În 2008, am prezentat la Congresul Societăţii Internaţionale pentru Priorităţi în Sevicile de Îngrijiri de Sănătate (Int. Soc. Prior. Health Care) o lucrare cu titlul: “Could health care system crisis coexist with increased funds in health ? A problem of setting priorities during 2000 to 2007.” [Poate criza sistemului de sănătate să coexiste cu creşterea fondurilor ? O problemă a priorităţilor între 2000 şi 2007.]
Observaţia era: De ce sistemul de sănătate este în criză în timp ce fondurile sistemului au crescut de 10 ori în ultimii 10 ani (de la 800 milioane dolari USA în 1998 la 8 000 milioane dolari în 2008)?
Explicaţiile puteau fi următoarele (de fapt ele aşa au fost scrise, şi probabil că reprezintă punctele critice ale sistemului care trebuie şi pentru viitor îndreptate):
– Fluxul financiar, descentralizat în 1997 prin Legea 145, Legea asigurărilor sociale de sănătate, a fost recentralizat în 2001, prin OUG 115, astfel că fondurile care ajungeau la CASJ au ajuns apoi la Ministerul de Finanţe;
– Ministerul de Finaţe stabileste bugetul sănătăţii;
– CNAS a devenit un organism rigid, Adunarea Generală a reprezentanţilor nu s-a mai întrunit pentru a stabili strategia organizaţiei;
– Principiul descentralizării a fost blocat, CNAS fiind transformată în ordonator principal de credite (aşa cum NU a fost stabilit de Legea asigurărilor sociale de sănătate);
– Principiul “money follows the patient” nu a fost pus în aplicare;
Alocarea pentru spitale a ajuns în 2007 la 75% din bugetele combinate CNAS+MS; cea mai mare din lume (chiar şi acum este în jur de 50%);
– Sistemul este condus de medici de spital (care este de presupus că vor favoriza spitalele);
– Nu există transparenţă la alocarea fondurilor între tipurile de asistenţă medicală (primară, policlinic, spitale);
– Corupţia la nivele înalte a devenit o regulă.
Pe plan mondial se ştie/admite că o creştere a finanţării de peste 80 USD per locuitor conduce la calitate în sistem în mod direct proporţional cu sumele alocate (Raport WHO, 2000). Ori, în acel moment, în România alocarea era 450 USD. De aceea, pare că nu banii sînt motivul pentru care sistemul merge prost.
De aceea, în acel material aveam o serie de concluzii:
1. Indicatorii stării de sănătate nu sînt dependenti de creșterea bugetului.
2. Criza din sistemul de sănatate pare a fi legata de lipsa de democrație: lipsa de negocieri reale, transparență, descentralizare, principiul subsidiarității inaplicabil.
3. Reducerea stării de sănătate este legată mai mult de performanțele economice ale țării decît de alocarea în sănătate. (Aceste enunţuri sînt valabile şi azi.)
Ca propunere cerem: “Eradicarea corupţiei de la nivel înalt”. Atunci am fost întrebat, dar cum pot să dovedesc că este vreo relaţie între corupţie şi finanţare, între corupţie şi performanţele sistemului.
Atunci mi-a venit ideea de a cerceta corelaţia dintre scorul corupţiei şi al democraţiei şi doi din indicatorii stării de sănătate: speranţa de viaţă şi mortalitatea infantilă.
Pentru aceasta, am folosit scorurile de corupţie realizate de Transparency International. Analiza globală a fost realizată pentru scorurile publicate în 2012. Analiza pentru România a folosit toate rapoartele în timp care au prezentat date pentru România începînd cu 1998.
Datele de speranţă de viaţă şi mortalitate infantilă, globale au fost preluate după valorile WHO/OMS pentru 2010. Datele pentru România au fost preluate după indicatorii europeni (care pot fi găsiţi la http://ec.europa.eu/health/indicators/echi/list/index_en.htm).
Analiza de corelaţie s-a făcut cu testul de corelaţie liniară. La valoarea r, s-a aplicat analiza statistică (p < 0,05) la gradele de libertate corespunzătoare numărului de observaţii. Numărul de observaţii pentru analiza globală a fost de 170. Numărul pentru România a fost de 10 pentru democratie şi 14 pentru corupţie.
S-au obţinut următoarele rezultate:
1. Corelaţia dintre democraţie şi speranţa de viaţă
– Pentru toate ţările: r = 0,56; p < 0,001
– Pentru România: r = 0,84; p < 0,001
2. Corelaţia dintre democraţie şi mortalitatea infantilă
– Pentru toate ţările: r = – 0,57; p < 0,001
– Pentru România: r = 0,84; p < 0,001
3. Corelaţia dintre corupţie şi speranţa de viaţă
– Pentru toate ţările: r = 0,64; p < 0,001
– Pentru România: r = 0,84; p < 0,001
4. Corelaţia dintre corupţie şi mortalitatea infantilă
– Pentru toate ţările: r = – 0,61; p < 0,001
– Pentru România: r = -0,83; p < 0,001
Toate aceste rezultate arată că există o extrem de strînsă corelaţie şi legătură între democraţie/corupţie şi elemente ale stării de sănătate, speranţa de viaţă/ mortalitatea infantilă.
Concluzia este clară. Ce urmează ?
Cred că pentru a impune noi standarde pentru sistemul de îngrijiri de sănătate în România, mai întîi (adică prioritizînd) este necesar a lupta pentru democraţie şi a lupta împotriva corupţiei (cea de la nivel înalt, politic).
Dan Perețianu
Marea coruptie este intretinuta mental de mica coruptie si invers! Este un obicei vechi al romanilor de a corupe pentru a obtine privilegii nemeritate (ocaua mica a lui CUZA, schitele lui Caragiale). Aceste obiceiuri sunt generate de saracia de toate felurile, mai ales cea culturala si educationala!
Laud analiza facuta insa nu pot sa sprijinconcluziile. Fenomenele si corelatiile descrise sunt reale insa concluzia este dubitabila. Astfel, Romania are anumite caracteristici care tin de subdezvoltare. A determina caracteristicile B, C si D, etc Este destul de incorect sa stabilesti in aceste conditii ca intre B si C exista o corelatie cind ele sunt, de fapt, rezultatul unei alte conditionalitati.
Cu alte cuvinte – factorul generator este subdezvoltarea economica in conditiile aspiratiei la servicii de tip occidental si nu coruptia care este o forma de manifestare a subdezvoltarii economice.
Este foarte greu sa imi imaginez cum am putea sa diminuam coruptia din sanatate mai rapid si mai amplu decit in alte domenii ale vietii sociale din Romania. Poate reprezenta insa o prioritate politica pentru decidenti (si procuratura) avind in vedere aspectele etice ca pentru hoti oricum nu conteaza indiferent daca poarta sau nu halat alb!