Era un fel de secret al lui Polichinelle coruptia din vamile romanesti. Putini sunt cei care au avut de-a face cu vamesii si nu au vreo poveste neplacuta sau macar amuzant-amara de spus.
De la multinationale si pana la capsunarii care traverseaza Europa cu autobuzul, cu totii au contribuit la bunastarea lucratorului de vama si a politistului de frontiera. 10, 50 sau 10.000 de euro, sumele difera, dar povestile au acelasi fir epic. Ai facut sau n-ai facut ceva rau, e mai bine sa dai ca sa scapi de griji. Cati nu si-au facut acest calcul nefericit, gandindu-se ca birocratia castiga daca vrea sa castige, pentru ca are la dispozitie toate mijloacele legale, dublate de o lipsa de scrupule al carei cinism e inutil sa il descriu.
Functioneaza aici un fel de pragmatism fortat, in care principiile nu isi au rostul. Poti muri, iti poti pierde locul de munca sau intra in faliment cu principiile in brate. La ce bun sa te opui – si-or fi spus atatia -, daca dupa ce tragi linie iesi in pierdere. Asa ca mai bine platesti. E usor de inteles de ce contrabandistii au ales aceasta cale. Ce rost are sa risti batand coclaurile pe frontiera, cand e mult mai simplu sa iti imparti profitul din trafic de tigari si sa castigi pe termen lung?
Pe de alta parte, e greu sa ii acuzi pe cei care au facut-o, desi nu aveau mai nimic de ascuns.
In felul asta, de-a valma, posibili infractori si cetateni onesti au fost bagati in aceeasi oala a unei complicitati fetide, neproductive si daunatoare pe termen lung. Coruptia devine norma si normalitate, iar regulile raman pentru inadaptati si visatori care nu se vor imbogati niciodata.
Ceea ce intelegem din nenumarate relatari de presa de zilele astea este ca nimic nu era intamplator, ca spaga se colecta organizat, ca banii treceau din mana in mana, strangandu-se undeva la varful unei piramide a coruptiei care nu ar fi fost posibila fara binecuvantare politica.
Nu poti sa nu te intrebi cat de mare e sfintisorul care a dat binecuvantarea si cat din averile stranse pe aceasta cale vor fi returnate bugetului public, primul si cel mai mare pierzator din intreaga aceasta afacere.
Va mai aduceti aminte de cuvintele fostului comisar de extindere, Gunter Verheugen, care insista ca e nevoie sa prindem pestii cei mari daca vrem sa intram in Uniunea Europeana? Ei bine, ele sunt la fel de valabile si astazi, in Romania anului de gratie 2011, dupa aderare.
Spectacolul pornit zilele acestea trebuie sa continue. Pana la ora la care scriu, pestelui lui Gunter nu i-a venit inca randul. Daca i-o veni vreodata.
Intrebată fiind, cu putin timp in urmă, care ar putea fi o primă măsură eficientă impotriva coruptiei, o activistă a unui ONG maghiar(coruptia “se poartă” si prin alte părti) a zis că, in primul si in primul rand, ar trebui imediat revizuite legile partidelor si ale campaniilor electorale! Nu cred că gresesc dacă subscriu la această opinie ca fiind perfect valabilă si in cazul nostru.
As zice ca trebuie sa li se taie oxigenul ,,pestilor mijlocii”. Acestia, functionarii care santajeaza cetateanul amenintarea ca aplicandu-i legea il vor lasa fara drepturile amarate care i se cuvin, sunt nucleul umflat al coruptiei care apasa constant asupra uneu mase semnificative a populatiei, drenandu-i de resurse. Coruptia mijlocie! Nu se va putea combate cum se cuvine acest EFECT pana cand romanii nu vor pricepe sa umble la CAUZA: eliminarea birocratiei, legilor si reglementarilor stufoase si imposibile si, last but not least, punerea Cetateanului (supusului) in CENTRU, in locul Autoritatii (Stapanirii). Pana atunci, un sistem de pe vremea lui Cuza este cernoziomul coruptiilor mici si mijlocii (CMM), cele mai productive si nocive.