Peste 20 de organizații non-guvernamentale și grupuri civice i-au cerut premierului Dacian Cioloş să intervină în problema vânzării pământurilor agricole către străini. Printr-o scrisoare deschisă înmânată premierului la Bruxelles, de către fondatoarea Asociaţiei Agora for Life, Mihaela Popescu, 25 de ONG-uri arată că „România este singura ţară europeană în care autorităţile nu au luat măsuri legislative de protejare a terenurilor agricole, de a impune restricţii de cumpărare a terenurilor de către străini, după aderarea la Uniunea Europeană, astfel încât asistăm la cronica unei morți anunțate: dispariția ca entitate a țăranului român și a agriculturii tradiționale”.
Potrivit semnatarilor scrisorii, în prezent 40% din terenurile agricole din România sunt deţinute de investitori din afara ţării. 30% ar fi în proprietatea unor investitori din Uniunea Europeană, iar 10%, în proprietatea unor investitori din afara UE. La aceste cifre se mai adaugă şi milioanele de hectare de păduri în proprietatea străinilor. Cifrele rezultă dintr-un studiu efectuat anul trecut de Transnational Institute pentru Parlamentul European. Comparativ cu fostele ţări socialiste şi cu Ţările Baltice în Slovacia, cetățenii străini dețin 1%, în Republica Cehă 2,1 %, în Lituania 0,5% din total, în Letonia 2%.
„În timp ce alte țări iau măsuri stricte de protejare a terenurilor agricole împotriva fenomenului de «landgrabbing» și consideră acapararea terenurilor agricole de către străini ca fiind subiect de securitate națională, autoritățile române până acum nu au luat nicio măsură, prevalându-se de Tratatul de aderare. Consecințele pe termen lung ale achizițiilor de terenuri agricole sunt de o gravitate extremă”, se arată în scrisoare.
Semnatarii scrisorii arată, de asemenea, că vânzarea terenurilor către companiile străine nu protejează interesul naţional şi poate fi considerată o încălcare a Constituţiei. Astfel, aceștia îi cer prim-ministrului Dacian Cioloş să intervină pentru reglementarea tranzacţiilor cu terenuri şi pentru protejarea micilor agricultori.
„Permiterea vânzării de terenuri cetățenilor străini sau companiilor străine nu protejează interesul național nici față de activitatea economică, nici față de exploatarea resurselor naturale. Această situație reprezintă o încălcare a Art. 135, alin. 2 din Constituția României care stipulează: «Statul trebuie să asigure protecția concurenței loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, respectiv protejarea intereselor naționale în activitatea economică și exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național».Vă solicităm, așadar, să luați de urgență măsuri de reglementare strictă a tranzacțiilor cu terenuri care să aibă ca efect sprijinirea agricultorilor români și a micilor gospodării și protejarea interesului național”, se arată în scrisoare.
Textul integral al scrisorii, poate fi citit AICI.
Documentul este semnat de: Agora for Life, Asociația Grupul de Intervenție Civică, Asociația Creștem România Împreună, Agent Green, Asociația Speologică Exploratorii, New Environmentalist – UK, Canada Save Roșia , Romanian Activists Worldwide (Raw), RomBel, Asociația Rost, TERRA Mileniul III, Asociația Biosilva, Asociația Aport, Terra Naturalis, Asociația Dați-mi România Înapoi, Asociația Mișcarea pentru Implicare Civică, RFE – România Fără Ei, Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă ALUTUS, Ateliere Fără Frontiere, Asociația ANTIQVA, Rezistența Pungești, Asociația REPER21, Asociația Salvați Dunărea şi Delta (SDD), Asociația Ecopolis, Asociația CORFOO, Asociația Ecologică Turismverde, Asociația 2Celsius, Alin Bogdan Buzescu, ex-președintele CATAR (Confederația Asociațiilor Țăranești din România), membru Cooperativa Walachia, şi Viorel Boldiș, poet.













Semnez
“Străinii” ăștia sunt societăți comerciale românești ai căror acționari sunt societăți comerciale românești ai căror acționari sunt societăți comerciale românești … (de n ori, cu n cât mai mare) și care achiziționează echipamente și materie primă de la societăți comerciale românești ai căror…
Ceea ce e important pentru Guvern ( sau ar trebui să fie ) este trasabilitatea produsului.
De pildă, orice e ambalat ( grâu, nisip, ciocolată ) să aibă un număr care să indice numărul de intermediari.(0 pentru nisip în custodia ANRM pe domeniu public, 1 pentru nisip în custodia ANRM pe teren proprietare privată și pentru care în consecință e necesar pentru exploatare avizul proprietarului, 2 pentru nisip adus la poarta stației de sortare, 3 pentru nisip sortat la poarta stației de sortare ș.a.m.d.)
Cât privește principiul poluatorul plătește, lectură plăcută pe situl ministerului industriilor extractive neenergetice, de pildă
http://www.minind.ro/concursuri/Rezultate_finale_Concurs_DRURP_14martie2016.pdf
Puțintică răbdare
http://www.minind.ro/PROPUNERI_LEGISLATIVE/2016/Ordonanta_de_urgenta_situri_contaminate.pdf