Catalin Hopulele

Scandalul internațional de la UMF Iași: rectorul a demisionat, universitatea se judecă cu studenții. Cine sunt vedetele cu pile din străinătate?

Scurtă introducere:

Senatul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a hotărât reevaluarea tuturor celor 951 de dosare de candidatură trimise de către studenți pe locurile de studiu de la liniile de predare în română, engleză și franceză cu taxă în valută, după ce s-a descoperit vicierea procedurii de admitere în cazul a 94 de studenți. Universitatea a raportat Ministerului Educației și Cercetării Științifice neregulile descoperite, care a trimis Corpul de Control al ministrului pentru a realiza o proprie cercetare ce a confirmat existența unor grave nereguli la nivel administrativ, fiind vorba de fraudarea admiterii. Sesizat de către minister și universitate, DNA Iași a venit la finalul săptămânii trecute la UMF de unde a ridicat o serie de documente. În urma unei discuții cu ministrul Educației, prof.dr. Dragoș Pieptu și-a dat demisia din funcția de rector al universității, în locul său Senatul desemnându-l pe prof.dr. Ștefan Georgescu ca ordonator de credite până la alegerile care vor avea loc în iarnă.

***

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iași se află în centrul unui scandal cu ramificații internaționale după ce o grupare „cu interese încă necunoscute“, după cum spun oficialii instituției de învățământ superior, a încercat fraudarea înmatriculării studenților străini pentru crește punctajul a 94 de studenți astfel încât să se asigure înmatricularea acestora la Iași.

Încercarea de înmatriculare a acestora a fost descoperită chiar de către rectorul universității, prof.dr. Dragoș Pieptu, care, după o întîlnire cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și-a înaintat demisia. Acesta a precizat că avea bănuieli de faptul că se încerca fraudarea înmatriculării studenților străini, care se face pe baza depunerii unor dosare la evaluare și nu a examenului scris, ca în cazul celor români, dar că nu avea nicio dovadă concretă. Profesorul explică faptul că a observat la începutul lunii octombrie cum listele finale care au fost puse pe pagina de internet a instituției și care au fost trimise la minister difereau de către originalul semnat și aprobat în Consiliul de Administrație al universității. „Am găsit în lis­ta cu studenții admiși la Facul­tatea de Medicină, studiul în limba engleză, unde punctajul minim era 47, un nume în dreptul căruia nu era trecut niciun punctaj. Era un candidat despre care știam cu certi­tudine că avea 46 de puncte. Cu­noș­team bine cazul și intervețiile făcute în numele său, atît pe ca­n­a­lele oficiale, cît și pe cele neoficia­le. Mi s-a sugerat să schimb nota, să țin cont de cine este. Apoi a venit în audiență familia și, nemulțu­mi­tă de evaluare, în mod aluziv, mi-a ce­rut să schimb punctajul pentru că altfel universitatea va suporta consecințe pentru subevaluare. Le-am explicat că, dacă doresc, pot face o contestație scrisă care va pri­mi un răspuns oficial, dar eu nu pot să modific nota și nu pot influența comisia“, a declarat prof.dr. Dragoș Pieptu.

În urma descoperirii acestor nereguli, s-a întrunit o Comisie de Disciplină care a decis, ca primă măsură, suspendarea contractului de muncă pe perioada cercetării disciplinare a secretarei-șef a instituției de învățământ superior, Gabriela Cuciureanu. Fostul rector spune că, în momentul în care și-a dat seama de amploarea fraudei, fiind vorba de modificarea punctajelor a 94 de studenți în condițiile în care cifra de școlarizare a permis înmatricularea a 520, a contactat Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECS) și a solicitat intervenția Corpului de Control al ministrului. „Conducerea universității și Corpul de Control al ministrului au constatat nereguli la nivelul personalului administrativ al universității, privind evaluarea și stabilirea punctajelor pentru studenții străini. S-a dispus reevaluarea dosarelor de admitere a studenților străini înscriși pe cont propriu valutar după ce s-au identificat unele erori care au viciat clasamentul final al candidaților. Pe cale de consecință, vor fi sesizate organele de anchetă și urmărire penală”, au precizat într-un răspuns remis România Curată reprezentanții biroului de presă al MECS.

După ce însuși ministrul educației a precizat că vina nu aparține personalului didactic ci a celui administrativ, indicând-o într-o intervenție publică pe secretara-șef Gabriela Cuciureanu, informația a fost confirmată și de către reprezentanții UMF Iași, care au finalizat evaluarea dosarelor luni, 26 octombrie. „Nu am găsit niciun indiciu că s-ar fi produs vreo eroare sau viciere la nivelul corpului profesoral din Comisiile de evaluare, rezultatele obținute după reevaluare sunt foarte asemănătoare. Am fost prinși nepregătiți în fața unei persoane, a unei structuri, a unei rețele, nu știm ce sunt, dar cu siguranță nu este o persoană, care a făcut o fraudă de proporție“, a precizat prof.dr. Gabriel Dimofte, președintele Senatului UMF Iași.

Acesta a mai adăugat că, date fiind ramificațiile fraudei suspectate de către conducerea UMF, au fost sesiate și organele de urmăre penală, în speță DNA-ul și DIICOT-ul. DNA a și fost să ridice o serie de documente de la Universitatea de Medicină și Farmacie săptămâna trecută, fiind sesizat și de către MECS și este deschis momentan un dosar penal cu cercetăre în rem, asupra faptei. „Pe rolul DNA – Serviciul Teritorial Iaşi se află în lucru un dosar care priveşte aspectele menţionate de dumneavoastră în cerere. În acest moment, informații referitoare la stadiul anchetei nu pot fi oferite, în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea544/2001”, au precizat procurorii DNA la solicitarea efectuată de România Curată.

Listele care îi cuprindeau pe cei 94 de studenți cu dosarele supraevaluate au fost suficient de mult timp publice încât o parte dintre aceștia să primească toate documentele necesarii studiului în România de la Minister și să se înmatriculeze la UMF. Însă există și cazuri de studenți, dintre cei 94, care nu figurează pe listele finale, dar fiindcă au apucat să se înmatriculeze, universitatea va contesta legalitatea acestei acțiuni în instață, urmând să atace toate aceste dosare în contencios administrativ, timp în care studenții vor putea veni și să urmeze cursuri la Iași. „Universitatea va declanșa procesele civile în contencios pentru anularea acestui act adminsitrativ pentru că ei sunt intrați prin vicierea procesului de admitere. Vor fi studenți și vor putea urma cursurile, justiția va hotărî dacă această înmatriculare este corectă sau nu. Ei vor fi informați și fiecare va decide dacă decide să fie sau nu student. Este singurul mod în care putem stabili această calitate de student. În acest moment sunt admiși printr-o fraudă, nu vă pot spune cu siguranță că au fost părtași la o fraudă, dar sigur sunt beneficiari ai ei,”, a declarat prof.dr. Gabriel Dimofte.

Date fiind ramificațiile internaționale ale scandalului și a faptului că s-a sesizat inclusiv Ministerul de Externe al Marocului, care a solicitat explicații de la ambasadorul României în țara respectivă, conducerea UMF a precizat că există în permanență presiuni din partea ambasadelor mai multor state, inclusiv Maroc, ca unii studenți să fie tratați preferențial în momentul în care se desfășoară admiterea, în fiecare an. Mai mult, aceștia au precizat că în cazul de față ambasadele României din toate statele unde se regăsesc studenți cu probleme, în principal Maroc și Israel, de unde au provenit 41, respectiv 30 de dosare, au fost înștiințate pe cale oficială. „Am un teanc de scrisori de la diverse ambasade cu intervenții pen­tru diferite persoane sau avînd ca­rac­ter general. Sînt întrebat «de ce cetățenii noștri nu pot să vină mai tîrziu?», «de ce nu primesc ei pri­mii documentul x», «de ce trebuie să știe limba română», «de ce să mai facă refaceri», «nu puteți primi pe băiatul lui x care e președintele la y, deși știm că înscrierile s-au în­che­iat». Și am zis stop. Ei sînt studenți la UMF și au același program, aceleași drepturi și aceleași obligații de studiu ca și românii de la buget”, a spus prof.dr. Dragoș Pieptu.

În urma ședinței Senatului universității, care a avut loc luni, 26 octombrie, s-a marcat o premieră în istoria recentă a învățământului superior din România – Senatul a fost nevoit să aleagă un rector din personalul didactic al universității fiindcă nu mai exista persoană care să asigure interimatul. Legea Educației Naționale nr. 1/2011 specifică faptul că în cazul în care un rector demisionează, locul său este luat de către un prorector desemnat de Senat, iar Carta Universității spune că în cazul UMF acesta trebuie să fie cel responsabil cu strategia universitară. Însă în februarie 2011, când fostul rector, prof.dr. Vasile Astărăstoae, a demisionat după condamnarea definitivă cu suspendare într-un dosar de conflict de interese, locul său a fost luat de către prorectorul responsabil cu strategia universitară de atunci, prof.dr. Dragoș Pieptu, iar locul de prorector vacantat nu s-a mai ocupat în timpul mandatului acestuia. În situația dată, la ședința de luni a Senatului, universitatea a decis ca noul ordonator de credite, fiindcă legea spune că acesta nu poate purta tot numele de rector, a fost ales prof.dr. Ștefan Georgescu, candidat la funcția de rector în 2012. Acesta urmează să fie numit în funcție după ce va fi confirmat oficial prin ordin de ministru, decizie care este așteptată astăzi.

 


Articole recente

Recomandări

One thought on “Scandalul internațional de la UMF Iași: rectorul a demisionat, universitatea se judecă cu studenții. Cine sunt vedetele cu pile din străinătate?

  1. ingrijorat

    un vicepremier afla dupa o zi ca antemergatorul a murit intrand co motocilclta intr-o groapa. (mai bine intra el tot e prost de da in gropi).
    Un rector afla ca admiterea a fost fraudata -… de secretara sefa… dupa ce semneaza decizia de inmatriculare … sigur, sforile fusesera trase si spabga luata de fostul rector omul orchestra amotostivuitoritei starastoaiei dupa mecanismul bine uns cu decenii in urma bietul rector interimar o figurina pusa sa incaseze picioarele in fund … sa nu se mire …

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *