Pe măsură ce se apropie anul 2012 este tot mai clar că proiectul Roşia Montana are o puternică încărcătură electorală, iar Traian Băsescu şi PDL consideră că le-ar putea aduce (şi) voturi. Nu cred că preşedintele Băsescu s-ar fi implicat atât de puternic dacă nu ar fi văzut sondaje care să-i arate că pornirea exploatării aurifere are un anume suport popular. Dacă doar vroia să demareze proiectul, şeful statului putea să acţioneze ascuns în spatele uşilor închise de la Cotroceni. Dar a ieşit în public şi, cu necontestatul său talent propagandistic, a vândut lozinca „punerii în siguranţă a ţării” prin sporirea rezervei de aur a BNR.
În plus, a oferit poporului obişnuiţii vinovaţi: politicienii laşi, care nu au curajul să ia decizii. Trecem peste faptul că BNR nu va fi ajutată mai deloc dacă îşi umple depozitul cu aur – un metal al cărui preţ este extrem de volatil – precum şi peste constatarea că Băsescu era membru al guvernului atunci când s-au încheiat controversatele contracte dintre Regia Cuprului Deva şi cei de la Roşia Montana Gold Corporation (RMGC). Dar aceste gesturi politice mă fac să cred că principalul obiectiv al şefului statului este să încerce să aducă nişte voturi pentru PDL.
În partea cealaltă, opoziţia doar simulează că s-ar opune proiectului. Cei de la PSD vor să arate că, dacă ar fi fost ei la putere, ţara ar fi câştigat mai mult, şpăgile ar fi fost mai puţine, iar cianura mai puţin otrăvitoare. Dar observaţi nuanţele: ei nu spun un „Nu” hotărât. În plus, senatorul PSD Toni Greblă a înaintat un proiect prin care exploatările miniere, fie ele şi private, pot face exproprieri în interes public în zona de impact a proiectului. Este exact legislaţia de care ar avea nevoie RMGC pentru a scăpa de ultimii localnici care nu vor să-şi vândă proprietăţile. Și PNL pare a fi alături de cei de la Gold Corporation din momentul în care europarlamentarul Adina Vălean, influenta soţie a preşedintelui PNL, a participat la o discretă acţiune de lobby desfăşurată la Bruxelles.
În sfârşit, UDMR – tot mai rupt de guvernul de la Budapesta – nu face decât să caute justificări pentru momentul în care Laszlo Borbely şi Kelemen Hunor vor semna actele necesare demarării proiectului. Am urmărit, recent, o dezbatere pe tema Roşia Montana, la care participa ministrul Culturii. Tot ceea ce a făcut a fost să paseze responsabilitatea către autorităţile judeţene – care, altfel, îi erau subordonate.
Eu nu am văzut sondaje care să arate percepţia publicului în legătură cu ceea ce se întâmplă la Roşia Montana, dar am observat cum a schimbat criza opiniile americanilor în legătură cu exploatările petroliere din zona de coastă. Dacă în urmă cu câţiva ani predominau preocupările pentru conservarea mediului, acum, până şi democraţii – printre care fostul preşedinte Clinton – cred că este mai importantă crearea unor noi locuri de muncă. Nu cred că situaţia este diferită în România. În consecinţă, în 2012, PDL va vinde deschiderea exploatării de la Roşia Montana ca pe un succes economic al guvernării, iar opoziţia nu va avea curaj să blocheze acest proiect. Privesc cu simpatie efortul donquijotesc pe care-l fac personaje precum fostul consilier prezidenţial Peter Eckstein Kovacs sau Monica Macovei, dar cred că au pierdut bătălia.












Fara eforturi donquijotesti societatea romaneasca nu ar fi mers inainte. Asemenea gesturi sunt putine acum, de aceea stagnam si ne balacim in mizerie. Si nu e bine ca unor asemenea eforturi sa li se puna stampila de perdant, asemenea initiative trebuie incurajate. Daca stam toti cu bratele incrucisate si nu facem nimic, o sa ne manance viermii
Stati linistiti nu va mai agitati cu Rosia Montana ca de aur pentru Romania aproape de 0 si Midvest Deva care este statul roman peste 80% este un grec Pe scurt aur nimic singura speranta sa nu fie o catastrofa ecologica cu cianurile !
atitudine pesimistă, cinică și perdantă… din categoria: oricum n-avem nici o șansă să schimbăm ceva, de ce să ne mai agităm? ieacs! Băsescu are nevoie de banii goldului pt alegerile pdl-ului și se bagă el la înaintare să ia pumnii și să adune percepția negativă pt că el oricum nu mai are ce pierde.
Peter Eckstein Kovacs si Monica Macovei fac foarte bine ce fac, sunt mandru de ei.
Si in loc sa declarati comod de la tastatura cum ca batalia e pierduta, ar fi poate mai util sa participati la batalie, pentru ca ACUM are loc batalia.
Daca societatea civila din Romania se exprima, am castigat.
Majoritatea romanilor considera ca este o aberatie ce se intampla, motiv pentru care Basescu nu mai are nicio sansa la alegerile de anul viitor.
RMGC nu este un proiect politic! Este un real beneficiu pentru economia, patrimoniul,mediul si comunitatea din Romania. va aduce 70 milioane $ in patrimoniu, 1.8 miliarde de $ in buget si 3600 de locuri de munca!
Miroase a interese financiare nu electorale.
Poate dacă reușește un minim 50% din profit pentru Romania (nu 20%) poate să aducă câteva voturi, altfel o să piardă voturi.
Nici eu nu inteleg de ce un proiect apolitic este aruncat intr-o conjuctura de natura politica. eu,personal, sustin acest proiect in principal din prisma locurilor de munca (3600 la numar)care vor fi disponibile o data cu inceperea exploatarilor.
Si cum ai ajuns la concluzia ca proiectul asta o sa creeze 3600 de locuri de munca? Poti sa aduci si niste argumente sau repeti chestii spuse (tot fara argumente) de cei de la RMGC?
Proiectul de la Rosia Montana nu va castiga alegerile din 2012,din simplu motiv ca toata opinia publica stie ca este un proiect nociv pentru Romania, bazat pe o multitudine de inegalitati,aspecte care nu pot ramane nesanctionate intr-un stat de drept si in consecinta toti cei care au autorizat aceasta afacere din 1997 si pana in prezent,ar trebui sa raspunda in fata justitiei.Autorul acestui articol,scris in dispretul celor care inca spera ca adevarul va invinge,nu are bunul simt sa se informeze asupra unor chestiuni elementare,precum modul cum s-a constituit RMGC, prin asocierea dintre Minvest Deva si Gold Corporation,dar face speculatii politicianiste cu privire la un proiect care, daca se va derula in forma actuala va fi un dezastru pentru Romania. Pozitiile fata de de acest proiect exprimate de Academia Romana si ASE sunt ignorate si chiar luate in deradere,in timp ce niste trepadusi obraznici si inculti,care nu inteleg nimic din complexitatea problemelor pe care le reclama un asemenea proiect,organizeaza dezbateri infantile aiurea,pe la televiziuni,doar sa arunce cu lozinci.Academia Romana a cerut stoparea proiectului de la Rosia Montana,oferind in acest sens argumente stiintifice imposibil de negat sau ignorat de catre actuala putere,care trebuie sa-si invinga lacomia si sa faca ceea ce este in avantajul Romaniei .Pentru d-voastra si colaboratoarele de la TVR,raspunzatoare de producerea accidentului de la Baia Mare a fost o firma din Australia,nu din Romania.