Andrei Astefanesei

Premierul Ponta, ca și scăpat de ancheta procurorilor? Deputații au apărat imunitatea premierului. Reacția lui Iohannis

UPDATE Președintele României, Klaus Iohannis, a reacționat după votul dat de Camera Deputaților împotriva DNA și în ajutorul lui Victor Ponta. Iohannis spune că majoritatea parlamentară ignoră votul românilor împotriva corupției. „Îmi mențin punctul de vedere conform căruia Parlamentul nu ar trebui să obstrucționeze actul de justiție. Regret faptul că astăzi coaliția de guvernare a impus o decizie în sens contrar. Regret, totodată, faptul că Parlamentul s-a transformat într-un scut de protecție pentru persoana Victor Ponta, bănuită de fapte penale.

Este o dovadă de maximă iresponsabilitate și de sfidare la adresa cetățenilor faptul că parlamentarii ce alcătuiesc majoritatea împiedică justiția să-și facă datoria, sunt dispuși să distrugă instituția Parlamentului, așa cum ar trebui ea să funcționeze într-un stat de drept, și să afecteze imaginea României pentru a salva politic o singură persoană. Majoritatea parlamentară refuză să accepte semnalul dat de cetățeni, care a fost unul foarte clar: stop corupției, politică făcută cu integritate și responsabilitate. În continuare consider că soluția pentru ieșirea din actuala situație este demisia domnului Victor Ponta din funcția de prim-ministru“, a postat Klaus Iohannis pe pagina sa de Facebook.

UPDATE Camera Deputaților a respins cererea procurorilor DNA de urmărire penală a premierului Victor Ponta. Conform unor surse, citate de Agerpres, 231 de voturi au fost pentru respingerea cererii DNA, iar 120 au fost pentru aprobarea cererii.

***

Victor Ponta se află astăzi într-o situația în care a ajuns la mâna colegilor săi de partid și de guvernare pentru a scăpa de ancheta procurorilor DNA. În grabă mare, cererea DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale a ajuns deja la votul în pln, nu înainte de obișnuitul circ al dezbaterilor. Așa cum ne-am obișnuit deja, puterea încearcă să pună piedică Justiției, iar opoziția are o poziție opusă.

“Vă rog să vă pronunţaţi şi să arătaţi că Parlamentul şi Executivul în egală măsură sunt puteri constituţionale care pot şi trebuie să-şi exercite atribuţiile aşa cum sunt prevăzute de Constituţie şi cum au fost învestite prin votul popular. Un vot popular care nu a legitimat o altă putere decât Parlamentul, Guvernul şi preşedintele, nu o altă putere. Votul popular este pentru aceste puteri şi pentru puterea locală, pentru autorităţile locale”, a spus Ponta deputaţilor.

Premierul a încercat să creeze imaginea unei încălcări a puterii Parlamentului de către justiție. “Ca deputat, ştiţi foarte bine că nu am votat când am considerat că se încalcă puterea Parlamentului sau a Guvernului în mod abuziv de o altă putere a ţării. Vă rog frumos să nu votaţi politic astăzi, ci să votaţi ca cetăţeni şi ca deputaţi iar vineri, la moţiunea de cenzură, să votaţi politic”, a spus Ponta deputaţilor.

Deputaţii au decis ca votul să fie la raportul Comisiei juridice. PNL s-a împotrivit vehement

Se așteaptă ca reprezentanții arcului guvernamental să voteze „DA“, însă nu pentru a-și da acordul pentru urmărirea penală a premierului, ci pentru a adopta raportul Comisiei Juridice. Deputaţii PSD şi cei ai PNL au avut, în plenul Camerei, dispute procedurale în privinţa votului la solicitarea începerii urmăririi penale a lui Victor Ponta, liderul liberalilor Ludovic Orban strigându-le celor de la PSD să nu apeleze la “tertipuri” care să-l salveze pe premier.

Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a susţinut că plenul Camerei trebuie să voteze proiectul de hotărâre de respingere a cererii de începere a urmăririi penale premierului, iar deputaţii PNl au afirmat că trebuie supusă la vot solicitarea de începerea urmăririi penale.

“Văd că încercaţi un tertip procedural ruşinos. În conformitate cu Constituţia,se supune la vot cerereea de încuviinţare a începerii urmăririi penale şi nu raportul Comisiei juridice de respingere, iar pentru încuviinţare este necesară majoritate simplă. Nu apelaţi la tertipuri procedurale să-l savaţi pe Victor Ponta”, a spus Orban.

Disputa s-a încheiat cu decizia ca deputaţi să voteze proiectul de hotărâre de respingere a cererii de încuviinţare a urmăririi penale pentru premierul Ponta.

”Decizia care se va lua azi va afecta democraţia din România, percepţia cetăţenilor asupra Parlamentului ca instituţie fundamentală a democraţiei, imaginea României. Ce se va decide azi va face înconjurul lumii şi va fi urmărit de toate cancelariile lumii civilizate. Astăzi nu vom vota, ca parlamentari, dacă Victor Ponta este sau nu este vinovat, nu avem noi cădarea să hotărâm acest lucru şi nici informaţiile necesare să hotărâm acest lucru (…) 90 la sută dintre dumneavoastră nu aţi văzut dosarul, vă formulaţi punctul de vedere numai în baza informaţiilor trunchiate. Noi azi votăm pentru a stabili un lucru clar: în România, respectând Constituţia, nimeni nu e mai presus de lege, nici macar premierul. Azi votăm dacă Parlamentul susţine sau nu înfăptuirea dreptăţii de către puterea judecătorească. Azi votăm ca să stabilim clar dacă Parlamentul obstrucţionează sau nu justiţia”, a spus Ludovic Orban în plenul Camerei, îndemându-i pe parlamentari să voteze pentru justiţie.

Orban: Nu vă impiedică nimeni să formaţi un nou guvern cu aceeaşi majoritate

Ludovic Orban (PNL) le-a spus celor prezenţi în sală că dacă resping cererea DNA de începere a urmăririi penale a premierului, atunci sunt ”copărtaşi la distrugerea ţării”.

”Dacă astăzi se apropă începerea urmăriiri penale, nu se schimbă nimic în puterea României, nu este afectată majoritatea parlamentară. Dacă premierul este supendat, preşedintele numeşte un premier interimar din majoritatea parlamentară. Nu înghiţiţi minciuna cu lovitura de stat. Nu vă impiedică nimeni să formaţi un nou guvern cu aceeaşi majoritate. Dacă veţi vota respingerea începerii urmăririi penale, veţi deveni copărtaşi la distrugerea imaginii României. Votaţi în favoarea cererii de începere a urmăririi penale!”, a adăugat Orban.

”Majoritatea nu aţi avut afaceri oneroase, nu vă transformaţi voi, oameni oneşti, care nu aţi încăcat legea, nu deveniţi complici cu corupţia, nu aruncaţi asupra României o anatemă care nu o putem îndepărta”, a mai spus Orban

El a arătat că dacă se aprobă începerea urmăririi penale nu se schimbă nimic în puterea României.

Ponta: o hotărâre politică poate fi cenzurată de către un procuror?

Premierul Victor Ponta le-a cerut deputaţilor să decidă dacă o hotărâre politică, precum numirea unui ministru, poate fi cenzurată de către o altă putere sau de un reprezentant al acesteia, în cazul de faţă un procuror, şi să atragă răspunderea penală.

Adresându-se plenului Camerei deputaţilor, Ponta a mai cerut să fie decis dacă mai este păstrată regula conform căreia un guvern este schimbat doar de Parlament sau prin vot la alegeri.

Ponta acuză opoziţia de “şmecherie Transalpina” în scopul neadoptării unei hotărâri şi sesizării CC

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a cerut deputaţilor să emită o hotărâre în cazul său, acuzând opoziţia că încearcă “un gen de şmecherie de Transalpina” prin care să nu fie adoptată o hotărâre, astfel încât să poată fi sesizată Curtea Constituţională, ca în cazul Şova.

Comisia Juridică a spus “NU“ procurorilor anticorupție

Comisia juridică a respins, luni, după audierea premierului Victor Ponta, cererea DNA de începere a urmăririi penale a acestuia, întocmind un raport în care nu se solicită urmărirea penală.

În final, deputaţii vor vota secret cu bile în privinţa raportului comisiei juridice.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, luni, solicitarea privind începerea urmăririi penale a premierului Ponta, cu 18 voturi “împotrivă”, 7 “pentru” şi o abţinere. Raportul Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor va fi dezbătut marţi, la ora 10, în şedinţa de plen a Camerei.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.


Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “Premierul Ponta, ca și scăpat de ancheta procurorilor? Deputații au apărat imunitatea premierului. Reacția lui Iohannis

  1. BROSCARU

    Deputații au apărat HOTIA nu imunitatea premierului. MAFIA constituita in Ro dupa 1989 si care sufoca STATUL de DREPT si DEMOCRATIA are in structura sa mafioti din toate segmentele si subsistemele SISTEMULUI SOCIAL, din Parlament, Guvern, din SISTEMUL JUDICIAR, SISTEM UL BANCAR, etc.
    Suntem in faza in care HOTII striga HOTII asta presupune ca SOCIETATEA se poate face bine numai cu sacrificii enorme de toate felurile in randul tuturor categoriilor sociale si profesionale..

    Reply
  2. IOAN

    Iesim in strada ca intotdeauna! Solutia este schimbarea guvernului. Trebuie sa iesim multi si sa stam in strada atat cat e nevoie, nu doar 2 ore.

    Reply
  3. viorel

    Este inadmisibil ca intr-un stat de drept, justitia sa astepte, un vot politic pentru a derula o ancheta penala…!!!!
    O jegoasa si marsava increngatura de legi, croite de acesti Infractori, care ruineaza tara de 25 de ani….
    In acest fel si in acest ritm nu vom putea scapa de mafia dictaturii politice…In Franta sau in Angllia, ca si exemplu, nu mai era nevoie de rugamintea justitiei sa primeasca acceptul derularii anchetei, erau scosi in strada de cetateni, acolo functioneaza spiritul civic si democratic….In Romania acesta a fost distrus intentionat…
    Daca Parlamentul Romaniei a devenit paravanul Mafiei politice, atunci acesta trebuie desfiintat, fie si cu forta….
    Nu putem tolera al infinit si nu putem fi partasi o viata intreaga la ruinare tarii…Trebuie stopat acum acest flagel…
    Unde este Opozitia reala din Romania??? De ce avem parte doar de opozitie virtuala, de salon sau de club??? Si unde sunt dezbatute falsele probleme ale societatii, prin dezinformare si prin manipularea maselor!!!!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *