Narcis Iordache

PUTEREA SI OPOZITIA PROPUN DOUA VERSIUNI DE CONFISCARE A AVERILOR INFRACTORILOR. UNA II VIZEAZA SI PE CORUPTI, CEALALTA NU

Două proiecte legislative ce vizează aplicarea şi în România a “confiscării extinse” în cazul averilor infractorilor condamnaţi de justiţie au fost lansate în dezbatere publică în cursul zilei de ieri. Unul dintre ele a fost elaborat de Ministerul Justiţiei (MJ) şi se discută astăzi în şedinţa de Guvern. Celălalt a fost depus la Parlament de PSD. Există deosebiri semnificative între cele două proiecte. Cel propus de MJ vizează şi averile corupţilor, iar procedura de confiscare pare mai simplă şi mai rapidă în timp ce proiectul PSD nu se referă deloc la corupţie iar procedura de confiscare propusă arată mai complicat şi are unele necunoscute. Între timp, dezbaterea s-a încins şi în în lumea politică. Premierul Boc a etichetat iniţiativa PSD drept „o jumătate de pas pe linia confiscării averilor ilicite” iar europarlamentarul PDL Monica Macovei consideră că este vorba despre „o păcăleală”. În replică, liderul PSD Victor Ponta, a declarat că partidul pe care îl conduce este pregătit să voteze şi legea iniţiată de Guvern. “Nicio problemă. Dacă nu le place legea noastră, o să votăm legea Guvernului Boc, dar atenţie pentru pedelişti: noi o s-o şi aplicăm”, a spus Ponta.

Despre ce înseamnă şi ce presupune confiscarea extinsă puteţi citi aici.

Propunerea Ministerului Justiţiei:

Proiectul de lege propus de Ministerul Justiţiei propune introducerea în Codul Penal a unui nou articol care prevede că dacă o persoană este condamnată pentru comiterea unei infracţiuni care i-a adus câştiguri materiale, instanţa de judecată poate să decidă confiscarea unei părţi din averea persoanei respective dacă sunt îndeplinite două condiţii:

1. valoarea bunurilor pe care persoana condamnată le-a dobândit într-o perioadă de cinci ani înainte de momentul comiterii infracţiunii pentru care a primit condamnarea “depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit”
2. instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi de natura celor care au atras condamnarea.

Astfel, dacă s-ar adopta acest proiect de lege, mecanismul confiscării extinse ar fi aplicat de acelaşi judecător care a pronunţat sentinţa de condamnare, în cadrul aceluiaşi proces penal, fără să fie nevoie de o acţiune separată.

Proiectul Ministerului Justiţiei nu limitează confiscarea extinsă la anumite tipuri de infracţiuni dar precizează că această măsură se poate aplica în cazul persoanelor condamnate pentru comiterea unor infracţiuni pentru care legea stabileşte pedepse cu închisoarea mai mari de 5 ani. Faptele de corupţie cum ar fi luarea de mită sau traficul de influenţă sunt cuprinse şi ele în această categorie.

Proiectul de lege propus de Ministerul Justiţiei a fost publicat pe data de 5 iulie pe site-ul instituţiei, pentru dezbatere publică, şi poate fi citit aici.

Propunerea PSD:

Proiectul de lege propus de PSD presupune înfiinţarea, pe lângă fiecare instanţă de judecată, a unor comisii speciale, intitulate „comisii de verificare a averii”, alcătuite din câte doi magistraţi, un judecător şi un procuror, desemnaţi de către preşedinţii tribunalelor judeţene, respectiv procurorii şefi ai parchetelor de pe lângă tribunale. Aceste comisii nu sunt acelaşi lucru cu mai vechile “comisii de cercetare a averilor”, înfiinţate încă din 1996 tot pe lângă instanţele de judecată şi care au competenţă doar asupra demnitarilor şi funcţionarilor publici, în cazul în care Agenţia Naţională de Integritate le sesizează cu privire la existenţa unor diferenţe disproporţionate între veniturile şi averile dobândite de aceştia în exerciţiul funcţiei. Aşa cum reiese din proiectul PSD, noua „comisie de verificare a averilor” ar fi singura entitate în măsură să sesizeze instanţa de judecată cu o propunere de confiscare a averii unei persoane care a fost deja condamnată pentru comiterea unor infracţiuni precizate explicit în proiect şi dintre care lipsesc cele de corupţie.

