România tocmai a trecut prin mai multe rânduri de alegeri în 2024 și 2025 în care s-a vorbit mult, dar s-a spus puțin. Sau, mai grav, s-au spus lucruri care îndepărtează tot mai mult politica de valorile democratice și de drepturile omului. Un nou studiu publicat de Friedrich-Ebert-Stiftung România arată clar: discursul politic din campanie a fost adesea misogin, homofob, xenofob, ba chiar uneori, toate la un loc.
Ce ne spune asta despre clasa noastră politică?
Că preferă să se joace cu frica oamenilor, în loc să le apere drepturile.
Femeile, reduse la roluri tradiționale. Dacă ai ascultat dezbaterile sau ai citit materialele de campanie, ai fi zis că femeile din România sunt doar mame, soții sau victime. Despre dreptul la avort? Aproape zero discuții. Despre educație sexuală sau violență domestică? Tăcere. Când vine vorba de egalitate reală, majoritatea partidelor aleg să mimeze interesul.
Mai grav, unii candidați și candidate s-au lansat în discursuri despre ideologia de gen, prezentată ca o amenințare la adresa familiei. De fapt, acest termen vag e folosit ca sperietoare: în spatele lui, se ascunde refuzul de a discuta serios despre drepturile femeilor, despre diversitatea identităților sau despre nedreptățile structurale.
LGBTQIA+, dușmanii de serviciu în discursul populist
Un alt capitol rușinos al campaniilor recente a fost modul în care comunitatea LGBTQIA+ a fost folosită ca țintă pentru atacuri și manipulare. În lipsa unor soluții reale pentru problemele țării, unii politicieni s-au apucat să inventeze probleme: căsătoriile gay, propaganda LGBT, pericolul transgender și în general “gay-ii care vin să ne fure copiii”.
Candidații izolaționiști, de la AUR, SOS, POT sau chiar anumiți independenți, au construit o narațiune periculoasă: că minoritățile sexuale sunt o amenințare la adresa “valorilor românești”. Pe scurt: au semănat ură pentru a strânge voturi. Asta nu e doar cinic, ci și toxic pentru întreaga societate.
Minoritățile etnice: invizibile sau folosite cinic
Când vine vorba de romi, maghiari, evrei sau migranți, strategia a fost clară: fie tăcere, fie discursuri simbolice fără nicio propunere concretă. Romii? Prezenți doar ocazional, în fraze generale, fără vreo soluție reală. Maghiarii? Menționați aproape exclusiv de candidații UDMR. Evreii? Invocați fie în discursuri comemorative, fie, în teorii conspiraționiste. Migranții? Folosiți drept sperietoare de AUR și SOS, care au construit o întreagă poveste despre “invazia globalistă”.
Asta nu e politică. E populism de cea mai joasă speță, care construiește inamici imaginari pentru a evita discuțiile reale.
Femeile candidate: o voce încă timidă în corul bărbătesc
Intrarea Elenei Lasconi în turul doi al prezidențialelor a adus pentru scurt timp în discuție competențele femeilor în politică. Dar tema egalității de gen a rămas, în general, pe dinafară. Femeile candidate au vorbit despre reprezentare, dar rareori au legat asta de politici publice care să sprijine viața reală a femeilor în domenii precum sănătatea, munca sau protecția socială.
Deși femeile au candidat în număr mai mare pe listele parlamentare față de alegerile anterioare, vedem cum majoritatea partidelor au evitat să lege această prezență de angajamente politice clare privind egalitatea de gen. Femeile candidate au fost adesea lăsate să își construiască singure mesajul, în lipsa unui cadru programatic sau a unui sprijin explicit din partea propriilor formațiuni.
Studiul FES arată că în loc să includă și să unească, politica românească preferă să excludă și să divizeze. În loc să propună soluții, inventează amenințări. În loc să construiască punți, sapă tranșee. Această campanie electorală ne-a arătat cât de ușor pot deveni drepturile omului o monedă de schimb pentru voturi ieftine. Și cât de puțin curaj civic există în rândul celor care ne cer votul.
Ce ar fi de făcut?
- Să cerem responsabilitate publică: partidele care promovează ura trebuie sancționate.
- Să nu mai acceptăm tăcerea: lipsa de poziționare e și ea o formă de complicitate.
- Să susținem vocile care contează: femei, tineri, ONG-uri, minorități, categorii sociale care au nevoie de sprijin, nu doar de aplauze.
Democrația nu moare brusc. Moare cu fiecare discurs care seamănă frică. Cu fiecare tăcere complice. Cu fiecare vot dat urii. România are nevoie de o politică mai curajoasă, mai dreaptă și mai sinceră. Și putem începem prin a spune lucrurilor pe nume, iar acest raport asta face. Îl puteți parcurge aici.
Pentru construirea unui stat modern caruia sa-i putem gestiona puterea publica intr-un mod cat mai eficient in interes general societatea politica romaneasca trebuie reformata din temelii, astfel:
Trebuie modificata, de catre oameni de stiinta si parlamentari legimitimi, Costitutiia in conformitate cu cerintele dezvoltarii si consolidarii democratiei pentru a corespunde unui model european in sensul gestionarii eficiente a puterii statale de catre “elite adevarate” si redusa (anulata) imunitatea parlamentarilor sau a altor forme de “protectie penala” pentru demnitari, etc;
Imbunatatirea imaginii societatii politice din Romania prin infiintarea BIROULUI NATIONAL AL ELECTORILOR (organizatie apolitica – denumit si SFATUL INTELEPTILOR – compus din cite un reprezentant al fiecarui judet (unitatea administrativ-teritoriala), ales dintre cele mai capabile personalitati locale, apolitice cu o inalta tinuta stiintifica si morala “care sa preia rolul prezentelor organizatii conspirative gen loje masonice” si sa fie imputernicit pentru a decide prin hotariri colective intreruperea mandatului in timpul exercitarii acestuia de catre politicienii sau independentii alesi in functii locale sau parlamentare la nivel national ori European, care si-au incalcat statutul sau angajamentul asumat initial pentru functia respectiva.