Silvicultura din Brasov….. Timp de 7 ani am fost vanator profesionist si m-am saturat de vanatorile de tip comunist, plecand din Silvicultura in anul 1967…. Numarul de pasari, pe specii, acceptat la impuscare este EXAGERAT DE MARE….. Ganditi-va ca milioane de pasari vor trebui sa-si caute alte locuri de cuibarit din cauza dexgolirii dezastruoase a muntilor nostri…… Pasarile mentin in echilibru “gradatiile insectelor”……. Legea vanatorii este TOTAL ANTIECOLOGICA…… Este dezastruoasa…… Este o lege catastrofala ….
E timpul să ne întoarcem la o relație normală cu legiuitorii din Parlament. Ei au comisii de specialitatea și datoria să se documenteze și să ceară referate de specialitate de la institutele de profil pentru a elabora legi corecte.
Altfel după cum arată domnul Ionel Lupu, așa numita victorie a societății civile este încă o păcăleală și un rateu. Disperarea societății civile nu poate fi un mod de a conduce o țară. Din contra, este un mod de a distruge o țară.
Suprema responsabilitatea pentru legile elaborate aparține Parlamentului, iar la presiunea societății civile cei care au elaborat legi greșite trebuie să părăsească Parlamentul pentru incompetență. ROMÂNIA NU MAI POATE FI UN TEREN DE JOACĂ DE-A „HOȚII ȘI VARDIȘTII”. Greșeala se plătește! Este normal din toate punctele de vedere.
Democrația fără competență și responsabilitate duce în mod inevitabil la ruina societății și la totala ei degradare, pradă sigură pentru lăcomiile externe.