Articol realizat de Oana Mircică, voluntar în cadrul GIL Constanța. 

Daria Mateciuc, elevă din județul Mangalia, are 18 ani și a făcut parte din echipa “Monitorul Educației” și “Cetățeni activi pentru servicii publice locale de calitate”. A interacționat cu autoritățile publice atât ca membru al echipelor proiectelor “Monitorul Educației” și “Cetățeni activi pentru servicii publice locale de calitate”, cât și ca membru al Asociației Elevilor din Constanța.

 

Î: Care e importanța interacțiunii structurilor reprezentative a elevilor cu autoritățile publice?

 

R: Consider că elevii și autoritățile publice ar trebui să aibă o relație optimă, funcțională și deschisă din ambele părți. În acest mod, elevii se vor simți în siguranță la școală, vor avea îndeplinite nevoile de bază dar și cea de învățare. Autoritățile locale vor putea avea asigurată formarea tinerilor pe piața muncii, rămânând în România și astfel se asigură buna funcționare a țării și societății. Nu ar trebui să existe vreun dezavantaj sau aspect negativ în relația dintre cele două deoarece și autoritățile și structurile de reprezentare a elevilor ambele militează pentru aceștia. Cel puțin în teorie, autoritățile ar trebui să ne fie aliați, să își respecte îndatoririle și să fie alături de elevi la bine și rău. 

 

Î: Care a fost experiența ta în ceea ce privește interacțiunea cu autoritățile publice?

 

R: Acum 2 ani, am semnalat că în liceul meu se strânge ilegal fondul școlii. Banii erau folosiți pentru a se plăti xeroxarea lucrărilor obligatorii (teste, teze) în cea mai mare parte, ocazional consumabile (bureți, markere, cretă). Ca aproape orice practică de această natură din România, s-a încercat o mușamalizare de către autorități, lucru care m-a dezamăgit la acel moment. Un elev ar dori să aibă încredere în adulții competenți pentru semnalarea unei nereguli, însă aceștia sunt interesați de cele mai multe ori doar de propria piele sau să își apare interesele, ce sunt în cădere liberă din cauza unui copil. Cu ce am rămas din această interacțiune, după lungi vizite în biroul directoral cu diverse autorități, este incompetența și lipsa de încredere pe care mi-au acordat-o. Până la urmă, ce are de făcut în timpul liber un copil de 16 ani? Ce altceva decât să însceneze documente și povești ca să strice imaginea liceului? Căci cel puțin autoritățile asta au crezut că am făcut. 

 

Î: Care a fost cea mai mare provocare în relaționarea cu autoritățile publice?

 

R: Cea mai mare provocare a fost lipsa de încredere din partea autorităților. Dovezile mele au fost negate și au fost aduse cât mai multe argumente pentru a se mușamaliza cazul. Cu alte cuvinte, eu trebuia să cedez, nefiind destul de matură pentru a-mi putea da cu părerea ce este legal și ce nu. În ochii lor, eram doar un copil “necopt” ce de câteva ori a pus piciorul în liceu după perioada de carantină. Această mentalitate deja a determinat pozițiile din relația elev-autorități locale, ce s-a menținut pe tot parcursul demersului. 

 

Î: Cum crezi că ar putea fi îmbunătățit contactul dintre structurile de reprezentare și autoritățile publice?

 

R: Într-o lume ideală, reprezentarea elevilor este facilitată exclusiv de autoritățile publice, fiind în poziția cea mai favorabilă acestui lucru. Structurile de reprezentare a elevilor ar trebui să fie mereu pe poziții și să militeze pentru elevi, iar autoritățile publice ar trebui să fie conștiente de asta. Ar trebui să realizeze că elevii (mai ales de liceu) sunt conștienți când li se încalcă un drept și că în acest sens, ambele joacă un rol important. Comunicarea, încrederea, ascultarea și răbdarea sunt câteva lucruri ce ar trebui să vină de ambele părți pentru a ne putea înțelege chiar și cu diferențele de vârstă și mentalități dintre generații.