Articol realizat de Natanael Iriciuc, voluntar în cadrul GIL Sector 1.
Județul Bacău a fost, în ultimii ani, promotorul reprezentării elevilor din zona Moldovei. De multe ori tinerii din județul Bacău au fost cei care au dat startul celor mai importante demersuri de reprezentare fiind un exemplu de bună practică pentru multe structuri de reprezentare a elevilor din țară.
De multe ori în ultimii ani, județul Bacău a primit o atenție specială din partea societății civile în proiectele de advocacy pe educație, ceea ce a făcut ca tinerii din Bacău să aibă acces la multe proiecte de creștere al interesului acordat educației la nivelul județului Bacău cât și de dezvoltare al nivelului de implicare al tinerilor în comunitățile locale.
Reprezentarea elevilor este și va rămâne cea mai bună modalitate prin care ne putem asigura că drepturile elevilor sunt respectate și că le oferim tinerilor un mecanism responsabil prin care îi formăm. Este extrem de important pentru fiecare tânăr din România să înțeleagă cât de important este să-ți cunoști drepturile, să lupți pentru ele și să nu accepți ca aleșii locali să ignore importanța investițiilor în educație.
Cât despre structurile de reprezentare a elevilor, județul Bacău are două organisme care fac acest lucru: Consiliul Județean al Elevilor Bacău și Asociația Elevilor din Bacău.
Consiliul Județean al Elevilor Bacău este cea mai veche structură de reprezentare a elevilor din județul Bacău și este parte a Consiliului Național al Elevilor fiind o structură a acestuia la nivel județean. CJE Bacău are responsabilitatea de a reprezenta elevii din județul Bacău, de a crea o comunicare între elevi și actorii educaționali cât și de a se asigura că drepturile lor sunt respectate. CJE Bacău este format din președinții Consiliilor Școlare ale Elevilor care au obligația de a se întâlni regulat și a dezbate problemele cu care se confruntă elevii din Bacău și să decidă demersurile necesare în viitor. Prin activitatea lor, CJE Bacău a încercat să informeze tinerii legat de schimbările din sistemul educațional din România, cât și să vadă cât de respectate sunt drepturile lor. Printre proiectele inițiate de CJE Bacău se numără: raport privind respectarea drepturilor elevilor la nivelul județului Bacău, promovarea dreptului la feedback semestrial și dezbateri cu autoritățile locale despre educație.
Asociația Elevilor din Bacău a fost înființată în ianuarie 2021 ca inițiativă a unor tineri dornici de schimbare care și-au dorit ca județul Bacău să aibă o organizație independentă de reprezentare a elevilor prin care fiecare elev din județul Bacău să poată simți că luptă pentru drepturile și libertățile lui. Încă de la începutul activității, AEBC și-a propus să fie un promotor al elevilor în relațiile cu autoritățile locale și de fiecare dată când drepturile acestora erau încălcate, au adus în atenția publicului aceste probleme.

Proiectul este derulat de Societatea Academică din România, în parteneriat cu Asociația Act For Tomorrow și Vellenes Fellesorganisasjon și beneficiază de finanțare în valoare de 249.989 euro, prin programul Active Citizens Fund România – finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021 . Conținutul acestui website nu în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org . Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro .
