Articol realizat de Oana Mircică, voluntar în cadrul GIL Constanța.
Stamatin Ioana, voluntar în proiectul Cetățeni activi pentru servicii publice locale de calitate în domeniul educației, are 18 ani și provine din județul Constanța. Domeniul ei de activitate în cadrul proiectului este educația, activând în acest domeniu și ca vicepreședinte al Asociației Elevilor din Constanța.
Î: De ce ți-ai dorit să faci parte din Cetățeni activi pentru servicii publice locale de calitate?
R: Mi-am dorit să fac parte din echipa proiectului Cetățeni Activi pentru că sunt mereu dornică să mă implic și mi s-a părut o oportunitate bună să aflu mai multe informații din cele trei domenii: educație, transport și mediu.
Î: De ce ai ales să activezi în domeniul ales?
R: Deși toate domeniile mi-au stârnit curiozitatea, am ales educația pentru că se potrivește cel mai bine domeniului meu de activitate.
Î: Care a fost cea mai mare provocare găsită?
R: Cu siguranță sumele imense strânse sub formă de fond al școlii, regăsite în formularul lansat pe această temă.
Î: Cum ți s-a părut experiența Cetățeni Activi?
R: O experiență prin care am reușit să acumulez informații esențiale și pe care îmi doresc să o continui.
Î: Care consideri că a fost cea mai valoroasă lecție învățată în urma acestei experiențe?
R: Informațiile mai puțin cunoscute din toate domeniile care m-au făcut să realizez câte probleme sunt defapt în comunitate și câtă nevoie de implicare există.
După încheierea proiectului Cetățeni Activi, Ioana își propune să continue să se implice civic în comunitatea sa.

Proiectul este derulat de Societatea Academică din România, în parteneriat cu Asociația Act For Tomorrow și Vellenes Fellesorganisasjon și beneficiază de finanțare în valoare de 249.989 euro, prin programul Active Citizens Fund România – finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021 . Conținutul acestui website nu în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org . Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro .
