Cristian Ghingheș

Un elev a învins în instanță IȘJ Constanța: clasa desființată va continua să funcționeze

Un precedent important pentru drepturile elevilor din România: Tribunalul Constanța a suspendat decizia Inspectoratului Școlar Județean prin care se desființa o clasă de a IX-a la Liceul Tehnologic „I.C. Brătianu” din Nicolae Bălcescu.

Ieri, pe 15 septembrie, Tribunalul Constanța a admis acțiunea introdusă de elevul David-Dorinel Surlucianu împotriva Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța. Acesta a contestat măsura prin care instituția hotărâse, în luna august, desființarea unei clase de construcții (specializarea Zidar–Pietrar–Tencuitor), deja aprobată la liceul din comuna Nicolae Bălcescu.

Instanța a dispus suspendarea deciziei ISJ până la soluționarea definitivă a procesului. Hotărârea are efect imediat, iar ISJ Constanța este obligat să o respecte, chiar dacă are dreptul de a formula recurs

Decizia ISJ a fost contestată deoarece a fost luată fără o comunicare oficială către școală a hotărârii Consiliului de Administrație și în condițiile în care clasa îndeplinea numărul minim de elevi prevăzut de lege pentru a funcționa.

În plus, cazul elevilor de la Liceul „I.C. Brătianu” nu este singular. Potrivit relatărilor din presă, părinții elevilor au fost trimiși de ISJ să-și înscrie copiii la o altă unitate de învățământ din comuna Crucea, însă și acolo clasa a fost desființată ulterior, ceea ce a stârnit și mai multă confuzie și indignare în rândul familiilor

Reacția Uniunii Elevilor Reprezentanți

Uniunea Elevilor Reprezentanți (UER) a salutat decizia Tribunalului, considerând-o o victorie pentru apărarea drepturilor elevilor și o dovadă că Inspectoratul Școlar nu poate lua decizii arbitrare. Organizația solicită ISJ Constanța să pună imediat în aplicare hotărârea instanței și să contacteze de urgență elevii afectați, astfel încât aceștia să-și continue studiile acolo unde au dorit de la bun început.

Totodată, UER amintește că are deschis și un proces separat, împreună cu profesorul Luigi Frigioiu, pentru a combate în instanță deciziile abuzive ale Inspectoratului și pentru a proteja toți elevii afectați.

***

Citește pe România Curată:

Cine e noul fost director general la Hidroelectrica: persoană cu multiple experiențe în sinecurism, și-a cumpărat teren pe Insula de Aur

Și-a dat demisia, dar România rămâne bună de plată:

Sinecuristul de la șefia Hidroelectrica și-a dat demisia. Dar prea târziu pentru a nu risca penalizările de milioane de euro din PNRR. Un mesaj ferm de la Bruxelles: gata cu șmecheriile românești!


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *