Azi s-a cam terminat cu democraţia română. S-a văzut repede cît rezistă statul de drept şi instituţiile lui în faţa unei găşti pornite să preia controlul asupra întregii ţări. Şi chiar dacă nu vor instaura domnia pumnului, cel puţin au creat un precedent: au dovedit că o gaşcă interesată poate răsturna orice, poate justifica orice, poate încălca orice.
Sigur, fosta guvernare PDL poate fi criticată – şi o fac destui. Dar nimic nu se compară cu gaşca flămîndă care s-a repezit acum să preia puterea. Nimic nu le scapă, nimic nu trebuie iertat. Îşi înfig ghearele în tot, cu rînjete arogante, ce maschează o nesiguranţă frustrată.
Poate nu avem cel mai cinstit guvern, dar în mod cert e cel mai incompetent. Poate nu avem cel mai reprezentativ parlament, dar în mod clar e cel mai neruşinat.
(Ca într-o snoavă cu tălîmbi. Premierul ţării: Copiatorul. Preşedintele Senatului şi, poate, viitorul preşedinte interimar: Somnorilă. Miniştrii Educaţiei: doamna Stamford, Manglitorul ardelean, apoi omul care ştie să folosească scanerul şi xeroxul şi, în fine, Abramburica. La Agricultură: pupilul motanului Felix. Şi mai putem fabula mult, că avem cu cine. Cu Antepronunţatorul de la Justiţie, de exemplu, care ştie deja ce încălcări ale legii s-au făcut. Cu Buldogul Titrat de la Externe, care îşi apără cu străşnicie şeful de plagiate.)
Nu mai contează. Nu mai contează nici dacă de-acum înainte ziarele şi posturile TV (“anumite ziare şi posturi TV”) nu vor mai critica nejustificat guvernul (cum sugera, vag ameninţător, prezidenţiabilul Crin). Nu mai contează nici dacă va începe un nou val de emigrări printre tinerii de talent, ale căror cariere sînt blocate de mediocri de familie sau partid.
Important e că s-a văzut cît de inutili au fost cei 22 de ani de la Revoluţie încoace. Un popor inert şi sărac, o clasă politică mediocră, arogantă şi hulpavă, o ţară dezorganizată şi degradată – de acolo porniserăm şi acolo am ajuns. Singurul avantaj e că acum putem pleca mai repede de aici.
Ţin să felicit încă o dată pe cei care au susţinut actuala putere: fără onestul lor demers democratic, fără lupta lor împotriva dictaturii PDL, nu am fi putut vedea cît de uşor poate fi nimicită democraţia şi nici mirosi parfumul dictaturii USL. Sper doar să nu-l văd preşedinte pe domnul Crin: frustrarea şi mediocritatea intolerantă dau cei mai cruzi lideri. L-aş prefera pe domnul El Însuşi, care va fi, desigur, eliberat democratic din detenţia politică. Politică, desigur: văd că Jurnalul naţional îl compară cu Iuliu Maniu, Constantin Argetoianu şi Gheorghe Tătărescu – toţi victime ale dictaturii. Să rîzi sau să plîngi?
E momentul pupării în fund. Se împart funcţii, se oferă perspective, se nasc cariere. Stima mea pentru cei care nu, niciodată.
Excelent articol, dle Gheo. Meritate si “felicitarile” la adresa sustinatorilor USL (cei care au facut asta sub pretextul criticarii derapajelor PDL/Basescu, in fapt din ranchiuna sau prostie sau interes). Desigur ca PDL si Basescu au partea lor de vina pentru situatia in care suntem, dar nimic nu se compara cu lipsa totala de scrupule a USL. Ceea ce ei isi doresc este o dictatura totala, bazata pe desfiintarea sau subjugarea tuturor institutiilor democratice cu greu castigate in ultimii 20 de ani. ROMANI, IESITI IN STRADA DACA NU VRETI DICTATURA !!!
Au iesit romani in strada. Vreo 300. Restul de vreo 20 000 000 se pare ca vor dictatura.
Eu nu cred, domnule Gheo, ca s-a terminat cu democratia atata vreme cat, “gasca” ce a pus mana pe putere are majoritatea parlamentara. Se cam terminase cu democratia cand Traian Basescu a ignorat majoritatea parlamentara refuzand nominalizarea lui Klaus Johannis, ca premier, in 2008. In rest, natiunea are dechise posibilitati decisive de exprimare, atat la referendum cat si la alegerile din toamna.
@Diana D.: Incep sa cred ca Romania nu e (cel putin deocamdata) tara potrivita pentru un sistem democratic functional. Imi amintesc – si poate ca va amintiti si dumneavoastra – de cite ori am auzit despre Ceausescu fraze de genul “Daca dadea pasapoarte si mai multa mincare la oameni, era si acum presedinte”. Iar foarte multi dintre cei ce aveau convingerea ca lucrurile trebuie schimbate si puterea de a lupta pentru asta au parte de democratia pe care si-o doreau: in Canada, SUA, Germania.
@Dan Bruma: Cam asa s-ar zice. Ma tem ca ne asteapta vremuri grele.
@Marse: Majoritatea aceea parlamentara e formata din oameni de genul lui Frunzaverde, care azi acuza sistemul politienesc din care ieri facea parte. Majoritatea aceea n-a fost aleasa de nimeni (intrebati pe oricine care e reprezentantul circumscriptiei sale in parlament). Majoritatea aceea incalca flagrant legile sau le schimba cind vrea ea. Pe termen scurt, puterea agresiva a invins intotdeauna puterea legii.
Daca Parlamentul Romaniei e intr-adevar reprezentantul ales al natiunii, cum se face ca in toate sondajele de opinie este institutia cea mai putin credibila dintre toate?
Perioada de dupa 1989 mai este caracterizata de ipocrizia si falsitatea in care traim. TRADAREA, in societatea romaneasca a devenit o parte permanenta a cotidianului politico-social si economico-administrativ. Majoritatea romanilor tradeaza ca ticalosii pe toate planurile si sunt tradati continuu de cei carora le acorda incredere. Tradarea este dureroasa atunci cind simtim cum suntem tradati de oamenii falsi, dar nu si cand noi tradam cu multa usurinta curveasca.
Ignorind aspectul public negativ poate exista si tradare justificata de alegerea interesului propriu in realizarea celui mai simplu instinct, acela de a supravietui.
Actul de trădare semnifica in primul rand lipsa, unei valori umane esentiale, a credintei, a unor convingeri, pentru ca nici un om cu crez adevarat nu poate trada. Tradeaza cel ce nu are nici o credinta si care se ascunde sub masca servilismului, ipocriziei si a falsitatii.
Tradarea este considerata un mare pacat, deoarece viata a dovedit-o ca nu este usor sa decidem impotriva vointei noastre, a tentatiilor ticaloase sau a interesului nostru marsav si putini sunt cei care au vocatia de martiri.
In politica romaneasca postdecembrista nu s-a remarcat nici un caz de loialitate politica cu finalitate glorioasa sau virtute, in schimb s-a putut vedea foarte frecvent tradarea calificata, prin aplicarea diferitelor moduri de operare imorala in interese meschine de partid, de grup sau personal.
In existenta oricarei intelegeri(contract) politice, in drumul spre realizarea tintelor nobile trambitate pentru a fi auzite de creduli, totdeauna au aparut situatii in care cel putin un politician, animat de ganduri negre dusmanoase, imorale a demonstrat ca interesul lui este altul mult mai important decat al celorlalti de langa el si atunci a intervenit ruptura in urma caruia s-a urzit tradarea politica ca o alegere egoista, fara a mai interesa ca aceasta este de fapt facuta impotriva, celor cu care a mers impreuna pina in acel punct al unui traseu comun sau a celor care i-au acordat increderea.