În prezent, România nu are alocați ambasadori în 19 țări cu care menținem relații diplomatice. Aceste ambasade continuă să funcționeze cu personal și un șef de misiune care se ocupă cu demersurile misiuninilor diplomatice în locul ambasadorului. Lipsa unui ambasador nu este neapărat o problemă în sine și nici o insulta adusă țării în cauză, ci poate avea de-a face cu mai mulți factori ce țin de politica internă a României, prioritățiile diplomatice la un anumit punct și disponibilitatea posturilor din corpul diplomatic.
În schimb, absența unui ambasador poate avea anumite implicații asupra relațiilor diplomatice între două tări asupra muncii pe care o fac diplomații. De asemenea, poate transmite mesajul că România nu este pe deplin angajată în menținerea unor relații diplomatice strânse cu aceste țări în cazul în care acest post rămâne liber pentru prea mult timp.
Rolul unui ambasador este acela de a reprezenta interesele tării din care provine. Ei sunt sunt cei mai înalți reprezentanți ai unui stat în altă țară sau organizație internațională. Datoriile acestora presupun protejarea reputației si imaginii tării din care provin, protejarea intereselor cetățenilor săi, promovarea cooperării în diferite domenii și raportarea informațiilor. În lipsa unui ambasador, reponsabilitatea pentru organizarea activitățiilor misiunii diplomatice îi este încredințată unui șef de misiune interimar – însărcinatul cu afaceri.
Este de remarcat faptul că ambasadelor din Canada, Belgia și Cipru le lipsesc ambasadorii încă din 2016, iar în Israel postul a fost vacantat în 2017. Lipsa unui ambasador în Canada este problematică întrucât România menține relații diplomatice strânse cu această țară în calitate de membri ai mai multor organizații, printre care NATO, OSCE și Organizația Internațională a Francofoniei. Canada este, de asemenea, un partener important de comerț, cooperare nucleară și o locație importantă de emigrație pentru români. Belgia și Cipru sunt state membre UE și românii constituie a doua cea mai mare comunitate de expați din Bruxelles. În cazul Israelului, o altă țară cu care impărtășim o relație diplomatică destul de strănsă, lipsa unui ambasador este cu atât mai problematică după ce oficialii români au anunțat anul trecut planuri pentru relocarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.
Am încercat să aflăm de la Ministerul Afacerilor Externe dacă și pentru ce posturi de ambasadori vacante au fost transmise propuneri către președintele Klaus Iohannis, însă ni s-a răspuns că “publicitatea numelor propuse pentru acete posturi nu ete agreată până la notificarea statului acreditar (din rațiuni de curtoazie și uzanțe în cadrul relațiilor bilaterale dintre state)”, nefiind precizate în document nici măcar ambasadele pentru care au fost efectuate propuneri.
Ne-am adresat și președintelui, Administrația Prezidențială precizând exact același lucru. Ba mai mult, Cotroceniul a adăugat că informațiile solicitate de noi nu ar face parte din categoria informațiilor de interes public. Motivul de drept invocat este art. 12 alin (1) lit. “b” din Legea 544/2001, care prevede că “se exceptează de la accesul liber al cetățenilor informațiile privind deliberarările autorităților”.
Astfel, informațiile și documentele solicitate de dumneavoastră stau la baza demersului decizional și de deliberare al Președintelui României cu privire la problematica în cauză și nu pot fi comunicate.
Ce putem înțelege din această frază e că MAE a făcut o serie de propuneri și că ele sunt acum la președintele Klaus Iohannis. Dacă ministerul ne-ar fi spus când a trimis aceste propuneri, am fi știut cât îi ia președintelui să delibereze pentru fiecare în parte.
Lista misiunilor diplomatice românești fără ambasadori
Țară | Oraș | Data Vacatării Postului |
Etiopia | Addis Abeba | 31.10.1995 |
Angola | Luanda | 01.08.1999 |
Zimbabwe | Harare | 28.03.2001 |
Coreea de Nord | Phenian | 21.10.2002 |
Venezuela | Caracas | 16.08.2009 |
Khartoum | Sudan | 14.12.2009 |
Nigeria | Abuja | 07.08.2010 |
Columbia | Bogota | 13.08.2010 |
Vietnam | Hanoi | 08.04.2012 |
Sri Lanka | Colombo | 25.06.2013 |
Filipine | Manila | 09.08.2013 |
Belgia | Bruxelles | 03.04.2016 |
Cipru | Nicosia | 20.06.2016 |
Canada | Ottawa | 07.07.2016 |
Israel | Tel Aviv | 04.01.2017 |
Mexico | Ciudad de Mexico | 01.05.2018 |
Armenia | Erevan | 10.01.2018 |
Afganistan | Kabul | Nu a fost acreditat |
Oman | Muscat | Nu a fost acreditat |
…. acuma, dupa ce ne-a furat Estonia locul nostru din Consiliul de Securitate, poate ar fi mai bine sa retragem toti ambasadorii, sa se descurce lumea singura …
Nu ne-a furat nimeni nimic: umblăm cu traista deschisă și ne mai cade și din gură când mâncăm. Iar pentru copiii de securiști economia a devenit infinit mai atractivă decât diplomația. Eventual, pentru câte unul mai pămpălău sau una mai grasă și nimfomană – să fie trimiși departe să nu mai facă famiglia de râs.
Propun sa-i trimita pe aia care-si fac vreacul pe la Bruxeles, pe linga NATO si UE, ori salariul e prea mic si nu poti face nimic cu el prin Canada si Belgia, iar in Etiopia nu prea poti cumpara nimic si nici activitati nu poti avea?
Tot mai banoasa e parazitarea NATO si UE, NASA?
Hahahaha! Pai sa alocam, tovarasi! Baiatul asta a luat cursuri la Academia Stefan Gheorghiu?