Adriano: Ah, corazon! Am fost condamnat la închisoare! Vai, copilaşii mei! O, triste destino. Unde-i mio pistole?
Juan Russo, el jefe de la policia: Adriano, Adriano, no te împuşcare! Adriano, tu no es infractore, tu es pesedisto! Amigo de alma, avem noi grija de tine. Adriano, no te împuşcare!
(Se aud două bubuituri. Muzică sumbră, tensionată. El jefe sună la salvare:) Hola, ambulancia! Io sono jefe de la policia. Ambulancia, mergeţi rapido la Adriano, el se împuşcare!
Victor el Nino, jefe de la gobierno: Escucha, Băsescu es vinovat! Băsescu non es honesto cînd s-a interesat de starea lui senor Năstase! Non es honesto! Oh, mi corazon!
Crin (Lirio): Oh, esa noche, esa noche! Que la mineriadă! Oh, pobre Adriano!
El jefe de la policia: Si, si, pobre Adriano! No hay justicia în ţara asta!
Ta-dam! Şi aşa mai departe: suferinţe, sinceritate, suspans, răsturnări de situaţie, trădări, împăcări şi – cum aşa ceva nu lipseşte în nici o telenovelă – un salon de spital şi un medic.
El medico: Es muy, muy grave… Donde es la familia?
El jefe de la gobierno: Io sono familia. Io sono como un verdadero fiu de la jefe Adriano.
Ta-dam! Muzică, suspans, generic. Va urma.
