Catalin Tolontan

Rechizitoriul Galei Bute: ”Am interceptat emailuri care arată cum Udrea elimina știri din presă prin intermediul lui Breazu”!

Fascinantele culise ale unui dosar de neuitat: cenzura presei, geanta din piele de crocodil scumpă cît un apartament și informări SRI pe care Udrea le furniza chiar celor urmăriți!

Rechizitoriul de 40 de file al DNA în Gala Bute conține mai multe elemente interesante.

1. Procurorii folosesc ca argument de practică judiciară motivația Instanței Supreme din momentul condamnării lui Adrian Năstase în Trofeul calității. În acel caz, ca și în acesta, Năstase și Udrea s-au apărat spunînd că nu există semnături ale lor pe contracte.

Dar acest lucru nu înseamnă că demnitarii pot fi absolviți, consideră DNA, citînd Înalta Curte: ”Aşa cum s-a reţinut în practica judiciară (Î.C.C.J., S.p. nr. 176 din 30.01.2012), într-o asemenea situaţie nu poate fi primită apărarea inculpatei potrivit căreia funcţionarii aflaţi în subordine ar fi săvârşit infracţiuni de corupţie care i-au profitat în mod direct fără ştiinţa sa”.

(,,,)

3. Foarte succint se descrie felul în care primea PD-L București bani din corupție:

”Plăţile realizate în interesul organizaţiei de partid pentru diferite servicii (consultanţă, „postaci”, materiale publicitare etc.) cu sumele obţinute din infracţiunile de corupţie descrise se realizau în trei modalităţi:

– în numerar, fără a se întocmi documente sau pentru a suplimenta sumele înregistrate în evidenţele contabile;

– prin transfer bancar realizat de către societăţi implicate direct sau indirect în relaţii comerciale cu ministerul;

– prin depunerea sumelor de bani în contul partidului, mascate sub forma unor contracte fictive de donaţie, în special pentru plata salariilor angajaţilor sau a prestatorilor care nu acceptau forme alternative de plată”.

(…)

5. Procurorii insinuează că Udrea a folosit o informare de la SRI ca să-i alerteze pe Gărdean, Lungu și Nastasia! Așa se explică de ce Nastasia i-a returnat lui Lungu o șpagă de 200.000 de euro încasată de la Gărdean. Pentru că aflase și i s-a făcut frică.

În dosar apar înregistrări din 2010 ale unor discuții între Lungu, Gărdean și Nastasia. Ele au fost realizate de către SRI pe un mandat de siguranță națională.

În vara lui 2011, susțin procurorii, Udrea le-ar fi zis oamenilor ei din minister că o informare SRI îi vizează. ”Inculpata Udrea Elena Gabriela a susţinut că în acea perioadă primise o informare de la Serviciul Român de Informaţii cu privire la relaţiile dintre cei doi inculpaţi şi firma Termogaz, lucru pe care l-a adus la cunoştinţa acestora, fără a lua alte măsuri”.

6. Topoliceanu le-a furnizat procurorilor inclusiv mailuri din care rezultă că ea a cumpărat pentru Udrea o geantă din piele de crocodil de la una dintre cele mai exclusiviste firme mondiale.

”Din mesajele de poştă electronică şi din declaraţiile inculpaţilor rezultă că în luna februarie 2012 Udrea Elena Gabriela a achiziţionat prin intermediul lui Topoliceanu Ana Maria o geantă Hermes Birkin Crocodile, al cărei preţ variază potrivit datelor existente pe site-ul ebay.com între 50.000 şi 100.000 USD. Plata preţului s-a realizat în numerar, în condiţiile în care provenienţa sumei nu poate fi identificată în extrasele de cont bancar ale inculpatei”.

 

Mai mult pe Tolo.ro.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Rechizitoriul Galei Bute: ”Am interceptat emailuri care arată cum Udrea elimina știri din presă prin intermediul lui Breazu”!

  1. barbu brailoiu

    şi până la urmă, binomul ăsta SRI-DNA face bine, sau face rău? că am rămas cam în ceaţă, după relatările preluate de la un misterios magistrat. iar ceaţa asta se îndeseşte tot mai abitir pentru cine riscă să-l citească pe dl. cristoiu.

    mie, totuşi, când văd cine urlă împotriva lor… îmi vine greu să-i căinez. nu-i vorbă, sunt destui gata să o facă.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *