În urma publicării draftului proiectului de Ordonanță de Urgență privind măsurile fiscal-bugetare pentru anul 2025, cunoscută ca “Ordonanța trenuleț”, Uniunea Studenților din România (USR), alături de Federația Asociațiilor Studențești în Medicină din România (FASMR), Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) și Asociația Tineretului ONU din România (UN Youth România), și-au exprimat nemulțumirea fermă față de propunerile care vor afecta semnificativ studenții.
Uniunea Studenților din România, împreună cu partenerii săi, condamnă ferm aceste măsuri și solicită deschiderea imediată a unui dialog real și transparent cu federațiile studențești și societatea civilă. Într-un context economic deja dificil, studenții sunt nevoiți să suporte “nota de plată”, punându-le în pericol accesul la educație și dezvoltarea personală.
Ce schimbări sunt propuse?
Conform draftului proiectului, începând cu 1 ianuarie 2025, următoarele măsuri vor fi implementate:
- Reducerea de 90% pentru transportul intern va fi valabilă doar pe rutele dintre localitatea de domiciliu și centrul universitar în care studenții studiază.
- Reducerea pentru transportul local și metrou va fi diminuată de la 90% la 50%.
- Cuantumul burselor studențești nu va fi majorat pe parcursul anului 2025.
Impactul acestor măsuri asupra studenților
Reprezentanții organizațiilor studențești consideră aceste măsuri inacceptabile, deoarece limitează accesul la educație și pun presiune suplimentară asupra unei categorii sociale deja vulnerabile.
- Accesul la educație afectat: Reducerile de transport sunt esențiale pentru studenții din medii defavorizate, iar eliminarea acestora ar putea transforma costurile de transport într-o barieră în calea educației.
- Mobilitate profesională și personală redusă: Participarea la activități extracurriculare, stagii, conferințe și programe de schimb ar fi îngreunată. Aceste activități sunt cruciale pentru dezvoltarea competențelor cerute pe piața muncii.
- O povară financiară crescută: Majoritatea studenților depind de sprijin financiar din partea familiilor. Reducerea subvențiilor pentru transport va crește presiunea financiară asupra acestora.
- Acces limitat la programe educaționale: Taberele studențești și alte inițiative similare oferite de Ministerul Educației riscă să devină inaccesibile pentru studenții cu venituri reduse.
- Stagiile de practică, în pericol: Multe stagii se desfășoară în alte orașe decât cel de reședință, iar costurile de transport crescute ar putea exclude studenții din aceste oportunități critice.
- Cercetarea, afectată: Doctoranzii, care se deplasează frecvent pentru activități de cercetare, vor resimți direct impactul reducerii beneficiilor de transport. Mobilitatea lor, esențială pentru colaborări interinstituționale, ar fi grav afectată.
De ce reducerile pentru studenți sunt indispensabile?
- Facilitează accesul la educație: Reducerile elimină barierele economice, garantând dreptul fundamental la educație.
- Susțin dezvoltarea personală și profesională: Mobilitatea contribuie la participarea studenților la evenimente și stagii esențiale pentru integrarea pe piața muncii.
- Reduc presiunea financiară: Ajută familiile să-și susțină copiii fără a fi copleșite de costuri suplimentare.
- Sprijină integrarea socială: Reducerile asigură participarea la activități extracurriculare și tabere educaționale, esențiale pentru dezvoltarea competențelor transversale.
- Promovează cercetarea: Doctoranzii și studenții implicați în proiecte de cercetare beneficiază de mobilitate sporită, contribuind la progresul științific.
Apel la dialog
Organizațiile studențești subliniază că măsurile propuse afectează nu doar studenții, ci și dezvoltarea economică și socială pe termen lung. În acest sens, solicită Guvernului și Ministerului Educației să renunțe la modificările propuse și să se angajeze într-un dialog constructiv pentru a identifica soluții mai echitabile.
Dialog real și transparent? Pe lângă faptul că par desprinși de realitatea din universități, șapte ani nu au scos niciun sunet, cât timp au fost și la guvernare, și parteneri de dialog social, și beneficiari ai unor măsuri nesustenabile, nici cu privire la măsurile de care au beneficiat, nici cu privire la alte măsuri.