Marian Petru

Victorie a Ligii Studenţilor din Universitatea „Cuza”: au fost suspendate alegerilor pentru toate structurile de conducere ale instituției ieșene

Într-un comunicat dat publicității astăzi, 13 ianuarie 2016,  organizația studențească precizează că ”în urma neregulilor sesizate, a înaintat la 21 decembrie 2015 o cerere către Tribunalul Iaşi de suspendare a Metodologiei de organizare a alegerilor pentru structurile şi funcţiile de conducere academică din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi”.

Aceeași ligă a depus recent un memoriu la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice prin care a solicitat instituţiei ”să elimine criteriile discriminatorii impuse studenţilor pentru participarea la alegeri”.

Liga Studenților din Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” a semnalat mai multe nereguli legate de metodologia pentru alegeri.  Printre cele constatate ”se numără introducerea condiţiei ca reprezentanţii studenţilor să fie integralişti şi să aibă cel puţin media 8 (opt), contrar prevederilor Legii Educaţiei Naţionale şi Statutului Studentului, lipsa de transparenţă în procesul de organizare al alegerilor pentru desemnarea reprezentanţilor studenţilor în structurile de conducere, precum şi organizarea alegerilor în perioada sesiunii şi a vacanţei, când studenţii nu pot vota, deşi aceştia sunt reprezentanţi în proporţie de 25% în structurile decizionale şi de conducere”.

În același comunicat, reprezentanții ligii mai precizează că hotărârea Tribunalului (suspendarea întregii metodologii de alegeri) înseamnă că au fost ”suspendate alegerile pentru funcţiile de rector al universităţii şi decani ai facultăţilor, precum şi pentru senatul universității, consiliile facultăţilor, consiliile departamentelor şi consiliile şcolii doctorale.”

Potrivit website-ului portaljust.ro (AICI), universitatea are drept de recurs în 5 zile de la comunicarea hotărârii, aceasta nefiind definitivă.

România Curată  a scris aici despre neconcordanțele privind felul în care sunt organizate alegerile la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași.

***

Citește aici la ce presiuni este supus din partea universității liderul Ligii Studenților din Universitatea ”A.I. Cuza” din Iași

 

Articole recente

Recomandări

One thought on “Victorie a Ligii Studenţilor din Universitatea „Cuza”: au fost suspendate alegerilor pentru toate structurile de conducere ale instituției ieșene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *