O înregistrare postată la sfârșitul anului trecut în rețelele sociale și care a depășit un milion de vizualizări pe Facebook, a obligat conducerea companiei austriece Schweighofer Holtzindustrie să reacționeze. Filmulețul de 6 minute (care este rezultatul unei anchete începute anul trecut, în februarie, de Gabriel Păun, de la asociația Agent Green) surprinde modul în care un camion încărcat cu lemne din Parcul Natural Retezat ajunge, fără a avea documente legale, în fabrica austriecilor de la Sebeș.
Citește și: După o rezistență de 15 ani, Înalta Curte va decide peste două zile soarta DN 66A (”Drumul lui Băsescu”), care ar urma să taie Rezervația Retezat
În urma acestor dezvăluiri, reprezentanții companiei s-au întâlnit săptămâna trecută la Viena cu Gabriel Păun. Conform acestuia, reprezentanții Schweighofer Holtzindustrie au promis că vor găsi împreună metoda tehnică prin care să fie efectuată trasabilitatea materialului lemnos, care să facă imposibil ca lemnul din parcurile naturale să mai intre pe poarta fabricilor sale. Totul confirmat de un audit independent de conducerea fabricii, adus de activiști. În mod normal, un astfel de control ar trebui să-l efectueze autoritățile publice, dar, după cum mărturisește Gabriel Păun, “politicienii nu sunt de partea noastră, nu se bagă nimeni”. Problema e că austriecii au mai dat asigurări, anul trecut, că nu preiau lemn care provine din parcuri și rezervații naturale.
Istoria anchetei
Agent Green a urmărit timp de aproape un an tăierile ilegale de lemne din Masivul Retezat, acolo unde tăierile sunt interzise și, spre uimirea lor, a descoperit că lemnul ajunge la fabricile concernului austriac. Același concern care, în vara lui 2014, promisese solemn că au filtre care nu lasă să intre la procesat în fabrică lemn din rezervațiile naturale.
Gabriel Păun este cel care a avut ideea să identifice acele locuri din Parcul Național Retezat unde se taie lemn ilegal, să pândească în ce TIR-uri e încărcat, să le ia numerele de înmatriculare și să verifice la 112 dacă transporturile sunt legale sau nu și apoi să urmărească transporturile ilegale până la locul lor de destinație. Nu mică i-a fost mirarea să constate că TIR-ul urmărit de el de la momentul zero, ajunge nu la vreun gater clandestin sau făbricuță de cherestea, cu proptele la nivelul instituțiilor locale, ci la un concern austriac, cu o cifră de afaceri enormă. E vorba de liderul european al industriei și locul 3 mondial, Schweighofer Holtzindustrie, companie ale cărei operațiuni în România îi aduc profituri anuale de peste 100 de milioane de euro (vezi aici). Începând cu anul 2002, de când sunt prezenți în România, cifra de afaceri a austriecilor de la Schweighofer Holtzindustrie a depășit suma de 2 miliarde de euro. Cifrele de mai sus fac referire exclusiv la fabricile de cherestea pe care grupul le deține în Sebeș și Rădăuți, fără a lua în calcul fabricile de prelucrare a cherestelei în produs finit, amplasate în Comănești și Siret, care în 2013 au mai adus alte peste 200 milioane lei la cifra de afaceri. În prezent, grupul construiește o altă fabrică gigant de cherestea la Reci, în județul Covasna, cu acordul autorităților și în ciuda opoziției civice.
Ce e mai grav, după cum arată ancheta realizată de Gabriel Păun, e faptul că gigantul austriac nu se mulțumește cu cota oricum enormă de lemn pe care îl preia de la Romsilva, ci achiziționează și o parte a lemnului tăiat ilegal, inclusiv din rezervații și parcuri naturale. Transformat în cherestea (pentru piețele asiatice) și brichete pentru foc (din rumegușul rămas, pentru stațiile de benzină și supermarket-urile din Austria), lemnul în discuție aduce un profit absolut minimal pentru România, tocmai din cauza exportului într-o formă absolut primară de prelucrare.
***
Filmul acțiunii, povestit de Gabriel Păun pentru România Curată
“Sunt în Retezat, deasupra pădurii cruțate de drujbe, pe poteca ce coboară din zona glaciară a Retezatului spre Valea Râului Mare. Înainte să încep drumul spre oraș mi-am tras sufletul pe o stâncă sus, înconjurat de flori de colț. O gașcă de patru capre negre și-au făcut apariția pentru câteva secunde sărind de sub creastă dintr-un singur salt pe cealaltă parte a ei. De sus, pădurea ce nu a cunoscut furia omului, zisă virgină, se recunoaște după brazii și molizii ce ies din fagi colosali ca niște lumânări. Intru în padure și pe jos urme proaspete de lup și urs ce au ocolit tufe de afin și frăguțe îmi conduc privirea către gălbiorii și hribii ce cresc aici mai peste tot. Le ocolesc și eu și îmi ocup privirea și auzul cu zborul inconfundabil de acvilă de munte, simbolul Retezatului și al sălbăticiei pe care puțini, tot mai puțini au șansa să îl vadă și să îi audă strigătul. Râul ce străbate valea șerpuindă printre pietre acoperite cu mușchi îmi potolește setea la nevoie, iar copaci răpuși de timp îmi arată calea de pe o parte pe alta a văii ca să îmi fie mai ușor. Din copacii morți cresc bureți de fag și alte vietăți care sunt hrană pentru păsările din orchestra pădurii. Îmi continui coborârea și după ce îmi mai trag puțin sufletul realizez că pe copacul de care m-am rezemat, un urs s-a întins și el. Urme adânci de gheare în care încă se vede păr de urs îmi aduc un zâmbet larg, că am norocul să fiu chiar în pădurea ce este casa lui. Măsor copaci în căutările mele a celui mai gros fag. În vreme ce l-am împrejurat extaziat pe campionul momentului, de 620 centimetri, un altul cădea răpus de drujbă. Din paradis, deodată mai pot auzi doar drujbe. Urmez sinistrul sunet și în vreme ce ajung la asfalt, ceea ce unii numesc civilizație, camioane încărcate cu peste 40 de metri cubi de copaci ratează rapid semnul de circulație ce interzice accesul vehiculelor peste 7,5 tone. Ajung în zona unde se taie. Este zona Râu Ses din Parcul Național Retezat, un habitat cheie pentru urs, lup și râs, dar și piscicol, râul de acolo fiind casa naturală a păstrăvului. Am ales unul dintre cele 500 de camioane încărcate cu lemn care au sărăcit Retezatul anul trecut și surpriza a fost că destinația era abatorul de păduri din Sebeș, fabrica Schweighofer, iar produsul finit brichete ordinare de încălzit șeminee și cuptoare. Zic surpriză, pentru că în iunie anul trecut la Vienna, Schweighofer îmi spunea că nu acceptă lemn din Parcuri Națioanle și că pot evita asta cu precizie maximă…”.
Gabriel Păun și Agent Green au urmărit și filmat tăierile ilegale de copaci din Retezat în perioada februarie-decembrie 2014.
***
construirea abatorului de paduri de la reci (jud. covasna, nu harghita) a inceput in 2013, dar autorizatia de construire s-a emis doar pe 24. 12. 2013(!). sfidare pe toata linia si politica faptului implinit. firme ca HS si kronospan trebuie desfiintate si sefii si patronii lor (gerald schweighofer, in special), bagati la inchisoare, impreuna cu politrucienii care le-au servit pe tava padurile romaniei (ministrul-padurar mircea dusa fiind doar unul dintre ei).
PS: asociatia noastra are pe rol 2 procese impotriva construirii fabriciid ela reci.
hans hedrich, as. neuer weg
construiea abatorului de paduri a inceput in august 2013 iar inspectoratul de stat in constructii a lasat sa avanseze lucrarile pana ce nu am facut galagie, noi, societatea civila…
cand veneam acum cateva zile de la TARGOVISTE m am intalnit cu un autotren cu remorca venind dinspre SINAIA plin cu busteni clasa intaia si nu am putut vedea numarul dar am mai citit ca sar taia in draci si din BUCECI SPRE LEAOTA , PADUCHIOSUL MAI ALES CA SI MIHAI ARE PADURILE TOT PE AICI ,,, controlati putin si prin aceasta zona
La puterea financiara de care dispun isi permit sa achizitioneze bustenii de cea mai buna calitate cu acte in regula. Mai toate masinile ce se indreapta catre Sebes au busteni de clasa I.
DA, ei se pot lauda ca au o productivitate buna dar cine nu ar obtine performante cu materie prima de cea mai buna calitate.
La nivelul masiv de prelucrare a lemnului acestia “rad” tot intr-un timp scurt cu profituri imense (profit care nu ramane in tara) lasand firmele romanesti fara obiectul muncii iar viitorul local se arata sumbru, ei pleaca cu banii si lemnul iar noi ramanem cu niste hale goale de ale lor.
Nu este deloc de mirare ca firmele medii si mici care realizeaza produse finite din lemn nu se pot dezvolta, ba mai rau, intra in declin si/sau isi opresc activitatea.
Este intr-un fel un tip de megalomanie!
isi permit.. pentru ca asta este clasa noastra politica…. la ei se dau legi sa prezerve natura… in schimb la noi… daca platesti bine la cine trebuie….. ce ma mai intereseaza ! am trait in valea jiului si stiu ceea ce spun …
Alo DNA ! Pana nu il cercetati si il trimiteti in judecata pe numitul Marin Anton,fost secretar de stat la Ministerul Mediului şi unul dintre cei mai bogaţi functionari publici , cu o avere estimată de Forbes la aproape zece milioane de euro, a primit în 2010 o subvenţie pentru agricultură în valoare de 31.709 lei, conform celei mai recente declaraţii de avere (2012) , iar instanta nu ii confisca averea -problemele cu taierea padurii seculare si Drumul lui Basescu din Rezervatia Retezat.nu se va rezolva niciodata. Reamintim ca “Afacerea individului constă în tranzacţii cu terenuri, din 2005, democrat-liberalul tranzacţionând în principal bunuri imobiliare (terenuri şi păduri). Anton deţine în acest moment 2,2 milioane de metri pătraţi de teren”, scriau cei de la “Gândul”, într-o analiză publicată în 12 octombrie 2010. Este necesar sa ii luati la intrebari si pe cei de la ANI :” În iunie 2011, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că s-a autosesizat din presă în legătură cu averea lui Anton şi că îl verifică pe acesta. Până în prezent, ANI nu a dat niciun detaliu despre stadiul investigaţiei”.
Urmariti trasabilitatea Lefter Alexandru itrsv Vrancea- Dudu Marius -sef ocol Nereju- scanteianu Nelu- raduta-Oprisan
imdormatii concrete si documentate ar fi binevenite
Multumesc
Eu am sunat la 112 pentru a verifica un transport dar am dat nr de inmatriculare al remorcii pentru ca nu am reusit sa trec in fata camionului sa il dau pe cel al capului tractor. Mi-au spus ca trebuie sa dau nr de inmatriculare al capului tractor pt ca pe acela este data autorizatia de transport. Asa este ?
Trebuie remorca conform legii
acest link nu are un milion de vizualizari pentru ca oameni astia isi fac treaba si nu stiu sa o faca romantat
sau cu stire soc…sau cu alte picanterii.
http://www.mesagerulhunedorean.ro/drept-la-replica-in-parcul-national-retezat-lemnul-se-exploateaza-in-mod-legal
nu neg ca padurea are uscaturi dar sa facem diferenta
@ dani: păi dacă se exploatează legal, oamenii ăia de pe camion de ce nu aveau documentele? de ce nu era înregistrat transportul?
@Mihai Gotiu
filmul e un montaj!
legea privind trasabilitatea a intrat in vigoare in toamna(octombrie) iar imaginile din exploatare sunt din vara.
locul filmat se numeste Raul Barbat si este inainte de limita Parcului National Retezat.doar atat
.in rest reportajul poate fi valid.
dreptul la replica ar trebuii publicat concomitent cu articolul pentru corecta informare.
PS se fura si din padure si primeste si Holz de toate
@ dani: transportul e filmat pe 15 noiembrie 2014, după intrarea în vigoare a legii; RC nu a primit vreun drept la replică, aștept cu interes, oricum vor fi continuări ;)
austriecii astia sint baieti destepti ,la ei este interzis sa se taie padurile dar vin la prosti sa le taie ca daca le merge ,pe timpul lui Ceausescu nu se taia in halul acesta si se facea si colectare hirtie si acum ne fura altii tara ba paduri ,ba petrol ,ba aur
In Austria se taie mai multa masa lemnoasa ca in Romania. Pe vremea lui Ceasca se taia de doua ori mai mult ca acum…
Folositi 112. Eu am raportat trei camioane in ultimele doua zile la 112 pentru ca eram pe drumuri, exista acest serviciu. Ti se comunica pe loc daca transportul este legal sau nu. Unul din remorci transporta ilegal lemnul. Politia opreste obligatoriu transportul pe drum.
Romania are mai multi hoti decit eroi.
Si aproximativ peste 0reactii oficiale
Dacă Schweighofer a afirmat vara trecută ca că pot evita cu “PRECIZIE MAXIMĂ” sa preia lemne din parcuri nationale și sa dovedit a nu fi adevarătă, atunci trebuie dat in judecată. Ar fi bine și câteva poze despre zonele defrișate din Retezat, pentru că o poză face cât 1000 de cuvinte. Defapt ar fi de efect un site numai cu poze si video cu defrișări.
Respect pentru ce faceti aici. Multa munca, devotament si curaj. Din pacate, majoritatea romanilor sunt cu mintea la beamweuri iPhoane si manele…. nu cred ca pot pricepe mai mult decat atat. Pacat.
Dar de “abatorul” de la Radauti, nu zice nimeni nimic???
Dar despre contractul Pagubos cu statul roman, prin care acesti Banditi sint scutiti de taxe si fac miliarde, vinzind lemnul in Japonia, de ce nu spune nimeni nimic???
TREZIREA!!!
ala taie si toaca !pana alti se dezmeticesc ca sunt .atatia cati metri cubi de lemn taiati)) care inca ii aproba ,ii slavesc ,ca trebuie intinerita padurea si replantata dar . oare cine ???intrb azi pa cineva ,care sa ratoia la persoana mea ,!chiar azi ,confruntandu-ne in com-uri ,,,pe aceasta tema!!!cine se gandeste la reimpadurire!!asta ca idee ,ca inca dormim !mintea creata .nu vede ca nu mai avem paduri ,,,dar trebuie sa se taie!no hai ,oameni buni ,sa i dam foc la asta!
..un milion de vizualizari nu inseamna nimic ..un milion de revolutionari iesiti in strada si demonstrand pt . o lege care interzice taierea padurilor pe toata suprafata tarii ..asta ar fi cu adevarat ceva ..dar santem prea comozi ..ne revoltam pe facebook si nu in strada cum ar trebui …rezulatul –zero …jaful merge mai departe
……………………………………………..FELICITARI pt. curaj si initiativa .ROMANIA SE TREZESTE !…………………………………………