Narcis Iordache

Senatorul Mircea Diaconu este incompatibil cu functia de director de teatru

Justitia confirma verdictul ANI. Curtea de Apel Bucuresti a respins ca nefondata contestatia senatorului Mircea Diaconu impotriva deciziei Agentiei Nationale de Integritate (ANI) potrivit careia parlamentarul PNL se afla in stare de incompatibilitate deoarece detine, in acelasi timp, atat calitatea de membru al Senatului cat si functia de director-manager al Teatrului „I.C. Nottara” din Bucuresti. Decizia CAB nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ). Mircea Diaconu a declarat ca va contesta si decizia instantei, dar a refuzat sa faca alte comentarii.

ANI s-a sesizat din oficiu in acest caz, pe 15 noiembrie 2010, dupa ce in presa au aparut articole privind posibila nerespectare de catre Mircea Diaconu a regimului juridic al incompatibilitatilor. La momentul respectiv, senatorul PNL a afirmat ca are o decizie a Senatului care spune ca activitatea sa la teatru este artistica, nu comerciala si prin urmare nu este incompatibila cu calitatea de parlamentar. “Daca si teatrul este incompatibil… sau poate s-a primit ordin sa fie incompatibil”, a afirmat Diaconu.

Potrivit legii, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din functie ori, dupa caz, constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza potrivit reglementarii.


Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Senatorul Mircea Diaconu este incompatibil cu functia de director de teatru

  1. Peter Badesco

    Noul tip de politician, toata lume-i spune ca este incompatibil , iar el , nu si nu si nu.
    Evident Basescu este de vina, el a comandat asta, de pe vapor. Ce bine este sa ai doua salarii.

    Reply
  2. Ion Taranistul

    Jenant , ca un intelectual de valoare lui sa se comporte ca un comunist adevarat . Nu cumva sa-i iei vreun privilegiu.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *