Mihaela Parghel

Undele de șoc ale DNA. În premieră, CJ Brașov cere daune unei firme care și-a bătut joc de un drum

Epoca de aur a firmelor care încheiau contracte de reparate a drumurilor județene din Braşov pare a se fi încheiat, pentru că recent Consiliul Județean a descoperit conceptul „daune interese”. Pentru prima dată, CJ intentează un proces unei firme care şi-a bătut joc de un contract pe bani publici şi cere daune pentru întârzierile cauzate.

În luna noiembrie a anului trecut, firma Oaş Com Impex a semnat un contract de lucrări privind reabilitarea  102 P Predeal – Cabana Trei Brazi. Valoarea estimată a lucrărilor a fost atunci de aproximativ 700.000 de lei, dar constructorul de la Oaș a depus cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic, în valoare de 390.000 de lei, astfel că a câștigat licitația de lucrări. În toamnă, firma nu a făcut mare lucru. Noul vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, Adrian Gabor, susține că au fost săpate doar  niște șanțuri, iar când a venit iarna, muncitorii și utilajele s-au evaporat de pe șantier. „A trebuit să acoperim noi acele șanțuri cu nisipul care ne-a rămas de la deszăpezire”, a declarat Gabor.

Când a venit primăvara, Adrian Gabor spune că a încercat să dea de patronul firmei, însă nu a avut succes: „Numai de la începutul lui 2016, am sunat de vreo 15 ori la această firmă să cerem explicaţii, şi degeaba”.  „Acum două săptămâni l-am invitat la Predeal pe patronul firmei, pentru o discuţie pe tema acestui contract şi pentru a cere să înceapă lucrările. A venit cu mâinile în buzunar, fără niciun utilaj, deşi mai aveau zece zile până când, conform înţelegerii, trebuiau finalizate lucrările”, a continuat el.   După câteva zile, a venit și echipa de lucrări, compusă din câțiva oameni, o basculantă și o freză. „Au frezat mai mult decât trebuia apoi ne-au trimis factura”, a adăugat Adrian Gabor, care anunţă că din cauza acestei atitudini a constructorului, CJ Braşov a decis, în premieră, să intenteze un proces şi să ceară daune. „Între timp noi am trimis documentele de reziliere a contractului. Cred că va fi pentru prima dată când Consiliul Judeţean va da în judecată o firmă cerând daune interese”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean.  De altfel, el a mai precizat că administrația județeană, nemulțumită de cantitate și calitatea lucrărilor, nu a făcut până acum nici o plată.

Alţi constructori au ajuns pe mâna DNA, la pachet cu președintele Consiliului Județean

Până anii trecuți, Consiliul Județean Braşov era extrem de indulgent și generos cu drumarii. Asta până când au intrat pe fir procurorii DNA, care au deschis mai multe dosare penale.

Una dintre firmele „de casă”, Gotic SA, deținută de un fost deputat brașovean, Ion Diniță (acum co-președinte al ALDE Brașov), a obținut anii trecuţi contracte mai mult decât profitabile din partea CJ Braşov.

De exemplu, în perioada 2006 -2007, în urma desfăşurării unor licitații, Consiliul Județean Brașov a încheiat două contracte cu SC  Gotic SA. Contractul avea ca obiect întreținerea, reparația și salubrizarea drumurilor județene (contractul nr. 69/20.09.2007) și execuția, finalizarea și întreținerea drumului Rupea – Racoș (contractul nr. 8798/10.11.2006).

Contractul de concesiune nr. 69/20.09.2007 – privind lucrările de întreţinere, reparaţii şi salubrizare a drumurilor judeţene din Braşov a fost încheiat pe o perioadă de șase ani, având o valoare totală de 9.724.823.3 lei cu TVA (8.180.523,78 lei plus TVA). Deși în cuprinsul documentului nu erau prevăzute modalități concrete de modificare a prețului contractului de achiziţie publică, acesta a fost modificat de cinci ori, în perioada 2008-2012. Urmare a acestor majorări nelegale, valoarea totală a contractului s-a mărit de 10 ori, aşa că a ajuns la suma de 101.750.482,28 lei cu TVA, față de valoarea inițială de 9.724.823,30 lei cu TVA.

Același lucru s-a întâmplat și în cazul celui de-al doilea contract cu Gotic, în valoare de 14.064.497,52 lei cu TVA, prețul acestuia fiind modificat prin trei acte adiționale, în perioada 2008-2010, semnate de președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu și Ion Diniță. Deşi lucrările au început efectiv abia în martie 2007, cu altă tehnologie decât cea prevăzută în documentaţia achiziţiei publice, au fost întocmite situaţii de lucrări de către constructorul SC Gotic SA, care au fost apoi facturate de constructor și achitate de Consiliul Judeţean Braşov la nivelul sumei de 1.012.612,16 lei cu organizare de șantier şi TVA.

Facturile au fost plătite prin ordine de plată semnate Aristotel Căncescu, iar plățile au fost făcute în baza unor rapoarte ce atestau date neconforme realităţii în ceea ce priveşte felul şi cantitatea lucrărilor/materialelor presupus folosite.

În vara anului 2007, Căncescu a iniţiat un proiect de hotărâre de consiliu pentru alocarea sumei de 2.900.000 lei, pentru lucrări în realitate neefectuate, prezentând date nereale consilierilor pe care i-a convins astfel să adopte hotărârea respectivă. Ulterior, șeful CJ a semnat procesul-verbal întocmit de comisie, iar apoi a dispus decontarea respectivelor sume.

Potrivit rechizitoriului întocmit de DNA, prejudiciul total cauzat bugetului Consiliului Județean Brașov prin achitarea în mod nelegal a unor sume aferente lucrărilor executate de SC Gotic SA ca urmare a derulării contractelor nr. 8789/10.11.2006 și nr. 69/20.09.2007, este de 32.983.878,71 lei cu TVA, echivalentul a 7.672.228,32 euro.

Cu viteza fulgerului: lucrări de 2,5 milioane lei în trei zile. Plătite integral

Un alt exemplu de „generozitate” al CJ Braşov datează din 2012 când s-a semnat cu SC Conforest SA un contract de lucrări având ca obiect „Reparații DJ 112 D, km 7+218 – 11+330, Prejmer (DN 10) – Lunca Câlnicului”, pentru prețul de 4,426 milioane de lei și cu termen de finalizare a reparațiilor de 10 zile. Dacă e să ne luăm după modul în care arată facturile, am crede că lucrările s-au desfăşurat cu mare viteză. La o verificare făcută de Camera de Conturi Brașov, în trei zile, respectiv 24 – 26 aprilie 2012, au fost executate lucrări în valoare de 2,5 milioane de lei!  Partea proastă însă este că nu a existat un proces-verbal de recepţie a lucrărilor. Ba mai mult, analizând situațiile de lucrări, reprezentanții Curții de Conturi au constatat că sunt cuprinse și decontate articole de deviz pentru care nu există documente din care să rezulte cantitățile, și nici  acte din care să rezulte porțiunile de care au fost aplicate mixturi asfaltice. O concluzie a Curţii de Conturi este că „prin situația de lucrări întocmită în aprilie 2012, în valoare de 2,5 milioane de lei, au fost decontate articole de deviz care nu au fost executate”. O altă problemă a lucrărilor de la DJ112D Prejmer – Lunca Câlnicului, ţine de contractul de dirigenţie de şantier. Consiliul Judeţean Braşov a plătit 5.600 de lei către o persoană fizică autorizată, Tăutu Nicolae, care trebuia să fie diriginte de șantier. Numai că acest contract a fost încheiat ulterior efectuării lucrărilor. Cu toate acestea, după cum se arată în raportul de audit, „pentru perioada 24-26 aprilie 2012, situațiile de lucrări sunt semnate de către directorul executiv al Direcției de Administrare de Drumuri și Poduri (DADP) din CJ Brașov, Viorel Costea, precum și de către dirigintele de șantier Tăutu Nicolae”.  „Prin răspunsurile date de către Tăutu Nicolae se confirmă faptul că atât contractul de execuție a lucrărilor, cât și cel pentru dirigenția de șantier au fost încheiate după execuția lucrării”, se arată în raportul Curții.

Acest contract de reparaţii pentru DJ 112D Prejmer – Lunca Câlnicului, a adus o cercetare penală din partea DNA pentru fostul vicepreşedinte al CJ Braşov, Ion Ochi (actual deputat), pentru primarul comunei Prejmer, Şerban Todorică, mai mulţi funcţionari şi reprezentanţii companiei de construcţii care a câştigat contractul.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *