Competitiile de anul trecut ale Consiliului National al Cercetarii Stiintifice (CNCS) au fost printre cele mai reusite schimbari ale reformei Funeriu. Pe langa faptul ca au distribuit bani de cercetare catre cei ce merita, ele au aratat si fata urata a cercetarii si invatamantului universitar din Romania prin simplul fapt ca au scos la iveala ca auto-incoronatii baroni ai universitatilor de atunci precum Ecaterina Andronescu si mai toti colegii ei rectori, nici macar nu au fost eligibili pentru competitie. Dosarele lor de carton s-au prabusit chiar si in fata unor conditii minime de competenta cerute de CNCS si care sunt indeplinite de asistenti universitari sau cercetatori postdoctorali din tarile normale ale lumii. Partea tragica a acestui exercitiu a fost dezvaluirea secretului lui Polichinelle cum ca putine sunt cadrele didactice universitare din tara care merita sa fie acolo unde sunt.
Cum este atunci posibil ca cercetatori cu un CV cat se poate de subtire sa fi trecut prin “furcile caudine” ale noului proces de evaluare al (CNCS) si acum sa consume sute de mii de euro din banul public ca pe vremea “raposatului” Dumitrache? E adevarat ca sunt putini si de aceea intrebarea devine si mai pertinenta.
Prima parte a unui raspuns la aceasta intrebare este ca “drasticele” conditii impuse nu au fost destul de drastice. Este clar ca ele ar fi trebuit sa ia in considerare si varsta aplicantului. Nu este acceptabil ca unui aplicant de 50 de ani sa i se ceara sa aiba un impact in cercetare la fel de scazut cu un aplicant de 30 de ani.
A doua parte a unui posibil raspuns la intrebarea de mai sus este ca evaluatorii au fost nepotrivit alesi. Daca ne uitam dupa agramata lista produsa de acronima institutie UEFISCDI asa si este – in general evaluatorii au fost alesi din institutii minore sau mijlocii. Numita lista unde nume de familie sunt amestecate cu cele de botez si vitzavercea pentru zeci de evaluatori este un exemplu superb de birocratie senila!
Daca cele doua motive de mai sus au fost corectate (partial) in noua competitie pe anul in curs, a treia parte a raspunsului la intrebarea mea nu a fost nici macar atinsa. Este vorba de consens la referatele colegiale facute pentru fiecare proiect de catre evaluatori. Consensul este in continuare inteles in mod gresit ca o mediere intre pareri si o eliminare a notelor neconcordante (outliers). Chiar si acum la competitia din 2012, cand dupa ani s-a introdus dezbatarea in panel, “consensul” prost inteles poate elimina din competitie proiecte bune in detrimentul unor proiecte slabe.
Aici intervine arta referatului colegial. Pe care nu o inveti la scoala, ci doar din experienta. Intamplarea a facut ca sa-mi fie aratate recent niste “referate colegiale” facute in competitia de anul trecut si mi-am pus mainile in cap. Referatele erau niste maimutareli si laude care nu spuneau nimic concret, ci doar copiau din proiect fragmente pe care le denumeau dupa cuviinta ”geniale”, “extraordinare”, “la obiect”, etc. O lipsa desavarsita a gandirii in aceste insiruiri.
Pentru a ajuta agentiile din Romania in aceasta problema iata un decalog al referatului colegial care ar putea fi propus ca model evaluatorilor:
1. Daca nu esti de specialitate, refuza sa faci referat (oricat de tentat esti de suta de euro!)
2. Daca refuzi, dar cunosti un coleg care ar fi potrivit pentru a face referatul, ofera numele acestuia agentiei!
3. Daca nu poti fi obiectiv din motive personale fata de un proiect, refuza sa faci referatul!
4. Ia in vedere contextual competitiei. Daca acea competitie este generalista – adica judeca proiecte din mai mult sub-specialitati ale domeniului tau – cauta sa nu avantajezi sau dezvantajezi un anume proiect doar pentru cutume ale subdomeniului.
5. Cauta sa evaluezi puterea si frumusetea ideii propuse spre finantare inainte de orice alt considerent! Va contribui idea respectiva la domeniul in care este propusa?
6. Evalueaza corectitudinea metodologiei propuse. Este posibil in conditiile date ca proiectul sa poata fi dus la bun sfarsit?
7. Cauta sa vezi daca cercetatorul care a propus proiectul s-a gandit pana la ultimele amanunte la posibilele rezultate ale proiectului si la scenariile care vor conduce la acestea? Are proiectul un plan B in caz de avarie?
8. Prezinta constructiv si echilibrat atat problemele proiectului asa cum le vezi tu, cat si punctele tari ale acestuia.
9. Puncteaza in plus orice dovada ca cercetatorul si-a facut temele onest: a citit exhaustiv literatura de specialitate, a colectat si interpretat date preliminare, nu si-a umflat salariul in detrimentul cercetarii sau al studentilor.
10. Mai presus de orice, nu uita ca nu esti Dumnezeu si poarta-te colegial in referatul dat (cu exceptia proiectelor scrise de lichele!
Invit si pe alti colegi sa adauge la lista. Poate ajunge sa fie do-decalog.
Pentru ca suntem de ceva vreme “parteneri” de “dialog”, ii propun d-lui Giosan Liviu sa inaugureze aplicarea acestui “decalog” cu chiar domnia sa. Cred ca ar trebui sa inceapa cu aplicarea item-#10 al decalogului, anume: “Mai presus de orice, nu uita ca nu esti Dumnezeu…” fiindca domnia sa emite judecati finale si irefutabile ca si cand ar fi chiar Vocea Lui Dumnezeu. De ce spun asta ? Deoarece, desi atinge corect unele probleme ale sistemului de evaluare a proiectelor de cercetare, textul domniei sale contine si exagerari evidente, inadmisibile chiar. Si inca ceva: ce asteptari (expectations, asadar) poti avea de la evaluatori care sunt platiti cu 100 Euro pentru treaba ce li se cere ? Asa stand lucrurile, de ce sa nu se recurga, totusi, de asemenea la evaluatori romani, alesi in mod riguros, de vreme ce ei chiar exista (sper ca d-l Giosan se va abtine de la a stramba din nas la auzul acestei propuneri). Voi reveni asupra subiectului daca se va crea (sic!) cazul.
“Porunca 10” la care se refera domnul Sarbu avea si un adagio care se potriveste ca o manusa situatiei de fata :)
Evaluatori romani exista duium – ei a fost folositi cu preponderenta pe vremea defunctului “regim Dumitrache” cu rezultate cunoscute de toti: milioane de euro aruncate pe Apa Sambetei!
De altfel problema nu este ca evaluatori de calitate in Romania: exista in ciuda sistemului. Problema este ca sistemul in majoritatea domeniilor de cercetare este redus numeric ca sa poata evita subiectivitatea.
Oameni sintem…Vreti sa va spun cum sint trase la sorti echipele de evaluatori la UE, din care fac si eu parte, si cum pot pica comisiile si cine face consensul (cine e mai tare) dintr-o echipa de 3? Pe de alta parte, in lumea noastra nu sint banii relevanti, ci mai degraba alte afinitati, x foloseste aceeasi metoda cu mine in vreme ce Y poate ajunge la rezultate care sa puna toata scoala noastra intr-o lumina slaba- cam acesta e genul de dezbatere, deloc obiectiva…De asta e util sa iei oameni din afara, pur si simplu ca ei nu au idee ale cui proiecte le corecteaza…eu sint coplesita pe moment de unele din Tarile Baltice, ex – pe gratis, ca veni vorba…
E adevarat ca majoritatea peer-review este facut voluntar. Am mentionat o suma simbolica pentru ca in unele tari se practica si acest model.