Președintele ne-a ascultat!

Cea mai anti-mediu lege din ultimii 30 de ani m-a surprins chiar și pe mine. Sunt obișnuit cu abuzurile autorităților de mediu și ale complicilor lor. Par să facă tot ce le stă în putință ca să distrugă, sistematic, mai tot ce iubesc în țara aceasta, tot ce m-a făcut să nu emigrez. Dar acest proiect de lege m-a surprins și pe mine.

Cum să declari toate hidrocentralele ca fiind de interes public major?! Trec peste faptul că hidrocentralele ucid râurile, că râurile sunt nu doar o parte esențială a apexului spectacolului naturii, dar și cele mai devastate ecosisteme. Dar declararea unui interes public major se face în mod excepțional. Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, pe care legile naționale trebuie să o respecte, prevede clar (cauza C-182/10) că un interes public major se poate declara doar în circumstanțe excepționale. Cum ar putea fiecare hidrocentrală să reprezinte o circumstanță excepțională, când este plin de hidrocentrale în toate colțurile Carpaților Românești, și deseori mult aval de munți?! Situația este fix pe dos. În realitate, un râu de munte viu, fără hidrocentrale, este un caz excepțional.

Proiectul de lege este atât de nociv și abuziv încât până și guvernul, deși al aceleiași majorități parlamentare, a emis un punct de vedere negativ.

Când am aflat de acest proiect de lege, trecuse de Parlament și era prea târziu ca opoziția să mai poată sesiza Curtea Constituțională (nu că aceasta din urmă ar fi băgat vreodată în seamă articolul 35 din Constituția României, care ne consfințește dreptul la un mediu înconjurător echilibrat ecologic). Pentru mine a fost prea mult, prima mea reacție a fost să renunț la tot, la toată lupta pentru protecția naturii, pentru râuri în special. Mi-am spus că tupeul politrucilor fără conștiință sau fără urmă de educație ecologică este prea mare, că rețeaua anti-natură și pârgiile ei sunt mult prea puternice, că totul este în zadar. Mi-am spus că nu mai fac nimic, nu mai mișc niciun deget, că dacă mi-e dor să mai văd un râu de munte mă duc în Ucraina, și gata.

Apoi am depășit această stare. Legea fusese trimisă de la Camera Deputaților la Președintele României în data de 9 iulie. Era 10 iulie când am aflat, am văzut la alte legi cam care este intervalul de la trimiterea de la Camera Deputaților până la promulgare, și am realizat că mai este timp. Convins fiind că șansele să-l conving pe președinte să nu promulge legea, pentru un simplu cetățean ca mine, sunt aproape nule, am adunat totuși o serie de argumente, într-un text. Apoi am rugat semnatarii petiției pentru Jiu să trimită textul la adresa: procetatean@presidency.ro

În 15 iulie au început să curgă e-mailurile către președintele Klaus Iohannis. Au ajutat la popularizare și jurnaliștii care au acoperit cel mai amplu problema hidrocentralelor care distrug ultimele râuri de munte, Dan Păvăloiu și Rareș Năstase.

Apoi a urmat postarea de pe blogul Declic. Ulterior demersul nostru a ajuns în presă, mai întâi aici.

Nu este niciun secret că mobilul inițiatoarei legii, Elvira Șarapatin, a fost să potențeze eforturile de încălcare a deciziei definitive a Curții de Apel București, decizie prin care proiectul de distrugere a Parcului Național Defileul Jiului a fost declarat ilegal. Faptul că am deranjat-o, cât să reacționeze la demersul nostru, mi-a dat speranțe că demersul este suficient de mediatizat ca să aibă șanse reale.

Elvira Șarapatin a declarat că interesul național este să distrugem un parc național. Astfel de declarații absurde nu mai necesită comentarii.

A urmat, in 25 iulie, o emisiune pe acest subiect, o emisiune care chiar merită urmărită. Trebuie să-i mulțumesc lui Radu Mititean pentru pledoarie.

În 23 iulie s-a alăturat și USR-ul demersului nostru, trimițând o scrisoare către președinte.

În 26 iulie a fost postată cererea de reexaminare. Președintele a ascultat de cetățeni și a trimis legea criminală înapoi la Parlament. Este o mare victorie, o victorie care ne dă speranțe că și în România poate fi democrație adevărată, că politicienii pot să țină cont cu adevărat de vocea cetățenilor, nu doar să mimeze consultări publice.

Legea a trecut prin Parlament pe ascuns. Sperăm că acum, când gravitatea proiectului legislativ este cunoscută, mediatizată, se vor găsi și în actuala majoritate destui parlamentari care să-și amintească faptul că au și ei conștiință, să nu mai vrea să fie complici la continuarea distrugerii patrimoniului natural al României. Dacă nu, așteptăm ca opoziția să sesizeze neconstituționalitatea proiectului. În ultimă instanță, rămâne procedura de infringement.

Foarte salutar este faptul că în cererea de reexaminare sunt menționate convențiile de mediu pe care România le-a semnat, dar pe care le tratează cu un dispreț total, încălcându-le continuu. Faptul că o instituție (și nu una oarecare) amintește aceste convenții într-un document oficial reprezintă ”un eveniment” în sine. Așteptăm ca aceste convenții, ratificate prin legi, să fie și respectate, cândva.

Din păcate o altă lege abuzivă, tot cu dedicație pentru distrugerea Parcului Național Defileul Jiului, a trecut neobservată.

Victoria noastră a avut ecou și peste Prut.

Este normal ca subiectul să fie de interes și acolo, din moment ce până și modesta rețea hidrografică din interiorul Basarabiei este atacată de mafia hidrocentralelor.

Dacă vrem să mai rămână ceva din această țară, și ne implicăm cu adevărat, putem să mai salvăm câte ceva. Instituțiile se mai întâmplă să și reacționeze, să și asculte de vocea cetățenilor. Voi veni cu alte exemple, surprinzătoare, într-un alt articol.