Romania Curată

Turul marilor tunuri, la Ploieşti. Cu autobuzul pe urmele corupţiei şi ale proiectelor eşuate

Ajutată de o echipă de jurnalişti inimoşi din Ploieşti, unii dintre ei colaboratori vechi ai României Curate, acţiunea de sâmbătă s-a dovedit un eveniment inedit pe harta acţiunilor civice a zonei.

Într-un oraş cu presă controlată politic şi fără o societate civilă puternică – practic, ONG-urile din Ploieşti pot fi numărate pe degete – acţiunile civice în acest oraş au rămas la stadiul unui deziderat utopic, stadiu transformat de România Curată prin organizarea Turului marilor tunuri. Chiar dacă au fost oameni care au venit până la Hipodorom, punctul de plecare al turului, doar pentru a vedea cu ochii lor că în Ploieşti chiar are loc o acţiune civică, sau cetăţeni care ne-au spus că ar fi venit cu drag cu noi în tur, dar se tem şi dă dea like chemării la eveniment a României Curate, „pentru că nu ştii cine te vede!”, au fost şi câţiva cetăţeni simpli, unii chiar membri în ONG-urile care totuşi activează în Ploieşti, care s-au alăturat grupului de jurnalişti independenţi veniţi să susţină această iniţiativă.

autobuz buna

Şi mulţi dintre trecători s-au oprit şi ne-au ascultat de fiecare dată când am coborât la câte un obiectiv şi am prezentat „tunul sau tunurile” date acolo; ni s-au alăturat atât vârstnici, cât şi grupuri de tineri „frumoşi şi liberi”.

Acţiunea a debutat la Hipodrom, un obiectiv important, singurul hipodrom de trap din ţară, pentru a cărui reabilitare a fost câştigată o finanţare europeană, dar care din cauza ineficienţei administraţiei şi a corupţiei nu a fost finalizat în termen, iar din discuţiile participanţilor s-a reţinut că nu va fi nici măcar în vară finalizat.

Hipodromul Ploiesti bun

Problema aceasta este una gravă a Ploieştiului, care, din spusele participanţilor, a finalizat în termen doar un singur proiect cu finanţare europeană. Din această cauză, pentru a nu pierde banii folosiţi pentru celelalte proiecte, municipalitatea trebuie să finalizeze din bugetul propriu lucrările deja începute; în caz contrar, va fi obligată să restituie banii deja cheltuiţi, circa 50 de milioane de euro, o sumă uriaşă pentru buzunarul contribuabilului din Ploieşti.

Autocarul s-a îndreptat apoi spre Palatul Administrativ, unde funcţionează Primăria şi Consiliul Judeţean, ambele cu conduceri cercetate penal pentru corupţie; în plus, un viceprimar a fost condamnat definitiv. La dezbatere s-au adăugat mai mulţi tineri din piaţetă, dar şi persoane mai în vârstă, care chiar au luat cuvântul şi şi-au spus părerea despre serviciile publice oferite de cele două instituţii.

primaria ploiesti buna

Am continuat deplasarea spre Spitalul de Copii, o „sponsorizare” OMV din care consiliul local a avut mult de pierdut şi spre Stadionul „Ilie Oană”, acolo unde este şi baza sportivă a echipei Petrolul. Formaţia de Liga I nu mai este acum ce fusese anii trecuţi, o echipă de cupele europene care îşi permitea să îl „repatrieze” pe Adi Mutu; de altfel, procurorii anti-corupţie spun că primarul suspendat Iulian Bădescu ar fi luat o şpagă consistentă în urma transferului lui Mutu.

Ultimul obiectiv de pe listă a fost Pasajul Vest, acolo unde s-a discutat despre linia de tramvai 101, recent inaugurată şi recepţionată, dar care trebuie băgată din nou în reparaţii capitale. Acolo este şi Parcul Vest, de asemenea întârziat în execuţie.

Dezbaterile nu au avut loc numai la obiectivele vizitate, ci ele au continuat şi în autocar, pe tot traseul. Şi, deşi am avut patru ghizi (jurnalişti de investigaţii din presa locală), au luat cuvântul toţi participanţii, dezbaterile fiind extrem de vii şi interesante, filmate pentru a fi difuzate apoi, într-o săptămână specială de dezbateri, pe televiziunile locale din Ploieşti.

Turul Marilor Tunuri din Ploiesti 2

Turul de la Ploieşti a fost un semnal dat cetăţenilor cu spirit civic din zonă că România Curată îi încurajează şi susţine în câştigarea cât mai multor drepturi cetăţeneşti, dar este nevoie de implicare, perseverenţă şi voinţă pentru a obţine rezultate.

Citeşte şi:

Ce obiective am vizitat în Turul Marilor Tunuri din Ploieşti


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *