Referitor la situaţia cauzelor constituite la nivel naţional pe rolul
unităţilor de parchet, privind desfăşurarea Referendumului din data de
29.07.2012, Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din
cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
adus la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Pe rolul unităților de parchet din cadrul Ministerului Public s-au
înregistrat peste 500 dosare penale privind desfăşurarea Referendumului
din data de 29.07.2012. O parte dintre acestea sunt înregistrate pe
rolul Direcției Naționale Anticorupție, unde se efectuează cercetări cu
privire la comiterea unor infracțiuni prevăzute de Legea nr.78/2000.
Prin cercetările derulate în aceste dosare penale nu se verifică
modul în care au votat cetățenii și nu sunt cercetate persoanele care au
votat, ci sunt investigate posibile fraude electorale.
Verificările efectuate în aceste dosare au conturat mai multe tipologii de comitere a unor posibile fraude:
– persoane care figurează că au votat atât pe listele electorale permanente cât și pe listele electorale suplimentare;
– persoane care figurează că ar fi votat dar în realitate nu s-au prezentat la vot;
– prezența pe listele electorale suplimentare a unor persoane cu date de identificare nereale;
– prezența pe listele electorale suplimentare a aceleiași semnături în dreptul unui număr mare de persoane;
Pentru stabilirea situației de fapt e necesară audierea persoanelor despre care există indicii că au fost trecute fictiv în listele electorale permanente sau suplimentare, calitatea acestora fiind de martor.
Audierea martorilor s-a efectuat în conformitate cu prevederile
Codului de procedură penală. Potrivit art. 85 din Codul procedură
penală, înainte de a fi ascultat martorul depune jurământ ținând mână pe
cruce sau pe biblie.
Ministerul Public cere reprezentanților celorlalte puteri să se
abțină de la declarații care ar putea fi interpretate ca presiuni la
adresa procurorilor.