Catiusa Ivanov

Protest în consiliul lui Oprescu. I-au arătat cizmele și i-au transmis: ”Ghinion, ghinion, Ghencea s-a trezit din somn”

Trei cetățeni din Prelungirea Ghencea au participat joi la ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB) și le-au cerut din nou consilierilor generali și primarului Sorin Oprescu să lărgească această stradă la două benzi pe sens şi să facă un pasaj peste șoseaua de centură, așa cum au promis în urmă cu aproape un an și jumătate. Unul dintre cetățeni, Delia Mihalache, s-a descălțat și le-a arătat consilierilor cizmele de cauciuc murdare de noroi pentru ca aceștia să vadă prin ce mizerie trec oamenii în fiecare zi deoarece această stradă nu are trotuare. În plus, oamenii spun că stau blocați în trafic în fiecare zi circa o oră, pierzând în fiecare lună o zi pe care ar putea să o petreacă cu cei dragi.

Cizme noroi (1)“Pietonii circulă cu cizme de cauciuc. Nici șoferii nu o duc mai bine pentru că strada are doar două benzi de circulație și dimineața și seara coada de mașini se întinde pe kilometrii. Noi facem 2 km în 45 de minute. Pietonii sunt copii, mămici cu cărucioare, persoane în vârstă cărora domnul primar le răpește dreptul de a merge pe jos. Din păcate nici RATB-ul nu circulă cum trebuie pentru că nu este spațiul necesar și de 8 ani această situație este cunoscută. În 2006 CGMB a votat un proiect de lărgire a străzii Prelungirea Ghencea la șase benzi. În 2007 am aflat că a fost organizată și licitație, dar în 2013 în mod inexplicabil acest contract a fost suspendat, iar acum Primăria este dată în judecată pentru despăgubiri. Noi ce vină avem? Noi cetățenii ne-am plătit taxele și impozitele. Și nu sunt numai eu, sunt 20.000 de oameni din Sectorul 6, Sectorul 5, Bragadiru, Domnești, Clinceni, Ciorogârla. Suntem destui! Merităm o stradă civilizată într-o Capitală europeană în 2014”, a declarat Delia Mihalache, unul dintre cetățenii prezenți la ședința de Consiliu General.

Aceasta a vrut să îi transmită un mesaj și primarului general, însă acesta a plecat de la ședință. “Dacă domnul primar ar fi fost aici, l-aș fi întrebat cum respectă dânsul legea administrației publice locale și legea privind circulația pe drumurile publice care obligă autoritățile publice locale să amenajeze drumuri, trotuare, spații RATB. La noi le-a făcut un investitor privat pe banii lui piste de biciclete și tot ce trebuie. În al doilea rând, dacă domnul primar era aici l-aș fi întrebat de ce nu și-a ținut promisiunea făcută publică pe 22 august 2013 la bariera Domnești când a venit cu dl. Ponta, dl. Şova, dl. Marian Petrache și a promis că lărgirea străzii Prelungirea Ghencea se va face în curând. A trecut un an și ceva și nu s-a întâmplat nimic. Aș vrea să se uite în ochii copiilor care merg prin noroi. În al treilea rând, dacă dl. primar era aici l-aș fi întrebat când va face noua licitație pentru lărgirea la patru benzi a străzii Prelungirea Ghencea, trotuare, piste de biciclete și conectarea cu pasajul peste centura pe care CNADNR a anunțat că îl începe în primăvară”, a mai spus aceasta.

Celălalt cetățean care a participat la ședință îl acuză pe primarul general că găsește mereu scuze în loc să rezolve situația. “Această arteră arată ca acum 30 de ani. Acum 30 de ani acolo cultivam grâu, porumb. Acolo suntem mii de oameni, tineri, bătrâni, care încercăm să trăim civilizat, dar prin bălți, noroi nu se poate trăi civilizat. Noi nu avem condiții de trai aferente unei capitale europene. Domnul Oprescu intervine foarte des în mass – media cu tot felul de explicații și am un mesaj pentru domnia lui. Ne-am săturat de explicații. V-am votat ca lucrurile să se întâmple. Sunteți primar pentru că ne-ați promis că veți face lucrurile să se întâmple. Într-o firmă privată când te angajezi manager, ți se va impune un target. Trebuie să faci ca lucrurile să se întâmple, nu poți să spui că piața a căzut sau altceva. Dumnealui vine cu tot felul de explicații, legi care nu îl ajută, cimitire care trebuie mutate. Pe noi nu ne interesează. Noi vrem că această zonă să se dezvolte”, a declarat acesta.

Omul spune că în fiecare zi pierde în trafic cel puțin o oră, asta însemnând o zi pe lună.

“Nu se poate circula, nu există trotuar. D-voastră vă plimbați copii pe stradă ? Dl primar plângea acum un an și jumătate când a murit acel copil omorât de câini și spunea că îi pare rău. Eu l-am crezut, dar dacă mâine moare cineva accidentat, cine este responsabil, că lacrimile nu sunt de ajuns. Nu sunt stații de autobuz. Oamenii stau în ploaie, în ninsoare. Copiii stau 25 de minute să aștepte autobuzul în ploaie. Faceți niște stații de autobuz. Este inacceptabil. Trăim în București. În fiecare zi pierdem minim 30 de minute dimineața, minim 30 de minute seara. Asta înseamnă o oră pe zi. Eu îmi pierd o zi pe lună din viaţa mea și a celorlaţi pentru că nu pot să circul. Eu aș vrea în ziua aia să fac altceva. Seara să ajung devreme acasă. Să stau de vorba cu copilul, cu bunicul meu. Eu trebuie să stau în mașină. Vreau să vă spun că este ghinion-ghinion, Prelungirea Ghencea s-a trezit din somn”, a mai spus cetățeanul.

Cum primarul Sorin Oprescu nu a mai rămas la ședință, cetățenii nu au primit un răspuns la cererile lor însă președintele de ședință al CGMB a spus că va cere răspuns scris despre această problemă de la Direcția Infrastructură, iar mesajul cetățenilor va ajunge la primar.

Totuși, ieri cetățenii din Prelungirea Ghencea au primit o veste bună. Guvernul a aprobat realizarea pasajului peste Centură astfel încât cei care merg dinspre Prelungirea Ghencea spre Domnești și invers să nu mai stea la coadă. Pentru investiție au fost alocate circa 58 milioane de euro.

În ultimele luni, cetățenii din zona Prelungirea Ghencea au ieșit de mai multe ori în strada cerând primarului Sorin Oprescu și premierului Victor Ponta să facă pasajul peste centură și lărgirea străzii. Citește mai mult aici și aici.

În 2007, Consiliul General al Municipiului București a alocat circa 400 milioane de lei pentru lărgirea bulevardului Prelungirea Ghencea la 3 benzi pe sens plus trotuare de cinci metri, până la limita administrativă a orașului. În 2007, Primăria Capitalei a semnat cu asocierea de firme Alpine Bau – Search Corporation un contract de 135 milioane de lei pentru construirea drumului, însă anul trecut firma ar intrat în faliment și contractul a fost reziliat. În 2013, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, promitea că lucrările vor începe în 2014 și se vor finaliza până în 2016. Deși au trecut aproape 8 ani de când a început să se discute despre acest proiect, până acum nu s-a făcut nimic. Pentru a putea începe lucrarea, municipalitatea trebuie să facă altă licitație pentru desemnarea constructorului, licitație care încă nu a fost lansată.


Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Protest în consiliul lui Oprescu. I-au arătat cizmele și i-au transmis: ”Ghinion, ghinion, Ghencea s-a trezit din somn”

  1. andrei

    acelas lucru se intampla pe Iancu Nicolae si pe soseaua Pipera Tunari, abonate la emisiunile de la radio si TV unde ni se explica pe ce drumuri se circula greu.
    credeti ca ii pasa lui Pandele? in prag de iarna s-au inceput lucrari la finalizarea la 4 benzi pe Iancu Nicolae. se vor termina la Sf. Asteapta. Pandele, se va trezi si Pipera. Si te va muta in Jilava.

    Reply
  2. Initiativa Prelungirea Ghencea

    Multumim foarte mult pentru ca informati publicul despre sedinta CGMB de ieri, apreciem foarte mult ceea ce faceti.
    Totusi, in scopul unei informari cat mai corecte, dorim sa corectam cateva mici inadvertente aparute in articolul dvs. de mai sus:
    – ieri au particpat si au luat cuvantul la sedinta CGMB 3 persoane din grupul de Initiativa Prelungirea Ghencea, nu 2: Delia Mihalache (nu Matache), Florin Rugina si Adriana Dincu.
    – Adriana Dincu a vorbit despre experienta proprie de biciclist in Prel. Ghencea, despre Planul de Mobilitate Urbana Durabila care ar trebui sa existe si in Bucuresti, despre accesarea de fonduri europene de catre PMB.
    – hotararea de guvern pentru pasajul rutier peste Sos. de Centura Prel. Ghencea – Domnesti, pasaj ce va fi realizat de CNADNR, a fost emisa miercuri 26.11.2014, cu o zi inainte de sedinta CGMB de ieri.
    Multumim inca o data pentru tot ceea ce faceti.
    Grupul de Initiativa Prelungirea Ghencea

    Reply
  3. ion

    Ati platit taxe si impozite dar ele se duc pe: ceasuri aurite, chiosculete in parc mai scumpe ca o garsoniera, reasfaltare stradute asfaltate acum doi ani, schimbarea garduletelor, bordurilor…

    Reply
  4. Initiativa pentru Centura Bucuresti, Cernica Pantelimon Voluntari

    De prin 2013 tot scriem si noi pentru a ne lamuri ce se intampla cu centura Bucurestiului, zona de est. Au promis largirea la 4 benzi, exista un Ordin publicat in MO, dar degeaba. Acum tot intrebam ce se intampla cu lucrarile de pe Pantelimon, ca au inceput in vara si acum sunt abandonate, este un haos zilnic in zona. Soseaua Pantelimon este artera care, practic, deserveste toata zona de est a Bucurestiului. Dl Oprescu, in schimb, se lauda cu pasajele de pe Mihai Bravu, si afirma ca deservesc si cartierul Pantelimon. Noi ne mirma si ne intrebam daca domnul Oprescu stie unde se afla cartierul Pantelimon pe harta Bucurestiului. Ne-a ajun scutitul la os, ne-am saturat sa pierdem zilnic ore intregi in trafic!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *