Pe 1 octombrie anul acesta mi-am continuat excursia începută în urma cu 20 de ani prin sistemul kafkian de educație și cercetare din Romania. Am fost invitat de Adevărul la o discuție în direct prin Skype cu domnul Mihnea Costoiu, rectorul Politehnicii din Bucuresti și ministru delegat cu învățământul universitar și cercetare al guvernului Ponta (discuția se afla pe situl ziarului pentru cei interesați).
Domnul Costoiu face o impresie bună la prima vedere: vorbește bine, are raspuns pentru orice, e îmbracat frumos și degajă siguranță de sine. Atunci de ce m-am simțit eu ca în mijlocul unei scene din Kafka?
La întrebarea mea dacă un rector precum domnia sa are nevoie de experiență în cercetare, domnul Costoiu a replicat, așa cum și Ecaterina Andronescu a făcut-o de multe ori, că rectorii sunt manageri. Deci aceștia nu au neaparată nevoie de experiență în cercetare pentru a fi buni în funcția respectivă. Poziția aceasta, paradoxal adoptată implicit și de Funeriu în lege, este o prostie cât toate zilele care poate păcăli pe multă lume neavizată. Prin potențialul ei de a face rău este o prostie cu grad de periculozitate maximă, după cum o să vedem mai jos.
Îi invit pe ambii ministrii, cel actual și fostul, să aducă exemple de rectori din universități de succes – să zicem primele 300 din lume, unde și Cehia și Polonia, de exemplu, au reprezentanți. Care din aceste universități sunt conduse de un doctorand precum domnul Costoiu sau măcar un rector care să nu fi excelat la nivel internațional într-o profesiune de baza? Pentru că, spre dezamagirea unora, nu există încă școală de rectori. Eu unul nu am reușit să găsesc asemenea năzbatie. De ce? Pentru că a conduce o universitate este doar cu o treaptă mai jos de a conduce un minister, adică ceva greu, foarte greu. O universitate care se respectă și își respectă studenții nu alege și nici nu angajeaza rectori de carton. A conduce și o universitate și un minister în acelasi timp ce îți faci doctoratul, precum domnul Costoiu, iată ceva demn de Guinness Book! Sau, după cum spuneam, de Kafka!
De această stare de profundă confuzie intelectuală au profitat și profită grupuri și găști fără scrupule pentru a menține sistemul academic la nivelul de subdezvoltare care le convine din punct de vedere financiar și al statusului social. Degradarea fără precedent a învățămantului universitar, relevată, pe de o parte, de migrația studenților serioși către studii în străinătate și, pe de altă parte, de emiterea de diplome fără acoperire este foarte bine descrisă zi de zi în presa din Romania și, din păcate, de câțiva ani și peste hotare. Rolul urgent al rectorilor, deci al celor care ne conduc universitățile, ar trebui să fie schimbarea acestei stări de fapt falimentare. Putem spera la mai bine de la rectorii nostri, acum la peste un an de la alegerile facute în baza legii Funeriu care se pretindea reformistă?
Pentru a începe măcar să înțelegem această intrebare am făcut o analiză a productivității rectorilor din universitățile de stat. Și pentru că nu am timp de pierdut, nu am analizat universități private; acestea rămân un cancer al societății românești care nu a fost adresat nici de Funeriu și cu atât mai puțin de Costoiu. Toate partidele, inclusiv PDL și fugarii de acolo aciuiați prin diferite mișcări și mișculații populare, dar și gemenii PSD-PNL își au pepiniera de cadre în principal în sfera universităților private. Nu au nici un interes a le radia. Însă și universitățile de stat vin tare din urmă – vezi cazul plagiatorului Ponta Viorel Victor.
În această analiză am folosit aceeasi metodologie ca și în analiza din 2011 (vezi aici). Rezultatele din 2011 ne arătau fața schimonosită a sistemului românesc de conducere a universităților: nici un rector nu putea fi considerat un profesionist de talie internațională, ba dimpotrivă, majoritatea erau ageamii în meseria lor de bază universitară. Iar vârful performanței era reprezentat de madam Andronescu, pe atunci rectorul Politehnicii bucureștene, și se ridica la nivelului unui începător.
Să vedem dacă ultimele alegeri de rector, făcute pentru prima dată în baza legii Funeriu, ne-au adus rectori care s-au distins prin excelență înainte de a fi aleși (vezi tabelul de mai jos).
Din 31 de rectori luați în considerare de analiză, aproape jumatate au publicat maximum 5 articole în toată viața lor. Dacă așa ceva ar fi acceptabil pentru un Einstein care cu un articol a schimbat lumea, nu este permis unor muritori de rând. E ca și cum un țăran și-ar fi cules recolta odată la 10 ani, în restul anilor a lasat-o să se prăpădească, și drept rasplată a fost ales să conducă Facultatea de Agronomie! Ba chiar în acest „distins” grup există și rectori care nu au publicat niciodată nimic!!! Meserie ioc, dar conduc o întreagă universitate!
Ce se-ntâmplă în cealaltă jumătate a clasamentului? Păi aici avem de-a face cu o altă patologie. Avem oameni care publică la gramadă și inutil. De ce spun asta? Păi pentru că ceea ce publică ei ar trebui să folosească cuiva. Asta este logica publicatului de articole în știință: descopăr ceva care cred că e important, public și apoi colegii oameni de știintă folosesc descoperirea mea pentru a avansa știința respectivă. Sau o ignoră dacă nu merită decât doi bani! Cum stim noi în ce categorie pică descoperirile fruntașilor din lista noastră de rectori? Ne uităm cât de mult articolele lor au fost folosite în alte articole de alți cercetători. Și, din păcate, împaratul e gol!
Fruntașii noștri au un indice H care măsoară citările la nivelul unui proaspat absolvent de doctorat dintr-o universitate normală – maximum 5. O singură excepție unde indicele se ridică la 8, care funcționează probabil ca excepția proverbială! Ar mai fi multe de spus dacă analizăm în detaliu, dar nu merită să vă mănanc timpul cu tăiatul firului în patru. Bottom line, cum zic americanii, legea Funeriu ne-a adus rectori la fel de slabi și poate chiar mai slabi ca înainte!
Cum s-a ajuns ca acești oameni să fie aleși drept rectori? În primul rând datorită unor prevederi complet aiuristice din lege care nu cer experiență profesională de înalt nivel pentru candidații la această funcție de importantă extremă pentru o universitate. Și portarul, dacă își pune mintea, ar avea o sansă în baza acestei legi! Nu stiu dedesubturile acestor prevederi iraționale, dar probabil că sunt legate de promovarea favoriților domnului Funeriu la poziții de rector. Deci cu ce ne-am ales după acest compromis inexplicabil făcut în dauna calității? Păi cam cu ce vedeți în tabel. A, și era să uit: cu praful de pe tobă.
În afară de faptul că nu avem nici o sansă să putem spera la mai bine, ne putem astepta la orice de acum înainte. Prima dovadă – arestarea în această vară a lui Epure, rectorul de la Constanța, pentru mită – nu la mult timp după ce fusese ales, nici mai mult, nici mai puțin, decât vicepreședinte al Consiliului Rectorilor din România! Numele lui încă mai hălăduiește ca o fantomă pe site-ull acestui organism inutil astăzi cand scriu acest articol (21 Oct. 2013). Bineînțeles, este acolo împreuna cu numele doamnei Andronescu care, deși nu mai este rector, și-a găsit o
funcțioară – președintele Politehnicii. Ca să rămană pe aproape!
Restul site-ul Consiliului Rectorilor din România este încă în construcție… La peste un an și jumătate de la alegeri!
În finalul acestui text, trebuie să subliniez și tendința în creștere în universitățile românesti de a alege rectori din discipline umaniste, științe sociale și economice. Aceștia nu au fost luați în considerare în analiza mea pentru că ei trebuie analizați cu alte instrumente, chiar mai ușoare. Cum deci? Ați auzit cumva despre ei că au fost invitați să predea un curs în universități din top, sau li s-au acordat titluri onorifice în acele universități sau au primit premii de la organizații internaționale profesionale de mare prestigiu? Nu la universitatea din satul Amărâții din Deal din Nebraska sau de la organizații fantomă constituite de întreprinzători din Balcani sau Pakistan. De la universități mari care contează și de la organizații profesionale care au cel puțin 100 de ani de la înființare. Eu unul nu am auzit.
Sau ați auzit să se îmbrâncească lumea în librării ca să le cumpere cărțile? Sau să fie invitați, dacă sunt juriști sau economiști, în organizații de profil europene și mondiale, nu doar pentru că sunt români, deci buni pentru a îndeplini cota de exotici și amărâți, ci pentru că știu într-adevăr meserie? Nici asta n-am auzit, dar aș fi fericit măcar cu o excepție. Până atunci rămâne să ne consolăm cu un fost activist al studenților comuniști reciclat în istoric naționalist reciclat în rector al celei mai vechi universități din țară. Un fel de Marga 2 – își mai aminteste cineva de ăla și de ce năzbatii a făcut până au reușit să-l scoată pe ușa din dos?
Deci ar trebui să fim și îngrijorați și mâhniți. Chiar și cei care nu au copiii în universități din țară. Domnul Costoiu vorbește frumos și se îmbracă bine (și mai nou prezice și cutremurele ), dar nu are scrupule deloc. Dumnealui nu ezită să demită oameni care nu spun ca el (vezi cazul de la Institutul Geologic). Și tot dumnealui nu are nici o mustrare de conștiință în a tăia fonduri de la știința fundamentală care începuse să ridice o nouă generație de adevărați cercetători pentru a le da „pretinilor” ingineri care iau premii cu nemiluita la Geneva, dar, ca un făcut, nu reușesc să adune o para chioară cu invențiile lor. Întrebarea delicată pe care nu pot să mi-o scot din cap este urmatoarea: chiar nu mai sunt profesioniști în Politehnica din București cărora să le crape obrazul de rușine și care să ceară în piață demisia domnului doctorand? Dacă nu mai sunt, e grav, căci am ajuns la capătul drumului.
Lasciate ogni speranza!
Ca sa distrugi o natiune pui prostii sa conduca si nu mai trebuie razbel, scrie intr-o carte…
Ca sa fi managerul unei firme/companii/institutii nu trebuie sa fi “publicat”. Trebuie sa sti sa administrezi stimabile.
Opiniile lanseaza teze false si sunt de tip neo-comunist. Daca cineva a reusit in cariera sa publicedar a resit de asemenea sa administreze inseamna ca a reusit in doua domenii, nu doar unul. In clipa de fata in Romania sunt necesari buni administratori care sa gestioneze corect si cinstit bugetele, oameni cu frica de DUmnezeu, nu doar tovarasi de cumetrie cum vezi mai peste tot in universitati, facultati, samad. Si pe-acolo se fura de se stinge, ca peste tot de altfel, ca dupa Involutia din Decembrie 1989 si cei educati s-au vazut indreptatiti sa fure (vezi invatamantul la distanta). Autonomia universitara este o mana cereasca pentru unii.
Asa ca mai studiaza partea cu administrarea si mai schimba macazul ca au trecut 24 de ani. Neo-comunismul e in floare, trebuie extirpat nu hranit cu idei “noi”.
Domnule Giosan, pentru a ne convinge de aprecierile Dv. ar trebui sa ne dati cateva informatii cu privire la modul in care ati intocmit acest tabel. Ce inseamna ,,publicatii” ? Nu pot sa cred ca un prof.univ.dr. are doar 2 publicatii ! Rectorul de la ASE, pe care il cunosc, are sute de publicatii, inclusiv in reviste ISI, are contracte de cercetare de mare valoare.
Vreau sa stiti ca la ASE profesorii se evalueaza la fiecare 5 ani si conditiile de acceptare sunt apreciabile: 4 articole ISI , alte 5 in reviste B+cu BDI, 2 carti publicate in edituri recunoscute, cel putin 3 contracte de cercetare ca director de contract. Cum ati stabilit Dv. situatia din tabel?
@Ciprian. Faci confuzie intre rector si administrator. Chiar daca aparent rectorul pare un administrator (cum crede Funeriu si altii ca el), el nu este doar administrator. El in primul rand trebuie sa impuna prin statura lui academica. Sigur ca trebuie sa fie cinstit si sa administreze corect. O universitate nu e un butic, dupa cum nici lumea nu se imparte intre profesori distrati si gospodari (manageri). E scandalos ca legea permite sa existe rectori fara publicatii. Care e relatia dintre domnul rector si doctorand totodata cu profesorul indrumator de doctorat. Ii da ordine dimineata, iar dupa amiaza isi ia notite din ce-i spune acesta? E ca si cum am avea directori de scoala care nu au predat niciodata la clasa. Argumentul pentru aceasta pseudoreforma, potrivit caruia cei dinainte erau incorecti este absurd. Daca erau incorecti trebuiau dati afara. Acelasi tip de scamatorie paguboasa s-a facut si cand s-au inlocuit bucataresele din spitale (pe motiv ca fura carne si legume) cu firme de catering. Din aceeasi bani firma de catering si-a tras un profit cinstit, iar bolnavii au primit tot mancare putina si proasta. Nu era mai bine sa dea afara bucataresele hoate pana cand gaseau unele cinstite? Atunci toti banii pentru mancare s-ar fi cheltuit pentru mancare. Dar nu asta era scopul; era doar pretextul. Asa si reforma invatamantului. Ca sa fii corect nu trebuie sa fii “manager”. La fel a facut si Stalin cand a inlocuit vechii tehnicieni de la conducerea fabricilor cu “specialisti” scoliti de CEKA. Ca tot ai dus vorba de neocomunism.
@Ciprian: Sunt intotdeauna siderat de tupeul comentatorilor care se baga in discutie fara a avea nici cea mai mica idee despre subiectul discutat. Nu este vorba doar de proasta crestere, ci si o mare doza de inconstienta intr-un asemenea gest. E drept ca anonimitatea ajuta, dar chiar si asa expunerea publica a unor asemenea lipsuri ar trebui sa fie rusinoasa. Un sfat: educati-va despre subiectul pe care doriti sa-l discutati si apoi interveniti.
@ Ionita Ion: Raspunsul la cererea dumneavoastra este deja in text:
“În această analiză am folosit aceeasi metodologie ca și în analiza din 2011 (vezi aici). “
Draga Domnule Ionita Ion,
Este suficient sa cautati pe Web of Knowledge:
http://apps.webofknowledge.com.ux4ll8xu6v.useaccesscontrol.com/WOS_GeneralSearch_input.do?product=WOS&search_mode=GeneralSearch&SID=3EFcab3O8RCIzb41b96&preferencesSaved=
si o sa vedeti ca Dl. Giosan are dreptate.
Rectorul unei universitati (titlul sau este Rector Magnificus) nu trebuie sa fie un simplu administrator, rebotezat manager, ci un model. Universitatile nu sunt societati comerciale cum visa D. Funeriu, ci asigura reproducerea elitelor intelectuale, fara de care orice societate se intoarce in paleolitic.
Succes la Web of Knowledge.
Rectorul de la UMC preda electrotehnica acum 10 ani, nu stia materie de liceu, stergea tabla de cateva ori cand rezolva o problema de clasa a 10-a cu rezistente si condensatoare din cauza greselilor pe care la facea, si-a luat doctoratul cum si l-a luat si a ajuns mare rector. Probabil ca era mai competenta la partid.
Hai sa cercetam. Pai ce sa cercetezi fara bani? Noi, ca stat vorbesc pentru ca in articol e vorba despre universitatile de stat, abia ne descurcam ca sa ne platim haleala adica salariile cercetatorilor. Inteleg foarte bine critica din articol dar nu pot fi gasiti bani in PIB_ul romanesc pentru cercetare. Singura cercetare valabila care se face in Ro este cea facuta de marile internationale implantate in tara. Restul, si aici ma refer la cercetarea din universitatile de stat citate in articol, este cercetare minora pentru ca e facuta fara bani (adica fara instrumente performante pentru ca alea costa foarte mult) iar aceasta cercetare minora este totusi facuta pentru ca este necesara pentru evolutia in cariera universitara. Cercetarea din Ro este pur si simplu alimentara. Nu putem cere mai mult decat e posibil.
@Dan Bruma: Argumentul tau a fost folosit cu mare succes de cei care au distrus cercetarea romaneasca in ultimii douzeci de ani: nu sunt bani! Ma refer la Ioan Dumitrache – fost rectro CNSIS pe timpul lui Iliescu, Constantinescu si Basescu si “nasul” actualilor Andronescu si Costoiu (lumea uita..).
Asemenea argument prinde pentru ca lumea din univerasitati e saraca intr-adevar. Prinde si la cel care-si face treaba si la cel ce trage chiulul, desi cel ce trage chiulul isi suplimenteaza venitul intotdeuana din smecherii…
Dar lumea ramane cu idea ca sunt bani. Ba sa avem pardon: sunt bani si au fost. Doar ca ua fost dati nu pe competente ci pe alte criterii… Problema nu este finanatarea ci faotul ca universitarii sunt prea multi – cu un ordin de magnitudine mai multi decat are tara nevoie domnule Bruma!