La Suceava, a avut loc al doilea protest din ultimele luni prin care societatea civilă – cetățeni, dar și organizații neguvernamentale – și-a exprimat nemulțumirea față de tăierile ilegale de păduri. Dacă la 9 mai, presa și participanții semnalau o prezență de peste 500 de oameni, de această dată aproximativ 150 de persoane au luat parte la demonstraţie. Potrivit relatărilor jurnaliștilor, sucevenii, în acest context, au dorit să reclame și cazul construirii gropii de gunoi din Pasul Mestecăniș, o investiție ce afectează locuitorii din două sate.
Protestatarii s-au adunat în fața Palatului Administrativ din municipiul reședință de județ. Pe pancartele afișate de cei prezenți se putea citi „Avertisment pentru instituţiile statului! Nu vă bateţi joc de pădurile noastre”, respectiv ” Şi eu vreau să mă bucur de pădure”.
Potrivit agenției Agerpres, protestatarii au plecat din fața Palatului Administrativ, însoţiţi de forţele de ordine, către sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului. În drumul lor au trecut prin faţa sediului DNA Suceava.
S-a solicitat şi procurilor anticorupţie să aibă în vedere redeschiderea dosarelor ce vizează fapte de corupţie în domeniul silvic sau deschiderea altora acolo unde se impune.
Pe traseul parcurs s-au scandat mai multe mesaje, iar în faţa sediului Direcţiei Anticorupţie s-a strigat ”DNA, DNA, asta e ancheta ta!”
Prin evenimentul de vineri, sucevenii s-au alăturat altor români din alte orașe din țară, dar și din străinătate care sunt revoltați de cei care distrug pădurile, dar și fauna României.
De precizat că la protestul de la Suceava a fost prezentă și Steliana Miron, senator PNL.