Iată lista infracţiunilor pentru care, în viziunea PSD, ar trebui să se aplice confiscarea extinsă:

– falsificare de monedă;
– spălare de bani;
– trafic de persoane;
– exploatare sexuală a copiilor şi pornografie infantilă;
– trafic de droguri;
– terorismul.

Iniţiatorii proiectului au susţinut că infracţiunile de corupţie nu au fost incluse pe această listă întrucât Decizia-cadru a Consiliului UE privind confiscarea extinsă, care trebuie transpusă şi în legislaţia românească, nu se referă la acest tip de fapte penale ci numai la cele privind criminalitatea organizată şi terorism.

Dacă proiectul PSD ar fi adoptat în această formă, confiscarea extinsă nu ar fi aplicată de judecătorul care a pronunţat sentinţa de condamnare ci ar fi necesară parcurgerea unei proceduri speciale, ce presupune gestionarea acestor cazuri de către „comisiile de verificare a averii” ce ar urma să fie înfiinţate prin această lege.

Proiectul propus de PSD nu explică cine este în măsură să sesizeze „comisia de verificare a averilor” şi nici ce acte ar trebui să îndeplinească o astfel de comisie pentru a sesiza, la rândul ei, instanţa de judecată, cu propunerea de confiscare extinsă a averii unui infractor.

Proiectul de lege propus de PSD poate fi citit aici.

Care dintre aceste două proiecte de lege credeţi că este mai potrivit pentru a fi aplicat în România? Dezbateţi, aici, pe romaniacurata.ro sau pe pagina de Facebook.


Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “PUTEREA SI OPOZITIA PROPUN DOUA VERSIUNI DE CONFISCARE A AVERILOR INFRACTORILOR. UNA II VIZEAZA SI PE CORUPTI, CEALALTA NU

  1. Alex Niculaes

    Proiectul MJ este, intr-adevar, un pas mai de parte, dar nu stiu de ce, in momentul in care se va ajunge la procese, din nou, se vor folosi toti de articolul constitutional in legatura cu prezumtia licita a averilor. Si iar o serie de hotarari de neconstitutionale. Iar asa oamenii vor ramane si cu averile, si nici inchisoare nu vor mai face.

    Reply
  2. Nick Sava

    Cit timp va exista articolul 44 in Constitutie IN ACEASTA FORMA, orice avocat – nici macar destept! – va face recurs pe baza de neconstitutionalitate. Si CCR ii va da dreptate :-) Deci, dupa ce e greu de prins in flagrant, dupa ce pune Parlamentul tot feluld e blocaje, dupace se amina cu anii judecata, in caz ca infractorul chiar e condamnat (in acest moment se numara pe degete astfeld e condamnari!) ori primeste pedeapsa sub 5 ani – si deci nu intra sub incidenta legii, ori o comisie trebuie sa “aduca probe” ca sa poata cere confiscarea intregii averi; alt proces, alte aminari… pentru ca in final CCR sa claseze cazul.

    Cam asta ne ofera PSD… ARC ar trebui sa ne ofere un hint: de ce a iesit PSD cu acea propunere de lege exact cind iesea MJ cu una? Ia ghiciti cum vor decurge discutiile din Parlament, acum :-)

    Reply
  3. Sile

    Dupa cum am mai spus , socialismul victorios ce mergea spre comunism ca magarul lui Nastratin Hogea dupa scaiete , a lasat in mintea multora din noi niste tipare de gindire tembela. De pilda a formula o legislatie care nu confisca bunurile obtinute prin coruptie cu toate ca aproape in toata lumea fenomenul e socotit fapta penala, e o dovada de tembelism si bineinteles parsivenie. O zi buna !

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *