Articol scris de Oana Radu, voluntar în cadrul GIL Deva.
Cine este Petrică vă întrebați?
Ei bine dacă nu ați auzit de el, Petrică este o invenție inovatoare care a fost creată pentru
a ajuta la reciclarea plasticului, sticlei și aluminiului și pentru a încuraja populația să devină mai
conștientă de importanța reciclării și a protejării mediului. Acesta este un automat care
colectează și comprimă sticlele de plastic, sau alte materiale reciclabile precum sticla, aluminiul,
reducând astfel cantitatea de deșeuri și prevenind poluarea. Nu doar că poți da o mână de ajutor
planetei, dar de asemenea vei fi răsplătit.
În Deva, avem deja un astfel de automat în cadrul supermarketului Kaufland, unde la
depunerea a 3 pet-uri de plastic primești o reducere pentru cumpărăturile din cadrul
magazinului.
În calitate de cetățean activ al orașului Deva, doresc să împingem această inițiativă la un
alt nivel. Dorim să aducem la cunoștința consiliului municipiului Deva, că amplasarea mai
multor automate de genul lui Petrică, în zonele cu trafic mare de oameni și în apropierea zonelor
cu multe activități, cum ar fi zonele comerciale, stațiile de autobuz sau piețele va face ca
reciclarea să fie mai ușoară și mai convenabilă pentru oameni, fără a fi nevoie să se deplaseze la
depozitele de colectare sau să transporte deșeurile la alte locații. La fiecare 3 pet-uri reciclate sau
alte recipiente de sticlă și aluminiu, cetățenii pot primi un bilet pentru o călătorie cu autobuzul. În
același timp, vom încuraja cetățenii să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun și vom
reduce nivelul de poluare și trafic din oraș cu ajutorul biletelor de bus oferite la automatele
Petrică.
Aceasta poate încuraja oamenii să se implice mai mult în protejarea mediului, poate
aduce beneficii economice și poate face ca reciclarea să fie mai accesibilă și mai ușoară pentru
toată comunitatea.

Proiectul este derulat de Societatea Academică din România, în parteneriat cu Asociația Act For Tomorrow și Vellenes Fellesorganisasjon și beneficiază de o finanțare în valoare de 249.989 euro, prin programul Active Citizens Fund România – finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
