Ana Maria Mocanu Chirap

Se cauta leac pentru coruptia din Sanatate! Pacientii si medicii au la dispozitie un portal de sesizare a abuzurilor din sistemul medical

Platforma MedAlert.ro (http://www.medalert.ro/) este activă de joi, 10 mai. Cu ajutorul acestui instrument online interactiv, pacienții și medicii pot sesiza cazuri de corupție, abuzuri sau alte probleme de care se lovesc atunci cînd apelează la serviciile din sistemul medical românesc.

Pentru a face o sesizare, trebuie să te loghezi pe site, iar echipa MedAlert va prelua sesizările, le va verifica și va urmări reacţia şi eficienţa răspunsului autorităţilor responsabile. Neregulile pot fi semnalate sub protecția anonimatului sau nu.
Deși site-ul a fost lansat ieri, pe MedAlert.ro au apărut deja primele sesizări.

Un domn din București scrie: „În urma cu doua zile am avut o experienta execrabila la Camera de garda a Spitalului de ortopedie Foisor din Bucuresti. Aceasta experienta a fost generata de indiferenta si superficialitatea medicului de garda, de haosul organizatoric in care se deruleaza consultatiile si de desconsiderarea cu care sunt tratati pacientii de catre personalul medical. Spre exemplu, eu am fost trimis sa fac Rx la genunchiul stang dupa ce am fost consultat la cel drept, la sfarsitul consultatiei nu mi s-a spus nici un diagnostic si nu mi s-a dat nici un tratament, in schimb fiind trimis sa fac un RMN la o clinica privata.”

Inițiativa MedAlert.ro aparține jurnaliștilor Laurenţiu Diaconu-Colintineanu (RFI), Sanda Nicola (Digi 24) şi Vlad Mixich (Hotnews). Echipa lucrează pro-bono pentru acest proiect.

De altfel, platforma poate fi folosită și de jurnaliști care pot găsi pe site potențiale subiecte pentru reportaje sau anchete despre sistemul medical.

MedAlert este unul dintre proiectele online care a cîştigat competiţia Restart România în 2011 și este sprijinit de Ambasada Statelor Unite şi de către Ambasada Marii Britanii la Bucureşti.

O altă posibilitate de a semnala corupția din România este aplicația bribespot.com (http://bribespot.com/ ). Aplicația este disponibilă atît pentru telefonul mobil, cît și pentru website. Bribespot este o aplicație care permite utilizatorilor să vadă cîte cazuri de corupție se înregistrează în lume. În funcție de locul unde te afli, poți semnala suma plătită drept șpagă și către cine s-a plătit. Sînt semnalate cazuri din sistemul medical, educație, poliție și administrație.

Spre exemplu, pe 19 mai 2011, un utilizator scrie „300 de euro examenul la Anatomie cu Predoi.”

Un alt caz este semnalat în Iași pe data de 7 august 2011. „În urmă cu patru ani, am plătit 3.000 RON dr. L***** C********, anestezist. Mita a fost plătită prin soțul ei dr. T****** C********, care era, la acel moment, șeful departamentului de urgență la spital. În prezent, este deputat în Parlamentul României.”

Instrumentele online pentru sesizarea cazurilor de corupție sau a eventualelor nereguli au devenit din ce în ce mai utilizate. Totuși, pentru a fi eficiente, cazurile sau neregulile semnalate online trebuie verificate și trebuie să ajungă la urechile autorităților pentru a se aplica legea.


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *