Inspectorii de integritate au constatat, anul trecut, 18 cazuri în care funcționarii publici nu au avut cum să își justifice averile, în timp ce numărul celor aflați în incompatibilitate a ajuns la aproximativ 200. Totodată, Agenția Națională de Integritate a obținut trei decizii irevocabile de confiscare a averilor dobîndite ilegal, potrivit bilanțului de activitate a instituției pe 2011. Totuși, președintele Agenției Naționale de Integritate (ANI), Alexandru Cătălin Macovei, sesizează deficiențe în cazul aplicării sancțiunilor pentru persoanele aflate în incompatibilitate sau conflictul de interese.
Top diferente semnificative intre averea dobandita si veniturile realizate
Pe parcursul anului 2011, inspectorii de integritate au luat la ochi mai mulți consilieri locali, primari, agenți ai Poliției de Frontieră care nu și-au putut justifica averea. Astfel, în 18 cauze s-a constat o diferență de aproximativ 10 milioane de euro între veniturile realizate și averea dobîndită de funcționarii publici, cît bugetul ANI pentru anul 2012.
Printre cei vizați de verificările inspectorilor ANI s-au numărat și nume cunoscute în spațiul public românesc: Marius Petcu, preşedinte al Federaţiei Sindicale Sanitas din România şi al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România – Fraţia (CNSLR Frăţia), Alexandru Noapteș, fostul șef al CFR Călători, și Adrian Simionescu, consilier local al comunei Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, cunoscut ca Adrian Minune.
Valoarea averilor nejustificate de cei cercetați variază de la câteva zeci de mii de euro pînă la cîteva milioane de euro. În top trei al diferențelor semnificative între averea dobîndită și veniturile realizate, se califică:
1 Alexandru Noapteș (Director General şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători”- S.A., în perioada 09.03.2005 – 19.01.2009): 2.795.601, 03 euro;
2. Constantin (fost Constantin Barna) Stelică (Consilier General în cadrul Primăriei Municipiului București (2004 – 2008), Consilier Local în cadrul Consiliului Local Otopeni (2008 – prezent), Comisar Șef / Director Coordonator al Secţiei Gărzii Financiare Bucureşti (2009 – 2011): 740.776 Euro;
3. Marius – Grigore Petcu (Președinte al Federației Sindicale SANITAS din România și al Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România – FRĂȚIA): 725.312 euro.
ANI a obținut în instanță decizii irevocabile de confiscare a averilor ce nu pot fi dovedite în trei cazuri. Cel mai recent, în luna decembrie 2011, instanța a decis confiscarea averii fostului șef al Serviciului de Permise Argeș, Gheorghe Vlăsceanu. Valoarea sumei confiscate se ridică la aproximativ jumătate de milion de euro.
Rectorii și deputații, pe podiumul incompatibililor
Potrivit raportului ANI, pînă la sfîrșitul anului 2011, au fost sesizate 188 de cazuri de incompatibilitate, aproximativ 40 fiind consemnate în perioada octombrie – decembrie 2011. Parlamentarii și rectorii sunt primii pe lista funcționarilor publici în cazul cărora s-a constatat încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților.
Vasile Astărăstoaie, proaspăt ales rector al Universității de Medicină și Farmacie ”Gr.T.Popa” Iași, Ecaterina Andronescu, rector al Universităţii Politehnica din București și senator PSD, Florian Popa, rector al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București şi deputat PSD, Nicolae Robu, rector al Universității Politehnica din Timișoara şi senator PNL și Ștefan Iosif Dgrăgulescu, rector al Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara şi deputat PDL, dar și senatorii Mircea Diaconu (PNL) și Mircea Cinteză (PDL) au fost declarați incompatibili de Agenția Națională de Intregritate.
Totodată, în 39 de cazuri, inspectorii de integritate au sesizat conflictul de interese. 24 de decizii au fost contestate în instanță. Majoritatea dosarelor sunt încă pe masa judecătorilor.
De altfel, toate aceste dosare pot fi verificate și pe site-ul instituției, www.integritate.eu. Mai mult, cetățenii pot verifica pe acest site declarațiile de avere și interese ale demnitarilor, peste două milioane și jumătate de documente. Raportul publicat de ANI mai arată că în perioada octombrie – decembrie 2011, site-ul a avut 35.000 de accesări, cele mai multe fiind din România și Olanda.
Agenția Națională de Integritate a fost votată, în 2011, ca fiind cea mai eficientă instituție în domeniul anticorupție și bună guvernare, într-un sondaj realizat de ARC.
Raportul integral al ANI poate fi citit aici.












“Agenția Națională de Integritate a fost votată, în 2011, ca fiind cea mai eficientă instituție în domeniul anticorupție și bună guvernare” Poate imi explicati si mie in ce consta “eficienta” acestei agentii? Ca intocmeste liste? Si ce daca? In limbajul meu de om simplu, eficienta in astfel de cauri nu se manifesta decit prin CONDAMNARI. Administrative si/sau materiale-penale.
Unde este Adrian Nastase ?