Deşi multe informaţii vin pe surse, este cert că actualul guvern vrea să modifice Codul Fiscal şi să introducă un nou sistem de impozitare. Pe rolul dezbaterilor publice se află acum ideea unui impozit pe gospodărie. Câteva ţări din lume aplică un astfel de sistem, dar acolo lucrurile stau diferit faţă de ţara noastră.
La noi, cu deosebire, e nevoie de o infrastructură modernă şi de disciplină în colectarea dărilor. Totodată, este foarte important să definim ce înseamnă gospodării. Sunt câteva concepte care circulă în spaţiul public, dar niciunul nu stă în picioare. Ca să avem o imagine clară a ceea ce înseamnă gospodărie, ar trebui să ne uităm la datele comunicate de INS şi să ne intre bine în cap categoria de „gospodărie medie”. Portretul robot al acestei gospodării ar arăta aşa: 3.000 de lei este venitul unei gospodării medii formate din 2,7 membri. Aproape 2.800 se cheltuiesc. În prezent, 75% din cheltuieli se duc pe consum. Consumul creşte cu o viteză mult mai mare decât creşte PIB-ul. De trei ani măsurăm creşterea consumului cu două cifre. 20% este o creştere imensă pentru consum. Foarte puţine ţări au această creştere. Noi o avem pentru că am plecat de jos, foarte de jos.
Dacă îl raportăm la PIB, acest consum are o foarte mare parte de cheltuieli pentru alimente şi băuturi nealcoolice, dar nu este mai mare decât o treime din întregul venit. Am putea spune că am rezolvat problema sărăciei în România. Lucrurile se schimbă însă dacă ne uităm cu atenţie la cât cheltuie o gospodărie pentru investiţii. Acum: 0,1 la sută. Foarte puţin. Mai departe, 16% din cheltuieli reprezintă taxele şi impozitele, 8% sunt cheltuieli pe tutun şi băuturi alcoolice, iar 7% ajung la îmbrăcăminte şi încălţăminte. Se bea şi se fumează mai mult decât se cheltuie pe îmbrăcăminte şi încălţăminte.
O astfel de structură a veniturilor şi cheltuielilor impune într-adevăr a revoluţie fiscală. Care, desigur, ar putea fi o carte câştigătoare. Dacă însă vor exista o infrastructură modernă şi o disciplină de fier în colectarea dărilor.
Problema este că România chiar are nevoie de o revoluție fiscală, în condițiile în care veniturile la bugetul statului, ca procent în PIB, sunt cu mult sub cotele realizate de state avansate din Uniunea Europeană. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, faptul că nu se încasează toate veniturile planificate cere de asemenea schimbări profunde. Avem un plan de fiscalitate care nu se îndeplinește.
În prezent, impozitele sunt încasate la sursă, companiile, instituțiile statului încasează impozite și le varsă la buget; companiile private însă încasează impozite, dar nu le varsă pe toate la buget și atunci Ministerul Finanțelor vrea să aducă toate impozitele în casieria centrală. Dar eu cred că este mai ușor să determine firmele, printr-o lege foarte aspră, să plătească până la ultimul leu impozitele, decât să spere că 4,8 milioane de salariați, în curând 5 milioane de salariați cu contracte de muncă, vor plăti toți, cu regularitate, la 6 luni sau la 1 an, impozitele pe salarii.
Apropo de gospodării. În momentul de față sunt câteva concepte în discuție. Un concept este curtea. Dar acest concept nu stă în picioare. O curte nu poate să fie o gospodărie în toate cazurile, poate să fie în unele cazuri. Dar sunt situații în care în aceeași curte sunt două case pe care părinții le-au lăsat moștenire la doi frați. Un frate stă cu familia lui și are gospodăria lui, celălalt frate stă cu familia lui și de asemenea are gospodăria lui. Nu pot fi două case în aceeași gospodărie, chiar dacă sunt în aceeași curte.
Se spune că gospodăria ar putea fi apartamentul. O familie care are mai multe camere poate însă închiria o cameră din apartament unui student sau unui tânăr funcționar sau unui tânăr specialist. Familia respectivă și chiriașul nu pot forma o gospodărie unică. Chiriașul are balanța lui de venituri și cheltuieli, familia are propria balanță de venituri și cheltuieli, nu pot forma o gospodărie unică. Institutul Național de Statistică ne dă o idee, pentru că face de mai mulți ani o anchetă integrată pe gospodării. Practic Statistica a împărțit populația României în 7 milioane de gospodării, iar fiecare gospodărie reprezintă o sumă de persoane cu o medie statistică de 2,7. Sigur, aici s-ar putea pune întrebarea: „cum 2,7 persoane?” Este o formulă statistică, o medie. Pe această unitate sunt calculate veniturile și cheltuielile.
Au fost făcute angajări masive în perioada ianuarie, februarie, martie, iar cifra de salariați angajați cu contract de muncă a urcat până la 4,8 milioane de persoane. Dar Statistica vorbește, atunci când face totalul populației active, de o sumă de 6 milioane și ceva de salariați. Apare o diferență semnificativă, de la 4,8 milioane la 6 milioane și ceva. Ce fel de salariați sunt aceștia? Sunt salariați fără contracte de muncă. Statistica consideră salariat inclusiv o persoană care într-o săptămână a lucrat cel puțin patru ore undeva, fără contract de muncă, a săpat un șanț, a bătut scânduri într-un gard, a tuns iarbă sau a făcut ceva într-o gospodărie, a reparat un aragaz, instalația electrică. La noi, populația apelează cu foarte mare dificultate la firme specializate atunci când are de reparat un aragaz, un frigider, lumina, instalația electrică, televizorul. În familii sunt caiete în care scrie nea’ cutare repară televizorul, nea’ cutare lumina. Toți aceștia, în ancheta pe care o face Statistica, apar ca salariați. Dar nu sunt înscriși în cifra salariaților, nu plătesc impozite. Ei încasează și atât. Și atunci este binevenită până la urmă această inițiativă a Ministerului Finanțelor de a-i cuprinde și pe ei în baza de impozitare. Baza de impozitare s-ar lărgi.
În plus mai apar și veniturile din gospodării. Omul are o vacă, vaca dă lapte, gospodina face unt, se duce cu untul, îl vinde, nu plătește impozit, nu este înregistrat nicăieri. Dar aici vedem că apar două rubrici – venituri din activități independente – ceea ce înseamnă tocmai astfel de venituri, care sunt prinse de Statistică, dar nu sunt prinse și de Fisc – și venituri din vânzarea de active. Veniturile din activități independente sunt foarte importante. Ministerul Finanțelor începe să le urmărească. Deocamdată nu le impozitează, că nu are cum. Dar într-o impozitare globală pe gospodărie ele vor fi cuprinse. Cred că aici în principal bate Ministerul de Finanțe. Problema este, din punctul meu de vedere, de a găsi și stimulente pentru gospodărie, care să îndemne în primul rând la mai multă muncă, productivitate, performanţă.
Să înțeleg ,din asta,că nu ne mai interesează evaziunea fiscală și returnările frauduloase de TVA operate de marile afaceri,în special străine,din România?
Acuma să impozitează sărăcia ,că săraci avem cu duimul.
Marionetelor, de orice tip,să vă ajungă blestemul populației.
ONG-urile care sprijină impozitarea sărăciei să fie obligate să plătească și ele impozite pă venit ca toată lumea,dacă îs așa de partizane cu impozitarea sărăciei.